Femeile revoluţionează industria auto
0Vremurile în care şofatul era o îndeletnicire exclusiv masculină au apus de mult. Statisticile arată că la nivel global numărul femeilor care cumpără autoturisme este din ce în ce mai mare.
Vremurile în care şofatul era o îndeletnicire exclusiv masculină au apus de mult. Statisticile arată că la nivel global numărul femeilor care cumpără autoturisme este din ce în ce mai mare. În Statele Unite, de exemplu, jumătate din maşinile marca Volvo sunt cumpărate de femei. Pentru marii producători auto a devenit din ce în ce mai evident faptul că trebuie să îşi conceapă propriile produse ţinând cont şi de preferinţele femeilor în materie de autoturisme.
Au apărut mai întâi aşa-numitele oferte speciale dedicate reprezentantelor sexului frumos. În fapt, este vorba de modele deja existente pe piaţă, îmbunătăţite cu elemente care ţin seama de cerinţele şoferiţelor. Este vorba, în principal, de culoarea maşinii sau de elemente care conferă o manevrabilitate ridicată acesteia. După acest prim pas, producătorii au mers mai departe şi au început să gândească modele special pentru femei, care să ţină cont de cerinţele acestora. Prima mişcare a fost făcută de Volvo Cars, care, în urmă cu câţiva ani, a început construirea prototipului Volvo YCC, prima maşină din lume concepută special pentru femei. Aflat într-un turneu internaţional, modelul este expus şi la Bucureşti. "Este pentru prima oară când un concept car al unei mărci auto premium este adus în România", ne-a declarat Lavinia Huidan, preşedintele EIT-Forum Auto, importatorul pentru România a autoturismelor Volvo.
La proiectul YCC au lucrat exclusiv femei din fabrica constructorului suedez. Au început lucrul prin efectuarea unui studiu care să releve ce îşi doresc femeile de la o maşină. Rezultatele au fost previzibile: să fie manevrabilă, uşor de întreţinut şi de personalizat, să aibă spaţiu generos pentru stocarea bagajelor etc. Toate aceste elemente au devenit principii pentru dezvoltarea Volvo YCC. Rezultatul muncii unei echipe de 40 de angajate a surprins toată industria auto, iar concept car-ul firmei suedeze a devenit un fel de vedetă care a fost expus în toate marile oraşe ale lumii.
Elementele pe care orice bărbat le apreciază cel mai mult la o maşină (detaliile tehnice sau motorizarea) nu au contat atât de mult. Accentul a fost pus pe dotări şi design. Iar soluţiile găsite au fost atât de practice, încât mulţi bărbaţi au rămas impresionaţi.
Pentru orice şofer, urcatul şi coborâtul din maşină pe timp ploios reprezintă o dificultate, mai ales dacă are de cărat şi bagaje. YCC a rezolvat această problemă prin adoptarea unui sistem de deschidere a uşilor în plan vertical cu ajutorul unei telecomenzi. În plus, multe femei s-au plâns că atunci când poartă fuste largi coborâtul din autoturism este o problemă, deoarece se pot murdări cu uşurinţă de pragul maşinii. Soluţia adoptată a fost un sistem prin care atunci pragurile se lasă în jos, facilitând astfel coborârea cu uşurinţă din habitaclu. Un spaţiu cât mai generos pentru stocarea bagajelor a fost o altă cerinţă a majorităţii femeilor întrebate ce îşi doresc de la o maşină. Una dintre soluţiile adoptate de Volvo YCC a fost un spaţiu de bagaje între locurile din faţă. În plus, există alte spaţii pentru bagaje şi în aripile laterale ale maşinii. Este vorba de unul în care poate fi depozitată o umbrelă şi altul cu sistem de închidere separat dedicat actelor sau documentelor importante.
Femeile îşi doresc, în general, maşini uşor de întreţinut. Nu vor să deschida capota, nu le interesează cum arată motorul. Din această cauză, modelul YCC nu are capotă. Dacă cineva vrea să umble la motor, va trebui să meargă la service, unde este desfăcută cu uşurinţă partea din faţă a maşinii, exact ca la maşinile de curse. Din această cauză, alimentarea cu lichid de parbriz se face din exteriorul automobilului. Acestea sunt însă doar câteva dintre inovaţiile de design propuse de Volvo YCC. Deocamdată este însă doar un concept car, iar şansele ca acest model să fie produs în serie sunt destul de mici. Reprezentanţii constructorului suedez spun însă că multe dintre soluţiile propuse în cazul prototipului YCC vor fi adoptate în viitor de modelele de serie.
Punctele tari ale Volvo YCC în viziunea femeilor
- compartimentul de stocare a bagajelor situat între scaunele din faţă ale maşinii
- stabilitatea maşinii
- faptul că exteriorul este foarte uşor de curăţat
- încărcarea rezervorului pentru lichid de parbriz din exterior
- deschiderea automată a uşilor.
Punctele tari ale Volvo YCC în viziunea bărbaţilor
- faptul că exteriorul este foarte uşor de curăţat
- compartimentul de stocare a bagajelor situat între scaunele din faţă ale maşinii
- buna stabilitate a maşinii conferită de pneurile late
- faptul că poţi încărca rezervorul pentru lichid de parbriz din exteriorul maşinii
- faptul că spaţiile de stocare din aripile maşinii beneficiază de sisteme de închidere.
Ce apreciază femeile la o maşină
- să poată fi parcată cu uşurinţă şi să aibă manevrabilitate ridicată
- accesul în maşină să fie uşor
- să aibă o bună vizibilitate de la volan
- să dispună de spaţiu generos pentru stocarea bagajelor
- să fie uşor de întreţinut.