INTERVIU Michael Hirst, creatorul şi scenaristul serialului „Vikingii“, despre noul sezon: „Am pus păgânii împreună cu creştinii şi sunt nişte scene incredibile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michael Hirst este unul dintre cei mai apreciaţi scenarişti FOTO History
Michael Hirst este unul dintre cei mai apreciaţi scenarişti FOTO History

Michael Hirst, creatorul şi scenaristul serialului „Vikingii“, a oferit un interviu înainte de premiera noului sezon, dezvăluind ce îi aşteaptă pe fani în următorul capitol.

Sezonul 5 al serialului-dramă „Vikingii“ debutează în această seară, de la ora 21.00, la History Channel. Fanii se vor putea bucura de două episoade din noul sezon, urmând ca din luna decembrie să urmărească un episod pe săptămână, difuzat joia.

De-a lungul celor zece episoade, telespectatorii vor putea urmări clădirea unor alianţe surprinzătoare, dar şi trădări neaşteptate care au loc pe măsură ce vikingii luptă să cucerească lumea. În noul sezon se declanşează războiul civil, după fratricidul cu care s-a încheiat sezonul precedent. Uciderea lui Sigurt de către fratele său, Ivar, pregăteşte terenul pentru bătăliile care vor urma. Fiii lui Ragnar – Bjorn, Ivar, Ubbe şi Hvitserk – pun la cale următoarele mişcări după răzbunarea morţii tatălui lor. În continuarea noii serii, Ivar Fără Os îşi afirmă supremaţia asupra Marii Armate Păgâne, în timp ce Lagertha domneşte ca regină în Kattegat. Mai mult, Bjorn îşi urmează destinul pe Marea Mediterană şi Floki, care jeleşte moartea soţiei sale, Helga, porneşte pe mare lăsându-şi soarta în mâinile zeilor.

Michael Hirst, laureat şi nominalizat la premiile Emmy şi Globurile de Aur, a oferit un interviu, obţinut de „Adevărul“ cu ajutorul History România. Creatorul şi scenaristul „Vikingii“ a dezvăluit care este tema principală a noului sezon, cam cât mai este până la finalul seriei, dar şi detalii despre un nou personaj, episcopul Heahmund, şi cum a ajuns să fie interpretat de actorul irlandez Jonathan Rhys Meyers.

„Adevărul“: Care este tema principală a noului sezon „Vikingii“?

Michael Hirst: Uitându-ne la sezonul cinci din „Vikingii“, găsim o temă comună – continua schimbare a alianţelor politice. Tratatele şi alianţele sunt făcute şi apoi rupte, iar fiecare persoană îşi urmăreşte doar propriul interes.

În ceea ce priveşte intriga serialului, povestea este destul de generoasă. Se întâmplă foarte multe lucruri în acest sezon, oferind un portret destul de exact al modului în care societatea vikingă funcţiona. Iniţial, nu existau ţări separate. Nu exista Norvegia, Suedia, erau doar mici regate independent care se aflau într-o luptă continuă.

Cum ai făcut legătura între sezonul patru şi sezonul cinci?

Până la finalul sezonului patru am fost închişi în lumea familiei lui Ragnar, astfel că am avut un fir narativ limitat, cu una sau două poveşti pe care lumea să le urmărească. Dacă discutăm despre aventuri, până acum am fost doar în Franţa, însă odată cu sezonul cinci ne lărgim orizonturile şi pătrundem şi în alte lumi.

Începutul sezonului cinci vorbeşte despre dezintegrarea familiei lui Ragnar şi a marii armate. Personajele devin din ce în ce mai ambiţioase şi se aventurează mai mult pe Mediterană şi în Islanda. Fraţii se despart, formează alianţe diferite şi încep să adune din ce în ce mai mulţi oameni în jurul lor.

În sezonul cinci, seria continuă să se mărească şi să se consolideaze, evidenţiindu-i mai mult pe fii. Am spus de la început că acest serial nu este doar despre Ragnar, ci despre Ragnar şi fiii săi. De fapt, în mai multe privinţe fiii lui devin mult mai cunoscuţi decât Ragnar. Bjorn chiar a ajuns în zona Mediteranei şi în Tunisia, iar Ivar Cel fără Oase a devenit un viking renumit. Parcă am aşteptat o viaţă întreagă să îl pot introduce pe Ivar Cel fără Oase în scenariu – cine ştia că cel mai renumit lider viking era un invalid, având în vedere presupunerile pe care le fac oamenii în legătură cu vikingii. Ivar a fost unul dintre cei mai cruzi şi mai de success vikingi şi suntem foarte norocoşi pentru că îl avem pe Alex Hogh Andersen care să joace personajul Ivar, este un actor genial.

Cât de mult a trebuit să te documentezi pentru personajul episcopul Heahmund? Te-ai gândit de la început la Jonathan Rhys Meyers pentru a-l interpreta?

A început la fel ca toate lucrurile atunci când vine vorba de a scrie un scenariu şi din viaţă; este vorba despre a rezolva o problemă. Să scrii este despre asta – cum reuşeşti să rezolvi neînţelegerile dintre fraţi. Problema era unde găsesc un războinic saxon care să fie echivalentul unui viking atât în privinţa carismei, cât şi a reputaţiei.

La începutul sezonului cinci, regele este în aşteptare, Aethelwulf este în exil, iar Alfred este bolnav şi există probabilitatea ca el să moară. Lucrurile se destramă pentru Imperiul Saxon în Wessex, aşa că am vorbit cu consultantul meu în materie de istorie şi am ajuns la concluzia că trebuie să găsim pe cineva care să poată reprezenta saxonii, iar el a sugerat un episcop războinic. Aceştia sunt oamenii care au fost precursorii Războinicilor Templieri, oameni cu adevărat religioşi care adesea erau nu doar episcopi, ci şi războinici.

Atunci când l-am găsit pe episcopul Heahmund, o figură istorică, un episcop războinic, ştiam că am găsit războinicul saxon care ar putea, teoretic, să stea între Ivar şi Bjorn şi ceilalţi vikingi. Cineva l-a propus pe Johnathan Rhys Meyers, lucru de altfel genial, pentru că exact ca episcopul Heahmund, este pătimaş şi intens, iar noi aveam nevoie pentru acest rol de cineva care să aibă acel nivel de ardoare.

Johnathan Rhys Meyers, în rolul episcopului războinic Heahmund FOTO Entertainment Weekly

image

Am vrut să arăt publicului feudalismul păgân – astfel, audienţa putea să înţeleagă mult mai bine că păgânismul a fost o religie adevărată şi oamenii credeau cu adevărat în aceasta. A însemnat foarte mult pentru vikingi şi le explica acestora foarte multe lucruri care aveau loc în lume. Cred că am reuşit să transmit acest mesaj mai departe. Am văzut diferite niveluri de credinţă – Floki este fundamentalist complet şi am vrut să arăt acelaşi lucru şi pentru creştinism, iar acest lucru a fost posibil datorită persoanelor precum episcopul Heahmund. O religie tânără care se răspândea pe glob, principalul motiv fiind intensitatea cu care oamenii credeau în ea, iar Heahmund avea să reprezinte acest lucru pentru mine – creştini dedicaţi intră în contact cu pagâni la fel de dedicaţi religiei lor. Aceasta a fost povestea din spate.

Odată ce ai personajele şi povestea pe care vrei să o spui, devine distractiv să le pui împreună şi să îţi dai seama în ce circumstanţe se vor afla sau de care vor avea nevoie. Am mai pus păgânii împreună cu creştinii la începutul acestui sezon, în York, şi acelea pot spune că sunt nişte scene incredibile. Ne pricepem să realizăm nişte scene de luptă foarte frumoase şi le facem mai bine decât multe alte show-uri, dar modul în care Ivar şi Heahmund se luptă şi există este incredibil.

Ce te-a încântat la ideea de a filma serialul şi în alte locuri, spre exemplu Islanda?

Dintotdeauna am ştiut că vreau să duc acest serial şi în alte lumi. Mereu am ştiut că vreau să duc serialul în Franţa, spre exemplu, datorită faimoasei lupte în care vikingii atacă Parisul. Dacă lucrezi pe ceva care este poziţionat în Evul Mediu, inevitabil acest lucru înseamnă că nu ai prea mult material despre acea epocă în afară de perioada „Tudorilor“. Însă, dacă este ceva adevărat, de factură istorică, îmi doresc să folosesc acea informaţie. Vreau să împing limitele poveştii şi ale experienţei vikingilor în lume, exact aşa cum au făcut şi ei. Acesta este motivul pentru care serialul înseamnă foarte mult pentru oameni de peste tot din lume, pentru că influenţa vikingilor a ajuns în foarte multe locuri. Având în vedere cât de mici sunt aceste ţări, impactul asupra lumii exterioare este uluitor.

Cât de mult din ceea ce scrii este organic, se dezvoltă şi curge natural fără să fie forţat, şi cât reprezintă doar fapte? Bineînţeles că ai numeroase poveşti saga/fapte istorice pe care să te bazezi, însă trebuie să umpli golurile cu ceva. Îţi place acea parte sau ţi se pare dificilă?

Aceea este cea mai plăcută parte pentru mine. Când scriam „Dinastia Tudorilor“ mi-am dat seama ce îmi place de fapt să fac: să împletesc diferite fire narative şi să dezvolt personajele pe acele poveşti, mai degrabă decât să le dezvălui. Aceasta este cea mai distractivă parte pentru mine. O distracţie inepuizabilă.

Cât de mult crezi că va mai continua serialul?

Tocmai am terminat de scris prima jumătate a sezonului şase, aşa că până acum sunt 80 de episoade. Mai am cel puţin încă zece de făcut. Cât de mult va dura serialul, acesta rămâne un subiect deschis. Adevărul este că vom difuza episoade până în 2019 cu ceea ce avem până acum. Cine ştie, este un dar pe care îl primim cu plăcere şi care continuă să ne ofere lucruri frumoase.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite