Brexit-ul loveşte locurile de muncă, bunăstarea şi producţia Marii Britanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
brexit

Brexit-ul constituie un punct de cotitură pentru viitorul Marii Britanii, spun economiştii. Deşi estimări diferite indică multiple posibilităţi pentru evoluţia Regatului Unit, concluzia comună este că situaţia economică a ţării este inferioară celei care ar fi fost posibilă prin păstrarea statutului de membru al Uniunii Europene (UE), transmite Bloomberg.

Pentru moment, economia Marii Britanii este încă în expansiune. Ultimele cifre arată că ea a crescut cu 0,7% în ultimul sfert al anului 2016. Cu toate acestea, analiştii economici nu întrevăd o evoluţie la fel de pozitivă pe termen lung. Decizia prin referentul de ieşire din UE a Regatului Unit constituie o restrângere semnificativă a posibilităţilor economice pe care acesta le-ar putea exploata.

Cele mai mari mari probleme generate de Brexit se vor manifesta la nivel de deschidere a comerţului şi a forţei de muncă. Andrew Goodwin, economist la Oxford Economics, subliniază caracterul distructiv pe care îl are Brexitul faţă de relaţiile comerciale. Ambiţia britanicilor de a reduce migraţia, explică el, va rezulta într-o rată de creştere mai slabă.

Cu toate că părerile specialiştilor sunt împărţite cu privire la dimensiunea pagubelor aduse de Brexit Marii Britanii, cele mai multe dintre ele consideră că impactul ieşirii din UE asupra economiei va fi negativ.

Predicţii

Într-o analiză contrafactuală, Bloomberg Intelligence estimează că Produsul Intern Brut (PIB) pe care îl va obţine Marea Britanie până în 2021 va fi cu 2% mai mic decât în cazul continuării statutului său de membru UE. Massachusets Institute of Technology estimează o reducere a producţiei britanice cu 9,5% pe cap de locuitor. Bank of America şi Merrill Lynch preconizează pierderi de 5-10% din PIB în decurs de 15 ani. Morgan Stanley avertizează că, în lipsa încheierii unui tratat comercial care să ducă Marea Britanie dincolo de convenţiile World Trade Organization, creşterea sa potenţială va avea de suferit cu jumătate de procent în fiecare an. Atât Berenberg Bank, cât şi Oxford Economics, proiectează o scădere a creşterii potenţiale a economiei britanice, cu Berenberg care estimează o alunecare de la 2,2% la 1,8% şi Oxford care vede o scădere de la 2,5% la 1,6%.

Singura predicţie optimistă vine din partea grupului de economişti „Economists for Free Trade”, cunoscut înainte de referendum şi sub numele de „Economists for Brexit”. Aceştia estimează că, în cazul stabilirii de relaţii comerciale lipsite de taxe vamale cu blocul european şi cu lumea întreagă, Marea Britanie ar beneficia de pe urma eliminării reglementărilor Europene şi ar înregistra o creştere economică de 6%.

Perspective realiste

Într-adevăr, presupoziţiile care stau la baza estimărilor formulate de Economists for Free Trade reprezintă cheia succesului Marii Britanii  Totuşi, ele par a fi foarte fragile în lumina declaraţiilor din partea oficialilor Europeni. Cancelarul Austriei, Christian Kern, a spus că UE trebuie să se asigure că Londra va avea o poziţie dezavantajată în urma deciziei de a părăsi Uniunea, iar cancelarul german, Angela Merkel, a lăsat de înţeles că va adopta o poziţie fermă în discuţiile de separare.

Ceea ce Marea Britanie urmăreşte în acest moment pentru asigurarea prosperităţii sale este stabilirea unor tratate comerciale cu UE. Totuşi, chiar cu acest tratat, problema circulaţiei forţei de muncă rămâne o ameninţare. Aspectul comercial şi cel al forţei de muncă sunt profund interconectate. Britanicii nu îşi pot deschide economia fără să deschidă şi fluxul migraţiei. Odată cu limitările impuse migraţiei dinspre UE, Londra îşi subminează consistentul sector al serviciilor pe care îl deţine. Chiar dacă Marea Britanie va renunţa la restricţiile aplicate imigraţiei dinspre continent, ambiţia sa de a obţine toate beneficiile apartenenţei la UE fără asumarea statutului şi obligaţiilor de membru, nu va fi un lucru uşor. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite