Din a doua zi de Paşti au intrat în vigoare noile, mirobolantele grile (oare CNA ştie, a băgat de seamă că ele nu prea respectă caietele de sarcini?), gândite în dispreţul minimului respect pentru ceea ce vor telespectatorii.

Grilele noi au adus cu sine şi noi decoruri, adică alţi bani, altă distracţie (cel de la Telejurnal, de pildă, seamănă cu o piscină sau cu o baie populară fiindcă acesta este gustul lui Cristian Zgabercea, adevărat Highlander, despre care vom mai vorbi şi mai încolo, şi al altei nuci tari din instituţie pe nume Dan Manoliu), dar şi noi angajări. Noi contracte de colaborare.

Aşa că TVR a devenit şi mai abitir decât era până la pretinsa relansare un fel de Arca lui NEO. Da, aţi citit bine, arca lui NEO fiindcă aşa a debitat pe post una dintre noile, magnifice achiziţii ale instituţiei din Calea Dorobanţi 191, dl. dr. Dorin Chioţea. Dat afară de la Realitatea, însă considerat bun pentru instituţia condusă de Irina Radu. Sigur, judecând creştineşte că tot suntem în Săptămâna luminată, trebuie să spunem că e mult mai bine şi mult mai în favoarea umanităţii ca dl. medic (da, asta îi e profesia) Dorin Chioţea să omoare ratingul decât cine ştie ce posibil pacient.

Să nu îl uităm însă pe dl. Cristian Zgabercea. Fostul producător general al TVR, înlocuit din funcţie în urma unei sentinţe judecătoreşti. Dl Zgabercea se află în aceste zile la Cluj-Napoca de unde supraveghează cu competenţa-i recunoscută transmisiunile de la Campionatele europene de gimnastică. Unde TVR a deplasat o echipă de vreo 140 de persoane care se comportă ca la manutanţă. Mulţi lucrează şi puţini muncesc. Şi-au deplasat preţiosul fizic la Cluj, spre a nu face nimic, doar shopping, spa şi a da indicaţii preţioase toţi membrii Comitetului director. Ce treabă or fi având cu sportul inşi precum Corneliu Calotă, insul făcut de pixul d-nei Radu director doar ca să aibă o pensie mai bună sau însăşi prea-cinstita Irina Radu? Nici una. Doar că aruncă pe fereastră banii pe care altminteri era mult mai bine să îi folosească la producţie. Comisiile parlamentare se fac că nu observă. Dl. Romaşcanu este de la PSD, iar dl. Gigel Ştirbu, insul atât de încântat de sine, e mulţumit că e invitat frecvent la dezbaterile de la TVR.

Dar revenind. Se ştie, dl. Zgabercea este un om de nădejde al PSD. Partid cu care d-na Irina Radu trebuie să se aibă bine ca să nu rămână fără coledzi, Doamne fereşte! Aşa că, deşi, formal, locul de producător general al d-lui Zgabercea a fost preluat de d-na Liana Săndulescu, pensionara cu trese pioniereşte pe umeri, tot fostul responsabil cu igiena intimă al baronului de Constanţa, Nicuşor Constantinescu, taie şi spânzură. Fiindcă Irina Radu i-a convins pe inşii din Consiliul de Administraţie să-i creeze d-lui Zgabercea postul de manager de proiect. Al cărui proiect anume nu se ştie. Nici nu contează. Important e că d-lui Zgabercea i s-a găsit o dregătorie şi astfel un proiect al Irinei Radu s-a văzut împlinit. Şi pe urmă, nu avea guvernul Ponta un minister al marilor proiecte care nu a făcut nimic? Dacă ditamai guvernul se juca cu asta, nu se poate oare juca şi TVR-ul?

E drept, fostul titular al acestui minister, dl. Dan Şova, are acum probleme în justiţie. Cum, de altfel, are şi dl. Zgabercea. Că tot ce-i PSD nu piere, doar se metamorfozează şi se desăvârşeşte în TVR-ul care se îmbată acum cu apă rece.