Citatul săptămânii: „Mă ofensează gândul că ar putea Victor Ponta să mă dea afară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moise Guran, realizatorul emisiunii  „Biziday“ de la TVR FOTO Arhiva Adevărul
Moise Guran, realizatorul emisiunii  „Biziday“ de la TVR FOTO Arhiva Adevărul

După ce Stelian Tănase, directorul general al TVR, a recunoscut că se fac presiuni politice asupra sa din „zone foarte înalte de la PSD“, patru emisiuni difuzate la Televiziunea Publică au fost pe punctul de a fi scoase din grila de toamnă. Lucian Mîndruţă şi Ruxandra Ion îşi lansează propriile televiziuni, iar Horia Brenciu spune că „este plusul de care avea nevoie «X Factor». „Adevărul“ vă prezintă cele mai importante declaraţii ale săptămânii.

Moise Guran a oferit explicaţii după ce joi, 18 septembrie, a apărut în presă informaţia potrivit căreia emisiunea pe care o realizează, „Biziday“, ar putea fi scoasă din grila de toamnă a Televiziunii Publice şi după ce preşedintele-director general al TVR Stelian Tănase a recunoscut că este supus unor presiuni venite din PSD pentru a scoate anumiţi ziarişti de pe post.

Moise Guran a declarat, în cadrul matinalului de la Europa FM, „Deşteptarea“ cu Vlad Petreanu şi George Zafiu, că de foarte multă vreme „se duce un război între Stelian Tănase şi PSD“.„(...) Doamnelor şi domnilor, de patru ani de când sunt la televiziunea asta publică m-am străduit din greu şi din răsputeri, având în vedere imaginea pe care a avut-o TVR-ul de după revoluţie încoace, să vă demonstrez tuturor că nu sunt nici cu Băsescu, nici cu Ponta, cu nimeni în general şi că interesul pe care eu înţeleg să-l fac, ca şi contractor privat al Televiziunii Publice, este interesul dumneavoastră“, a spus Moise Guran, în cadrul „Biziday“, de pe TVR 1.

Mă ofensează gândul că ar putea Victor Ponta să mă dea afară. Moise Guran, jurnalist

Cu toate acestea, emisiunile „Biziday“, cu Moise Guran, „Vorbeşte liber“, cu Sorin Avram, „Foc încrucişat“, moderată de Alina Stancu şi al cărei invitat permanent este Cornel Nistorescu, şi „Starea Naţiei“, cu Dragoş Pătraru, îşi vor păstra locul în grila postului public.

moise guran

Moise Guran FOTO Arhiva Adevărul

Unul dintre cei mai efervescenţi artitşi autohtoni, Horia Brenciu, a venit la Adevărul Live cu doar două zile înainte de debutul noului sezon „X Factor“. Artistul a povestit despre rolul de membru al juriului în show-ul Antenei 1, despre muzică şi concertele extravagante pe care le pregăteşte.

Exuberant, carismatic, ironic, glumeţ, artist total: aşa este Horia Brenciu pe care îl cunoaştem de la televizor sau din concerte. După trei sezoane de „Vocea României“, la Pro TV, (două dintre ele le-a şi câştigat) artistul face acum parte din juriul „X Factor“, show care a început vineri, 19 septembrie, la Antena 1.

Eu cred că „X Factor“ de-abia acum începe, un început provocator pentru mine. Ştiam că va fi aşa, ştiam ce se va întâmpla. Nu mi-a fost teamă de concurenţa fostei emisiuni pentru că am intuit ce se va întâmpla aici. Eu cred că asta e emisiunea mea, sunt plusul de care „X Factor“ avea nevoie. Horia Brenciu, cântăreţ şi prezentator

Tot la Adevărul Live, actorul Mihai Călin  a povestit, alături de jurnalistul Florin Ghioca, despre cea mai spumoasă comedie din această toamnă, „America, venim!“.

Filmul de debut al regizorului Răzvan Săvescu, „America, venim!“, s-a turnat atât în România, cât şi în Statele Unite ale Americii, şi a avut premiera în cinematografele româneşti vineri, 19 septembrie.

Suntem tot timpul cu zâmbetul pe bune sau cel puţin aşa eram. Mulţi din provincie spun că în Bucureşti e haos, trafic, agitaţie, lumea este agresivă, şi este, într-adevăr. Toate acestea vin din traiul de zi cu zi, oamenii sunt supăraţi, agitaţi. Tocmai din acest motiv cred ca filmul «America, venim!» a picat la ţanc. (...) America este un loc foarte agitat, cosmopolit, plin de mirosuri care mai de care, inclusiv de gunoi. Mihai Călin, actor

Lucian Mîndruţă îşi lansează, la începutul anului viitor, propria televiziune de ştiri, laştiri.ro, după ce Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis să-i acorde două licenţe audiovizuale, prin satelit şi prin reţele de comunicaţii.

Încercăm să-i readucem pe cei care au plecat înspre online de la televizor, ori pentru că nu au mai avut răbdare, ori pentru că nu s-au mai regăsit în oferta actuală. Am vrea spre capătul carierei să facem ceva pentru publicul din România, publicul de calitate, şi anume să le dăm conţinut audiovizual mai divers decât acum şi cu respectarea principiilor jurnalistice şi fără încrâncenare (...) Noi nu credem că publicul care a plecat de la televizor e complet pierdut pentru audiovizual. Lucian Mânduţă, realizator TV şi jurnalist

De asemenea, Ruxandra Ion va lansa postul de televiziune Happy Channel. Renumita producătoare a primit. joi, 18 septembrie, două licenţe audiovizuale de la CNA, una prin satelist şi una prin reţele de comunicaţii electronice. Conform declaraţiilor făcute de Ruxandra Ion, pentru Paginademedia.ro, canalul Happy Channel va fi lansat undeva în perioada 1 decembrie 2014 şi 1 ianuarie 2015.

Ne dorim să fie un canal dedicat familiei, fără niciun minut de tabloid, fără vedete de carton. Nu îmi propun nicio secundă de tabloid, primul program pe care mi-l doresc este unul despre lumea murdară din spatele tabloidului, despre cum se creează vedetele de carton. Ruxandra Ion, producătoare TV

Dan Negru (43 de ani), prezentator de divertisment al postului Antena 1, a dezvăluit, în exclusivitate pentru „Adevărul“, că Endemol (n.r. - compania media care a creat formatul „Big Brother“) se află în negocieri pentru preluarea formatului românesc „Next Star“.

Endemolul vrea să cumpere „Next Star“. E în negociere cu Antena 1 pentru chestia asta. Ar fi pentru prima dată în istoria televiziunii din România de după Revoluţie când un format românesc ar fi vândut la nivel mare. La nivel de Endemol. Ştii? E ca şi cum vinzi un film în marile săli de cinema de prin Hollywood. Şi în clipa asta, Antena 1 e în discuţii avansate cu Endemol pentru vânzarea „Next Star“. Mie mi se pare senzaţională chestia asta. Nu e nimic de ascuns, eu o spun, o ştiu. Dan Negru, realizator TV

Loredana Groza (44 de ani) a declarat cu fermitate că „Vocea României“, emisiune ce revenit mar'i la Pro TV, este „cel mai tare show de talente cu voci din România“.

Este ca o gură de aer proaspăt faptul că avem în faţă un nou început şi câteodată, ca şi într-o relaţie, orice schimbare şi orice nou început vine cu altă energie, cu altă bucurie, cu atenţie sporită şi cred că era timpul să se întâmple ceva. Era timpul să descoperim „Vocea României“ într-o altă viziune, mult mai complexă şi cu toate detaliile puse foarte bine la punct. Eu am fost fascinată în prima clipă în care am intrat în noul platou şi am văzut tot decorul, luminile, gradenele, absolut totul era schimbat. Am fost copleştiă, asta a fost prima mea reacţie, nu-mi venea să cred. M-am simţit oriunde în altă parte, dar nu în Buftea.  Loredana Groza, cântăreaţă
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite