Braşovenii se mută la periferie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru noi cartiere de locuinţe urmează să apară în jurul Braşovului. Unul dintre ele este localizat la intrarea în oraş dinspre Predeal, în zona Noua şi cuprinde 66 loturi de teren. Aici

Patru noi cartiere de locuinţe urmează să apară în jurul Braşovului. Unul dintre ele este localizat la intrarea în oraş dinspre Predeal, în zona Noua şi cuprinde 66 loturi de teren. Aici urmează să se construiască patru tipuri de locuinţe, cu preţuri cuprinse între 145.000 de euro şi 400.000 de euro, termenul de finalizare fiind anul 2008. La ieşirea din Braşov spre Sibiu, în zona Stupini, a început construirea unui alt cartier rezidenţial, care va avea 17 blocuri de două tipuri, ambele pe trei niveluri. Preţul unui apartament cu două camere este de aproximativ 61.000 de euro şi poate depăşi 200.000 de euro, în funcţie de suprafaţa construită. Primele două blocuri vor fi gata la sfârşitul acestui an. O zonă rezidenţială formată din 120 de case se va construi aproape de intrarea în oraşul Ghimbav. Lucrările vor începe în acest an, iar termenul de finalizare a întregului ansamblu este prevăzut pentru anul 2010. Preţul unei case este în funcţie de tip şi de parcela pe care se construieşte şi este cuprins între 78.000 de euro şi 140.000 de euro. Tot în zona Stupini va fi gata, la sfârşitul acestui an, un ansamblu rezidenţial format din 51 de case individuale, de două tipuri, cu preţuri cuprinse între 150.000 de euro şi 200.000 de euro. Toate ofertele au fost prezentate săptămâna trecută, la Braşov, în cadrul expoziţiei "Casa la cheie".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite