TAROM şi Compania Naţională de Investiţii vor fi verificate de Corpul de control al premierului

TAROM şi Compania Naţională de Investiţii vor fi verificate de Corpul de control al premierului

După reproşurile făcute vineri ministrului Transporturilor, premierul Mihai Tudose a decis să trimită Corpul de control la TAROM şi Compania Naţională de Investiţii, pentru a verifica, printre altele, ce anume ar fi putut duce la pierderile uriaşe ale companiei aeriene şi ce ar putea justifica activitatea slabă a CNI.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ordinul dat de Mihai Tudose, aflat astăzi la Palatul Victoria, ar putea fi aplicat chiar mâine.
 
TAROM a fost pe profit ultima dată în 2007. De atunci,  compania merge numai pe pierdere. În 2015, pierderile au ajuns la 27,43 milioane lei (6,2 milioane euro). Anul trecut s-a încheiat cu pierduri de 46.97 milioane lei (11,1 milioane de euro).
 
Pierderile de peste 100 milioane lei înregistrate de TAROM în primul semestru din acest an şi cele ale CFR Marfă şi CFR Călători au stârnit vineri replici dure din partea premierului Mihai Tudose. 
 
Înaintea şedinţei Executivului, acesta i-a reproşat ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, lipsa de performanţă a companiilor de stat, dar şi faptul că lucrările de pe şantiere nu sunt monitorizate.
 
Pierderile TAROM, motiv de replici dure între premier şi ministrul Transporturilor
 
„Avem şi cifre proaste. Domnule ministru Cuc, acum trei săptămâni v-am întrebat de ce i-aţi prelungit mandatul cu patru luni celui de la TAROM(Eugen Davidoiu – n.r.) şi mi-aţi spus că vă asumaţi, că aveţi încredere în el şi că ştie ce are de făcut. Aşa este?”, l-a întrebat premierul pe ministrul Transporturilor.
La răspunsul afirmativ al ministrului, premierul a con tinuat reproşurile: Păi, eu să înţeleg că aveţi încredere în el şi împreună formaţi o echipă cu care vă asumaţi ce e acolo? 104 milioane pierdere pe 6 luni! CFR Marfă – pierdere, CFR Călători – pierdere. Înţeleg că e o echipă foarte bună, dar nu mergeţi în direcţia care trebuie”, a spus Tudose, citat de news.ro.
 
Încercând să explice premierului cum stau lucrurile, Cuc nu a reuşit să spună decât „bun”, pentru că premierul l-a întrerupt spunându-i „nu ştiu ce vedeţi bun în asta”.
 
„Referitor la TAROMm, dacă îmi daţi voie o secundă, aş vrea să fac următoarele menţiuni. Într-adevăr pierderile de la TAROM sunt cele pe care le-aţi amintit dar trebuie să ţinem cont de următorul fapt: că TAROM a operat până în luna iunie cu două aeronave în minus, ceea ce a redus capacitatea de zbor şi totodată în urma unor decizii comerciale care au fost luate în 2016 anumite rute au fost anulate, rute care în momentul de faţă se reiau şi datorită capacităţilor noi de zbor au avut şi diverse probleme tehnice la aeronave (...) lucruri pe care încercăm să le remediem. (...) Vor urma şi o serie de evaluări ale personalului de la TAROM şi bineînţeles şi disponibilizările care se impun în perioada următoare”, a explicat ministrul Cuc.
 
Şeful TAROM: Nu avem pierderi, este doar o lipsă de venituri
 
Ulterior, Eugen Davidoiu, directorul interimar al TAROM, a explicat, într-un interviu acordat TVR că fosta conducere a companie avea în plan să vândă compania de stat şi că face verificări în cadrul instituţiei, ale căror rezultate vor fi puse pe masa anchetatorilor în perioada următoare.
 
Întrebat despre pierderile amintite de premierul Mihai Tudose, Davidoiu a spus că nu înţelege despre ce datorii e vorba că ar fi vorba doar despre mi puţine venituri.
 
„Nu înţeleg despre ce datorii este vorba. În primul rând vreau să vă spun că în acest moment compania TAROM are un cash flow pozitiv, nu are nicio datorie faţă de niciun furnizor şi are şi 90 de milioane de euro în conturi. În altă ordine de idei, cele 104 milioane de lei pierdere sunt de fapt o lipsă de venituri. Costurile acestei campanii sunt la fel ca în anul 2016, la fel ca în anul 2015, adică avem tot 2000 de salariaţi aproape, plătim aceleaşi state către stat şi către celelalte autorităţi aeronautice, cum sunt taxele de survol şi aşa mai departe.Practic, avem aceleaşi cheltuieli fixe, ba mai mult aceste cheltuieli fixe, în prima parte a acestui an, au scăzut. Acum, avem o lipsă de peste 80 de milioane de lei venituri, da? Că aşa se calculează aceste pierderi, venituri minus cheltuieli şi dau cu minus, pentru că nu avem 80 de milioane de lei venituri”, a spus Davidoiu.
 
Davidoiu: Bugetul este doar un plan, nu înseamnă realitate
 
Întrebat dacă este adevărată informaţia potrivit căreia, în acest an, pierderile ar fi trebuit diminuate până la 40.000 lei, Davidoiu a declarat la TVR că „bugetul este doar un plan, bugetul poate ţine cont de nişte lucruri şi de niste speranţe, este un deziderat”. 
 
„Bugetul este un instrument de lucru, dar, din punct de vedere financiar, bugetul nu înseamnă realitate. Execuţia bugetară înseamnă în fapt realitate. Nu este vina mea. Ştiţi că pe fostul plan de management şi de administrare compania trebuia să fie pe profit anul acesta? Se întreabă cineva de ce au plecat cei trei din Consiliul de Administraţie? Nu trebuie să răspund eu, dar pot să vă spun: în planul lor de administrare compania era pe profit. De ce au trebuit să plece? Nu ştiu, haideţi să ne răspundem cu toţii. Unul dintre ei chiar voia şi avea intenţia să vândă compania unei companii concurente”, a mai spus directorul interimar al TAROM în interviul acordat TVR.
 
 
citeste totul despre: