Albatrosul e «maşina de zbor» a oceanului

Albatrosul, cea mai măreaţă "maşină zburătoare vie" de pe pămπnt. E ca un arc, a cărui coardă e briza mării, ce-i propulsează trupul aerodinamic. Albatrosul e o pasăre art-deco:

Albatrosul, cea mai măreaţă "maşină zburătoare vie" de pe pămπnt. E ca un arc, a cărui coardă e briza mării, ce-i propulsează trupul aerodinamic. Albatrosul e o pasăre art-deco: construcţie uimitoare, linii clare şi fidelitate eroică. Un părinte albatros poate zbura peste 15.000 de kilometri ca să-i dea puiului său o masă. (Material realizat cu sprijinul revistei National Geographic)

Desfăcπnd cele mai mari aripi pe care le-a creat natura, de pπnă la trei metri şi jumătate, albatroşii pot plana sute de kilometri fără o singură bătaie din aripi, traversπnd oceane şi înconjurπnd pămπntul. Un albatros de 50 de ani a apucat să zboare cel puţin 6 milioane de kilometri.

Albatroşii sunt zburători mediocri, dar planorişti excepţionali. Îşi pot bloca aripile în poziţia deschis, ca pe nişte bricege, devenind simpli piloţi al planorului alcătuit de trupul lor. Călătoresc pe trasee sinuoase, captπnd sub aripi vπntul şi înălţπn-du-se, apoi controlπnd gravitaţia pentru a pluti spre mare. Cele mai multe păsări se luptă cu vπntul; albatroşii îl exploatează. Ceea ce deosebeşte un albatros de un pescăruş nu e doar arhitectura, ci şi o stare de spirit, un creier care dirijează un trup atπt de spectaculos. Pescăruşii îmbrăţişează ţărmurile şi se proclamă monarhii pontoanelor.

Albatroşii traversează oceanul pentru micul dejun şi catadicsesc să atingă ţărmul doar cπnd e rost de împerechere. Pentru ei, uscatul e un rău necesar în vederea reproducerii. Graţioşi ca îngerii şi rezistenţi ca pielea tăbăcită, toţi albatroşii (circa două duzini de specii) petrec luni şi, uneori, chiar ani, departe, în larg, capabili să suporte vitregia dezlănţuită a oceanului.

Călare pe vânt

Eficienţa în planare poate purta un albatros cπte 6 m înainte pentru fiecare 30 de cm coborπţi din cauza gravitaţiei. Se orientează contra curentului pentru a lua înălţime, apoi alunecă pe aripile vπntului şi prinde viteză. Albatrosul nu trage aer direct în plămπni; sacii de aer acţionează ca nişte foale, umflπn-
du-se şi dezumflπndu-se pentru a forţa aerul în plămπni, accelerπnd schimbul de oxigen.

Locul albatroşilor e dincolo de limitele locuirii umane, dar oamenii sunt prezenţi pe toate rutele lor. Drept urmare, aproape toate populaţiile de albatros au scăzut semnificativ în ultimele două decenii. Cu cei numai 6 km pătraţi de uscat, Rezervaţia Naţională a Atolului Midway, din arhipeleagul hawaiian, găzduieşte cea mai mare colonie de albatroşi din lume - aproape o jumătate de milion de perechi. În 1909, ca reacţie la prada vπnătorilor japonezi de pene, care omorau albatroşi cu zecile de mii, Theodore Roosevelt a declarat multe insule rezervaţii ornitologice. Dar unele sunt încă lipsite de vocile acestor păsări.

Albatroşii-cu-sprπncene-negre vin cu sutele de mii pe insula Steeple Jason, pentru a-şi construi cuiburi ca nişte stπlpi de lut. Dar coloniile s-au micşorat alarmant. Atπtea păsări au fost ucise de firele şi plasele de pescuit din oceanele sudice încπt, în 2003, Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii a declarat specia periclitată în întreaga lume.