Izolarea a mutat cumparăturile în online. Magazinele virtuale, noul trend în pandemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Peste jumătate (52%) dintre antreprenorii români care deţineau magazine fizice au lansat magazine online în pandemie, considerând că este o afacere mult mai sigură în contextul actual, arată o analiză realizată de CIEL România.

Potrivit sursei citate, trendul de mutare a magazinului în online sau de creare a unui eshop este unul ascendent şi în acest an, mulţi dintre antreprenori preferând chiar să renunţe la prezenţa în marketplace-uri pentru a avea propriul magazin virtual, transmite News.ro.

În plus, în 2020, compania a înregistrat o creştere anuală totală de 220% de clienţi noi pentru CIEL eCommerce, soft pentru gestionarea stocurilor şi a comenzilor online şi pentru livrarea produselor.

Dintre clienţii CIEL România, circa jumătate sunt companii de dimensiuni medii, retaileri de fashion, cosmetice, alimente, flori, care alocă bugete de până la 1500 de euro. Majoritatea deţin deja un site şi au nevoie doar să integreze softul din spatele site-ului cu softul de e-commerce.

Trendul de mutare a magazinelor fizice în online şi de creare a magazinelor virtuale este în continuare ascendent şi în acest an. Pandemia ne-a demonstrat că putem cumpăra online orice, aşadar vor apărea tot mai multe magazine nişate, mai mici, şi din punctul de vedere al volumului de produse din ofertă dar şi din punct de vedere vânzări. 

Este vizibilă tendinţa antreprenorilor de a investi tot mai mult în eficientizare prin automatizări menite să simplifice munca, să furnizeze o evidenţă exactă a stocurilor şi să asigure onorarea tuturor comenzile primite", a declarat Roxana Epure, Managing Partner CIEL România.

Datele companiei mai arată că în pandemie 25% dintre clienţii soluţiei de ecommerce şi-au lansat propriile magazine online, deşi nu aveau în planul de business acest lucru, pentru a nu mai depinde în totalitate de vânzarea prin marketplace-uri.

Unii dintre aceştia susţin că doresc să renunţe complet la listarea în marketplace-uri, deoarece o consideră destul de costisitoare. Prezenţa într-un marketplace oferă vizibilitate brandului, însă o parte dintre antreprenori preferă să investească mai mult în promovarea pe Google sau Facebook şi să atragă potenţialii cumpărători direct în propriul magazin virtual.

Dacă în urmă cu câţiva ani, antreprenorii considerau că dezvoltarea afacerii lor online depinde aproape exclusiv de marketing, produs, promovare, în pandemie ei au devenit mult mai pragmatici şi au conştientizat că dezvoltarea afacerii începe de la ceea ce se întâmplă în spatele magazinului online (gestiune stocuri, facturare automată, transfer de comenzi automat în gestiune etc), continuă cu procesul de cumpărare al clientului  şi se încheie cu servicii post-vânzare. 

Pandemia a accelerat expansiunea pieţei de ecommerce

„Piaţa de ecommerce din România cunoaşte cea mai mare şi rapidă creştere de până acum. Pandemia a accelerat expansiunea acestei pieţe, fiind create mai multe magazine online în perioada iunie 2020-iunie 2021 decât în 2019. 

Cererea pentru soluţia CIEL de gestionare a magazinelor online s-a dublat în pandemie, pentru că mulţi proprietari de magazine fizice şi-au lansat magazine online, iar cele existente au înregistrat volume foarte mari de vânzări şi au avut nevoie de un soft mai puternic, care să susţină toate procesele, să automatizeze şi să simplifice activitatea de gestionare a stocurilor şi a comenzilor. 

Deşi vânzarea are loc online, încă există în spate muncă manuală care consumă timp şi generează adesea greşeli ce afectează business-ul. În multe afaceri importul de comenzi (realizate de clienţi în magazinul virtual) sau emiterea facturilor către aceştia sunt încă realizate manual", declară Roxana Epure.

Ea a afirmat că încă există magazine online unde actualizarea stocurilor în gestiune nu se face în timp real.

„Odată ce sunt plasate comenzi online, un angajat trebuie să urmărească numărul acestora şi să actualizeze manual fiecare comandă, iar la sute de comenzi pe zi acest lucru este aproape imposibil. Însă remarcăm tendinţa clară de investiţie în automatizări pentru magazinele virtuale, deoarece orice investiţie înseamnă reducerea costurilor şi fidelizarea clienţilor, deci vânzări mai mari.”, a transmis sursa citată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite