Ce opţionale au copiii în ciclul primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul
FOTO: Arhiva Adevărul

Ce opţionale au copiii în ciclul primar? Educaţia financiară, Educaţia pentru societate, Filosofia, Educaţia pentru prevenirea riscului rutier sunt câteva din opţionalele pe care le pot urma copiii înscrişi în clasele I-IV.

Cele mai cunoscute opţionale pentru învăţământul primar sunt  „Educaţie pentru societate”, studiată la clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a, „Filosofie pentru copii”, studiată la clasa a III-a şi/sau a IV-a, şi „Educaţie financiară”, studiată la clasele a III-a şi/sau a IV-a. Disciplinele opţionale discipline fac parte din curriculum la decizia şcolii pentru învăţământul preuniversitar, adică materiile care sunt alese de către conducere şcolilor în funcţie de preferinţele elevilor, ale părinţilor şi de pregătirea personalului didactic.

Disciplina „Educaţie pentru societate” poate fi studiată succesiv, într-un singur an şcolar sau pe parcursul a doi - trei ani. Elevii vor învăţa elemente de conduită moral - civică şi modul în care se aplică acestea în contexte reale de viaţă.

La disciplina „Filosofie pentru copii”, elevii vor învăţa etapele pe care le implică rezolvarea unei probleme date, cum să susţină un punct de vedere, dar şi cum să respecte punctele de vedere ale celuilalt.

Programa pentru „Educaţie financiară” răspunde unei iniţiative dezvoltate de Comisia Europeană în toate statele membre ale UE şi îşi propune educarea consumatorului şi dezvoltatea receptivităţii elevilor pentru domeniul financiar.

Programa pentru „Educaţie financiară” a fost elaborată în colaborare cu serviciul de educaţie al Băncii Naţionale Române, care a pilotat cursurile pentru această disciplină în mai multe unităţi şcolare, încă din anul 2010-2011.

Ce opţionale au copiii în ciclul primar: Arhitectură

Un alt opţional pentru elevii de clasele a III-a şi a IV-a este „De-a arhitectura. Educaţie pentru arhitectură şi mediu construit”.

Programa propune şi activităţi în aer liber, centrate pe identificarea în realitate a conceptelor învăţate în clasă. Anterior adoptării, a existat un proiect de programă şcolară, pilotat în cinci şcoli din Bucureşti, pe parcursul anului şcolar 2012 - 2013.

Proiectul a fost elaborat în colaborare cu specialiştii din Ordinul Arhitecţilor din România, Asociaţia Arhitectura şi specialiştii Departamentului de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite