„Din culisele cinematografiei“. Cum a fost ostracizat „Sezonul pescăruşilor“ din cauza „polimerilor“ Tovarăşei

Filmul „Sezonul pescăruşilor“, intrat în producţie după patru-cinci ani în care scenariul a stat „la sertar“, a fost interzis imediat după prima vizionare, iar regizorul, rămas fără comenzi, a emigrat în Franţa. Motivul scandalului? Protagonistului, un inginer chimist talentat, i se fură de către şeful său ideile tezei de doctorat, ceea ce a fost interpretat ca o aluzie la Elena Ceauşescu, „academician doctor inginer“ cu lucrări scrise de alţii.

Despre „fabrica de doctorate“ din România postdecembristă s-a scris enorm, în condiţiile în care peste 30.000 de titluri de doctor în ştiinţe au fost acordate numai în ultimul deceniu, dar povestea fraudelor intelectuale nu este deloc nouă. În jurul imposturii a fost ţesută şi acţiunea filmului „Sezonul pescăruşilor“, regizat de Nicolae Opriţescu, după un scenariu al lui Constantin Munteanu. În mare, povestea era una standard, întâlnită în numeroase alte pelicule realizate în timpul regimului comunist: inginerul drept şi curajos este sabotat de şeful său, impostor şi egoist, dar secretarul de partid intervine şi repune lucrurile pe făgaşul normal.

Ion Traian Ştefănescu: „Să intre rezervele!“

Singura problemă, care a şi blocat până la urmă proiectul, a fost aceea că furtul intelectual se petrecea în lumea chimie, domeniu în care activa şi Tovarăşa „academician doctor inginer“ Elena Ceauşescu. De fapt, nu trebuia să fii un specialist în domeniu ca să-ţi dai seama că un scenariu în care directorul unui combinat chimic îi fură unui inginer chimist studiile pentru teza lui de doctorat, iar în schimbul unor avantaje materiale cercetătorul îşi cedează munca şefului, nu va avea viaţă uşoară. Cum a intrat în producţie o poveste care scandaliza încă de la prima lectură? Mai mult sau mai puţin întâmplător. 

„Stăteam în «rezervă» de câţiva ani, aveau mereu prioritate cei «abonaţi» permanent la casele de filme, dat fiind faptul că un scenariu se plătea foarte bine. Luai minimum 50.000 de lei, iar cei «de-ai casei» încasau câteodată chiar şi 100.000, în condiţiile în care o Dacie costa 70.000 de lei. În ianuarie 1984, Ion Traian Ştefănescu, pe atunci prim-vicepreşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, a constatat că din planul anual nu erau în lucru decât jumătate din scenarii, pentru că o parte dintre «abonaţi» nu şi le finalizaseră pe-ale lor. «Să intre rezervele!», a decretat atunci el cu fermitatea-i caracteristică. La şedinţa de discutare a «rezervelor», au fost prezentate două scenarii: «Nefamiliştii», devenit ulterior «Pas în doi», scris de George Buşecan şi regizat de Dan Piţa, respectiv «Sezonul pescăruşilor», regizor Nicolae Opriţescu. Eu aveam referate de susţinere de la Ministerul Învăţământului, de la Consiliul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie şi de la directorul general al Combinatului de Fire şi Fibre Sintetice din Săvineşti“, şi-a reamintit romancierul Constantin Munteanu, la vremea respectivă fizician la Combinatul de Fire şi Fibre Sintetice din Săvineşti.

„Acum să dovedească Opriţescu ce fel de film ştie să facă!“

În anii ‘80, proiectul planului tematic anual al cinematografiei se realiza sub conducerea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, pe baza propunerilor caselor de filme, cu consultarea Asociaţiei Cineaştilor, iar scenariile se discutau atât în cadrul Comisiei Cinematografice a Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, cât şi în Comisia de Scenarii a Asociaţiei Cineaştilor, ţinându-se cont şi de termenele prevăzute de Secţia Propagandă a Comitetului Central. Colegii lui Nicolae Opriţescu din Asociaţia Cineaştilor au dat „undă verde“ proiectului. „Sergiu Nicolaescu, prezent la şedinţa de aprobare, a spus: «Acum să dovedească Opriţescu ce fel de film ştie să facă!» Asta pentru că regizorul, întors de la Paris, unde-şi dăduse doctoratul, a criticat la un moment dat modul în care se făcea film la noi în ţară“, a povestit scenaristul.

Câte o dublă mai „dulce“ pentru producătorul-delegat

Nicolae Opriţescu, care debutase ca regizor în 1979, cu „Vis de ianuarie“, a realizat o distribuţie foarte bună, din care n-au lipsit nume ca George Constantin, Dorel Vişan, Dan Condurache, Carmen Galin, Constantin Codrescu, Marcel Iureş, Gina Patrichi sau Camelia Zorlescu, şi s-a apucat de treabă. „Ion Traian Ştefănescu a spus: «În sfârşit avem şansa să facem un film despre furtul intelectual. Tovarăşe regizor, o singură indicaţie vă dau: industria noastră petrochimică să arate aşa cum este ea, nu să căutaţi locurile cele mai sordide». Din păcate, peste puţin timp el a ajuns prim-secretar la Zalău, pentru că alta ar fi fost soarta filmului dacă el rămânea la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste. Cert e că la filmări, regizorul trăgea mereu şi câte o dublă mai «dulce», pe care o prezenta imediat producătorului-delegat, ca acesta să nu intre la bănuieli“, şi-a amintit Constantin Munteanu. Rămas fără principalul său susţinător, Ion Traian Ştefănescu, filmul a fost „carne de tun“ la vizionarea finală, care a avut loc la 22 decembrie 1984, în sala de la ultimul etaj al Casei Scânteii. Au fost prezenţi toţi „greii“ cenzurii ceauşiste, mai puţin Suzana Gâdea, preşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, care era plecată din oraş. „La finele proiecţiei, în sală s-a lăsat o tăcere de mormânt. Fiecare voia parcă să iasă mai repede de acolo. Doi «grei» ai cinematografiei, tobă de carte, discutau în faţa mea: «Acesta-i filmul ce pleaca la Oscar» «Cu condiţia să iasă din această sală». Şi a avut dreptate! Pe 23 decembrie, Casa de Filme nr. 3 m-a anunţat că scenariul «Urgenţa», cu care intrasem în planul pe 1985, va intra în producţie, cu condiţia să fie schimbat regizorul Opriţescu şi să mă dezic de ce făcuse el în «Sezonul pescăruşilor». Am refuzat, iar scenariul n-a mai fost achiziţionat. De atunci a început calvarul, iar toţi lacheii caselor de filme au început să bage strâmbe“, a povestit scenaristul. 

„Am tăiat cu roşu «teza de doctorat» şi am scris «lucrare ştiinţific㻓

Începând din ianuarie 1985, Nicolae Opriţescu şi Constantin Munteanu erau chemaţi regulat de Suzana Gâdea şi de noul vicepreşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, Mihai Dulea, care le cereau să-şi dea acordul pentru „cosmetizarea“ peliculei. „În loc de furtul tezei de doctorat, subiectul trebuia schimbat în promovarea noului în uzină. Când Dulea îmi cerea să modific scenariul, eu ceream să fiu mai întâi introdus în producţie cu scenariul scos abuziv de Dumitru Matala, director la Casa de Filme nr. 3. Să-mi fie plătit, apoi discutăm. Regizorul Opriţescu a deschis proces, avocata sa fiind celebra Iolanda Eminescu, şi s-a obţinut sechestru pe film, care a stat încuiat la Buftea până în 1990. Daca eu îmi dădeam acordul pentru ceea ce-mi cerea Dulea, se putea numi un alt regizor, care să facă modificările cerute, astfel ca filmul să apară pe ecrane şi să se raporteze realizarea planului pe 1984. Filmul costase 3,3 milioane de lei, iar pentru faptul că n-a ieşit pe piaţă directorii din Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste nu şi-au mai putut încasa beneficiile de final de an. La Săvineşti, eram chemat periodic la directorul general şi mi se spunea că «iar a sunat tovarăşul secretar cu propaganda de la judeţ şi ne-a trasat sarcina să vă trimitem într-un sector mai greu». Noroc că eram iubit de directorul Gheorghe Ţepeş-Greuruş, aşa că am scăpat. Ba chiar la un moment dat le-a şi zis: «Plătim noi cele 3,3 milioane, cât a costat filmul, numai lăsaţi-l în pace şi ţineţi filmul încuiat…». Între timp, regizorul Opriţescu a făcut memorii peste memorii, fără succes. În 1988, acesta a plecat definitiv în Franţa iar eu trebuia să deblochez romanele «Teona» si «Sfârşitul înserarii», pentru că, înainte de-a fi scenarist, eram romancier. Am mers în audienţă la Mihai Dulea. M-a primit pentru zece minute, dar am stat două ore. În final, am ajuns la concret: «Am cerut înca din 1985 să dispară furtul tezei de doctorat în chimie…». Eu am convenit să fac modificări. Am luat de la Casa de Filme nr. 4 scenariul după care s-a făcut filmul, am tăiat cu roşu «teza de doctorat» şi am scris deasupra «lucrare ştiinţifică». A doua zi m-am dus la Mihai Dulea cu redactorul. «A făcut modificările…». «Puteţi pleca».  «Şi cu romanele mele cum rămâne?», am întrebat. «Am spus să plecaţi, am de lucru. Puneţi scenariul la loc, în seif», s-a adresat Dulea redactorului. Am reuşit în scurt timp să deblochez romanul «Teona», care zăcea din 1985 pe masa din cabinetul lui Dulea. Apoi, Cartea Românească, în perioada în care Dulea lipsea, a dat drumul spre tipar şi romanului «Sfârsitul înserării». Ambele au apărut în 1989“, a dezvăluit Munteanu.

Filmul „Sezonul pescăruşilor“ a avut în cele din urmă premiera la 24 septembrie 1990 şi a câştigat cinci premii ale Asociaţiei Cineaştilor în acelaşi an, pentru regie, interpretare masculină (Dan Condurache), interpretare feminină rol secundar (Ana Ciontea), sunet şi machiaj.

În 1985 am avut certitudinea că numele meu este definitiv înscris pe o listă neagră. În consecinţă, accesul meu la Buftea devenise imposibil, iar anii care au urmat i-aş putea compara cu un tobogan pe care eu alunecam, în timp ce alţii treceau cu viteze astronomice înainte...Filme nu mai făceam, la Institut devenisem „eternul asistent“, iar despre altfel de satisfacţii, profesionale, ce să mai vorbim... Nicolae Opriţescu regizor de film

Elena Ceauşescu visa să obţină Premiul Nobel

Deşi Elena Ceauşescu n-a absolvit pe merit decât trei clase primare, fiind ulterior exmatriculată pentru că nu reuşise să obţină note de trecere decât la muzică, gimnastică şi croitorie, teza sa de doctorat, „Polimerizarea stereospecifică a isoprenului“, este una de o reală valoare, fiind citată chiar şi astăzi în diferite articole ştiinţifice. La elaborarea acesteia au lucrat oameni de ştiinţă importanţi. După Revoluţie nici unul nu a dorit să îşi asume răspicat paternitatea tezei pe care Elena Ceauşescu şi-a pus doar numele. Se vorbeşte că cel care a coordonat teza de doctorat a fost Cristofor Simionescu, rector al Institutului Politehnic din Iaşi. La sesiunea extraordinară a Adunării Generale a Academiei Române care a avut loc între 28 februarie şi 2 martie 1974, Elena Ceauşescu a fost aleasă membră a Academiei Române. A fost ultimul membru acceptat până la Revoluţie. Fostul premier britanic Margaret Thatcher îşi aminteşte în jurnalul său, „Margaret Thatcher – the Path to Power“, o vizită în România: „Mi-a fost arătat un institut ştiinţific specializat în cercetarea polimerilor. Ghidul meu a fost nimeni alta decât Elena Ceauşescu, care începuse deja să se răsfeţe într-o fantezie personală care semăna cu lumea absurdă a soţului său. Era determinată să obţină premiul Nobel pentru Chimie pentru cercetările sale. Ulterior am aflat că abia putea să distingă un polimer de un poligon“.