Senatorii au decis: Clădirile construite de dezvoltatori în vederea vânzării, scutite de impozit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentarii au votat scutirea
Parlamentarii au votat scutirea

Senatorii au votat astăzi în plen scutirea dezvoltatorilor imobiliari de plata impozitului/taxei pe clădiri, pentru clădirile, construcţie nouă, scutirea urmând a se aplica de la momentul finalizării construcţiei până la data valorificării acesteia prin vânzare sau cedarea folosinţei.


Propunerea legislativă pentru completarea Codului Fiscal aparţine senatorului PSD Şerban Nicolae şi a fost adoptată de plen cu 50 de voturi pentru” şi 12 abţineri.

Obiectul de reglementare al acesteia este extinderea scutirilor de la plata impozitului/taxei pe clădiri, cu o nouă categorie de clădiri, respectiv „clădirile, construcţie nouă, edificate de o societate sau o persoană fizică autorizată, în condiţiile legii, exlusiv în scopul comercializării”.

Iniţiatorul proiectului, senatorul Şerban Nicolae, precizează în expunerea de motive că dezvoltatorul imobiliar construieşte cu forţe proprii, în cadrul şi potrivit obiectului de activitate – ca o activitate de producţie – o clădire, obţinând un produs finit destinat ulterior comercializării, ca marfă.

„În prezent, potrivit legii, după finalizarea construcţiei şi obţinerea produsului finit, constructorul este obligat să înregistreze imobilul edificat la compartimentul de impozite şi taxe locale, în vederea impozitării”, se mai menţionează în expunere, precizându-se că „similitudinea dintre producătorul de imobile construite şi producătorul de mijloace de transport este, practic, perfectă”.

Proiectul urmează să meargă la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite