„Dragă vânătorule“

Noua versiune a basmului clasic, „Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător“, este un talmeş-balmeş care, vrând să se adreseze tuturor, nu se adresează, de fapt, nimănui.

CRONICĂ DE FILM

Criza de subiecte originale de care suferă Hollywoodul de ceva - destulă - vreme face ca mai toate poveştile clasice, consacrate să fie „scoase de la naftalină" şi să sufere diverse adaptări, reinterpretări, rescrieri, recreări etc. Nu puteau scăpa de la „tratamentul" cu pricina nici arhicunoscutele basme ale Fraţilor Grimm.

Faptul nu trebuie să ne sperie, să ne îngrijoreze sau să ne deranjeze: (re)adaptarea textelor clasice este ceva firesc, natural, şi, în plus, este cuvântul de ordine al cinematografului (mai ales american), de la clasicele lui Walt Disney încoace.

Astfel, numai în ultima perioadă, am avut de-a face cu o nouă „Scufiţa Roşie" („Red Riding Hood", 2011 - aproape nicio legătură cu originalul, care devine un simplu pretext), în regia Catherinei Hardwicke (autoarea sagăi „Amurg"), şi, acum câteva luni, „Mirror Mirror" / „Oglindă, Oglinjoară", regia Tarsem Singh. Fără să mai vorbim de animaţia „Tangled" / „O poveste încâlcită" (2010), bazată pe povestea din „Rapunzel".

Alb şi roşu

Acest „Snow White and the Huntsman" este, aşadar, a doua propunere de Albă-ca-Zăpada pe anul acesta, după „Mirror Mirror". Dacă acesta din urmă punea accent pe personajul Maşterei (în care era distribuită Julia Roberts), beneficiind de talentul vizual al lui Tarsem Singh,
cel de faţă se doreşte a da mai multă importanţă caracterului Vânătorului.

Filmul este unul dintre acelea care încep bine, dar se termină rău (din punct de vedere artistic, nu al poveştii). Dacă la început sunt speculate bine efectele vizuale produse de contrastul dintre alb, roşu şi negru (culorile-cheie ale poveştii), treptat acest stil vizual, împrumutat din videoclipuri (singura propunere artistică a regizorului), nu reuşeşte decât să plictisească şi să obosească, făcând ca filmul să pară prea lung şi inutil.

Ioana vs. Erzsebet

Scenariul pentru „Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător" amestecă elementele de bază ale poveştii originale cu aspecte de sorginte (imaginar-)medievală.

Nu e vorba doar de cadrul general în care se întâmplă povestea (castele, regi, duci, societate feudală etc.), ci şi de apelul la câteva figuri istorice reale pentru construcţia personajelor - contesa Bathory pentru regina malefică şi Jeanne d'Arc pentru eroina titulară.

În plus, asistăm la un talmeş-balmeş de elemente fanta-
stice, realizatorii fiind mai degrabă „vrăjiţi" de posibilitatea de a folosi rudimentar efecte speciale de ultimă oră, nu de a crea poezie reală cu ajutorul acestora (cum era cazul recentului „Dark Shadows" al lui Tim Burton).

În acest film, Albă ca Zăpada nu mai e fecioara neajutorată, ci cea care iniţiază şi duce la bun sfârşit o „cruciadă" împotriva tiraniei neîndurătoare a reginei-mamă.

Vânătorul nu mai este cel care e trimis s-o ucidă (şi, ne-am fi putut aştepta, se îndrăgosteşte de ea), ci este însărcinat s-o găsească după ce fata a evadat în adâncurile tenebroase ale Pădurii Întunecate.

Sinopsisul pune accent pe iniţierea fecioarei de către Vânător, dar acesta din urmă nu e deloc construit ca personaj, ci rămâne doar la nivelul de „ţăran prost" şi neatractiv (Chris Hemsworth).

Şi mai grav stau lucrurile cu cele două interprete principale. Dacă ştiam că Kristen Stewart e o actriţă proastă (nu face aici decât să-şi ia cu ea faţa din „Twilight"), interpretarea Maşterei nu o solicită deloc pe Charlize Theron (Oscar pentru „Monstru"), de multe ori rizibilă. Cele două prestaţii vor fi, probabil, candidate la Zmeura de Aur de anul viitor. Filmul este inutil, iar cunoscătorii de cinema nu-l pot lua în serios.

Info

Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător / Snow White and the Huntsman (SUA, 2012)

Regia: Rupert Sanders

Cu: Kristen Stewart, Charlize Theron, Chris Hemsworth

Rulează la: Hollywood Multiplex Bucureşti Mall

Filmul preferat: Iulia Popovici

CV

- Iulia Popovici s-a născut la 24 februarie 1979, în Suceava, şi este jurnalist cultural şi critic de teatru.

- A studiat la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.

- Iniţial a lucrat pentru cotidianul „Ziua", iar în prezent lucrează la săptămânalul „Observator cultural".

- A ţinut conferinţe despre teatrul românesc la New York, Poznan, Varşovia, Viena, a coordonat ateliere de dramaturgie.

- A publicat, de asemenea, în revistele „man_in_fest", „Vatra", „Dilema Veche" (România) şi „Dialog" (Polonia). A scris prefeţe, note introductive şi postfeţe pentru piese de teatru de Lia Bugnar, Gianina Cărbunariu, Katalin Thuroczy şi pentru volume de poezie de Ana Blandiana şi Ioana Ieronim.

- Din 2006, coordonează colecţia de teatru a editurii Cartea Românească.

- Este una dintre autoarele antologiei „Tovarăşe de drum. Experienţe feminine în comunism", apărută la Polirom.

- În 2008, i-a apărut, în colecţia „Performa" a editurii Cartea Românească, volumul „Un teatru la marginea drumului".

Top 10 filme care m-au marcat

1. Moartea domnului Lăzărescu (România, 2005), regia Cristi Puiu

2. Petrecerea (SUA, 1968), regia Blake Edwards

3. Moscova nu crede în lacrimi (URSS, 1980), regia Vladimir Menșov

4. Femei în pragul unei crize de nervi (Spania, 1988), regia Pedro Almodovar

5. Apartamentul (SUA, 1960), regia Billy Wilder

6. Jeanne Dilman, 23 Quai du Commerce, 1080 Bruxelles (Belgia-Franţa, 1975), regia Chantal Akerman

7. Pulp Fiction (SUA, 1994), regia Quentin Tarantino

8. La Chinoise (Franţa, 1967), regia Jean-Luc Godard

9. Dogville (coproducţie, 2003), regia Lars von Trier

10. Funny Games (Austria, 1997), regia Michael Haneke

Top 5 regizori

1. Eldar Riazanov (n. 1927)

2. Cristi Puiu (n. 1967)

3. Blake Edwards (1922-2010)

4. Michael Haneke (n. 1942)

5. Chantal Akerman (n. 1950)