#foaiagoală Ce i-a răspuns Ecaterinei Andronescu eleva din Satu Mare care a protestat la simulare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Andreea Varga pagina personală Facebook
FOTO: Andreea Varga pagina personală Facebook

Andreea Varga, eleva care la simularea pentru Bac a redat, pe şase pagini, nemulţumirile sale legate de sistemul de învăţământ românesc, a declarat pentru „Adevărul” că a văzut răspunsul Ecaterinei Andronescu, dar că nu crede că ministrul a recepţionat corect mesajul ei.

„Nu ştiu dacă a înţeles în totalitate la ce m-am referit eu în acest protest. Chiar mi-ar face şi mie o mare plăcere să mă întâlnesc şi să discut cu ea”, a spus tânăra.

Şi reprezentatul elevilor este de părere că Andronescu nu a priceput semnalul de alarmă al acestora. „Consider că doamna ministru nu a vrut sau nu a putut să înţeleagă motivele protestului nostru deşi noi i le-am arătat. Suntem de acord că schimbarea nu se poate face începând cu acest an şcolar, dar oricum, noi am cerut ca acele modificări să fie pentru viitor, pentru că sunt unele de fond care nu pot începe din acest an, desigur” a explicat preşedintele Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), Petru Apostoaia. 

„Doamna ministru spune că elevii nu ar trebui să aibă atitudine” 

La rândul lor, profesorii şi alţi specialişti în Educaţie îi susţin pe elevi şi spun că răspunsul Ecaterinei Andronescu este incomplet şi neavenit. „Prin declaraţia sa, doamna ministru spune, cu alte cuvinte, că elevii nu ar trebui să aibă atitudine şi să devină o masă obedientă. Doamna ministru vorbeşte despre schimbarea lucrurilor în timpul jocului, dar dumneai este cea care a început să le schimbe. De exemplu, simularea Evaluării Naţionale la clasa a VII-a nu a fost prevăzută în calendarul simulărilor pentru anul acesta. Ce face dumneaei acum? Dă exemplul unui copil ca rele practici în condiţiile în care dumneai le foloseşte?”, a declarat profesorul Cătălin Osiceanu.

 „Nu este un răspuns la obiect. Orice copil are dreptul la opinie, la protest, conform Constituţiei. Eu nu sunt de acord că revolta elevilor e fără subiect. Consiliul Naţional al Elevilor a anunţat un protest, o mare parte dintre ei s-au ţinut de cuvânt. E dreptul lor să-l facă şi obligaţia noastră să-i ascultăm”, a mai spus Osiceanu. 

Profesorul Marian Staş consideră că este evident faptul că sistemul educaţional ascunde problema de fond şi anume necesitatea implicării elevilor în schimbările care se fac. „Ipocrizie în stare pură şi lipsa oricărei intenţii de a lua în serios mesajul elevilor. E un dialog al surzilor: una se discută şi alta se face. Copiii vor curriculum la decizia elevilor din oferta şcolii. Asta nu înţeleg decidenţii din Educaţie: elevii cer transformarea şcolii din model sindicalist în model modern, centrat pe elev”, a declarat Staş.

Potrivit celor din sistem, Ecaterina Andronescu acuză protestul #foaiagoală al Consiliului Naţional Elevilor ca fiind de fapt, o mişcare politică. Fals, spun elevii, care consider că prin protestul #foaiagoală, ei atrag atenţia că noile generaţii nu vor mai tolera un sistem de învăţământ cu prea multe probleme nerezolvate. 

Ecaterina Andronescu a declarat miercuri seară că a citit mesajul scris de eleva care, la simularea pentru Bacalaureat, a redat, pe şase pagini, nemulţumirile sale legate de sistemul de învăţământ românesc. Ministrul spune că este de acord cu unele probleme semnalate de elevă dar că nu poate modifica lucrurile în timpul anului şcolar.


#Foaiagoală Mesajul unei eleve, la simularea de la BAC: a scris şase pagini şi a cerut să nu se mai modifice regulile în timpul jocului


Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite