Mihai Stoica, șocat de fanii FCSB, înainte de derby-ul cu Rapid. „Nu e normal să se întâmple așa ceva”

0
Publicat:

FCSB a sacrificat meciul retur cu Lyon (0-4) din optimile Europa League, pentru a se concentra pe campionat. Ținta este titlul, iar primul pas trebuie făcut duminică, de la ora 21.00 contra marii rivale Rapid.

Mihai Stoica e disperat că nu se umplu tribunele la FCSB - Rapid. Foto gsp.ro
Mihai Stoica e disperat că nu se umplu tribunele la FCSB - Rapid. Foto gsp.ro

Însă calculele campioanei en-titre sunt deocamdată date peste cap de interesul mic al suporterilor pentru partida contra formației vișinii. Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, s-a arătat ieri șocat de numărul mic de bilete vândute pentru întâlnirea de pe Arena Națională și a făcut un apel disperat către fani să vină să susțină echipa.

FCSB - Rapid se va juca duminică seară și e un meci de importanță maximă pentru ambele formații. Cu o victorie, roș-albaștrii ar elimina din start o contracandidată la titlu, punând 8 puncte între ei ei și giuleșteni. O victorie a oaspeților i-ar aduce la doar două puncte de campioana en-titre.

Doar 10.000 de bilete vândute

„Aștept ca suporterii noștri să se trezească în ultimul ceas și să vină la meci. Deocamdată, s-au vândut foarte puține bilete, sunt șocat. Știu că suporterii din provincie nu pot veni, dar mă aștept ca cei din București să fie prezenți. Nu e normal ca, până acum, să se fi vândut doar 10.000 de bilete la un meci atât de important, împotriva unui adversar pe care nu l-am mai bătut de atâta timp”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport 1.

FCSB pornește play-offul de pe prima poziție, cu 28 de puncte, doar cu unul peste CFR Cluj și la două distanță de Universitatea Craiova, U Cluj și Dinamo. Rapid are 23 de puncte și e pe locul 6 și în ultimii ani a fost mai mereu națșa echipei lui Gigi Becali. În cursul sezonului regulat, cele două FCSB și Rapid au încheiat ambele meciuri la egalitate, 0-0.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite