Cuviosul PIB şi sfântul pix

Ca şi rata şomajului, o altă statistică urechistă şi manipulată politic, PIB-ul este important doar pentru Guvern, în relaţia sa cu instituţiile europene şi cu creditorii.

Scandalul PIB-ului raportat de Institutul Naţional de Statistică e o aiureală. Faptul că premierul Victor Ponta a decis să-l demită pe statisticianul-şef  al ţării, Vergil Voineagu, pe motiv că acesta a estimat un PIB cu 20 de miliarde de lei mai mare faţă de cel real cred că e un exces de zel. 

„În statistică, nimic nu este sigur. Se merge pe principiul că dacă unui chel i-a crescut un fir de păr, atunci înseamnă că i-a crescut părul 100%“, spunea unul dintre foştii premieri, RaduVasile. În fiecare an, Guvernul trebuie să se prezinte cu bugetul de stat pe anul următor, în condiţiile în care nu se cunosc nici cifrele reale privind Produsul Intern Brut pe anul în curs. Aşa că e nevoit să recurgă la prognoze – supuse, şi acestea, revizuirilor.

Şi până la urmă, cine se foloseşte de PIB? În economia reală, PIB-ul nu foloseşte nimănui. Nu are de ce să-i pese de PIB unui investitor în domeniul construcţiilor, de exemplu, atunci când decide să investească aici. Îl interesează sectorul imobiliar, rata de ocupare în domeniul lui de activitate, puterea de cumpărare – oricum, nu economia ţării în ansamblul ei.

Ca şi rata şomajului, o altă statistică urechistă şi manipulată politic, PIB-ul este important doar pentru Guvern, în relaţia sa cu instituţiile europene şi cu creditorii. Şi aici, sfântul pix dictează. Grecia a măsluit cifrele raportate la Eurostat timp de zece ani şi aşa a reuşit să-i păcălească şi pe finanţatorii săi externi, şi pe investitori, şi pe oficialii UE. Şi Spania a mers „pe burtă“ ani în şir cu datele despre şomaj şi datorie externă. Inclusiv SUA au măsluit PIB-ul atunci când au avut un interes politic. 

Într-o ţară ca Elveţia, unde economia subterană este la un nivel foarte scăzut, Produsul Intern Brut  poate proiecta o economie reală. Dar în România, unde economia neagră este pe cele mai înalte culmi ale progresului, unde jumătate din populaţia ţării îşi desfăşoară activitatea în propria gospodărie nefiind prezentă în vreo statistică, PIB-ul nu are cum să proiecteze realitatea, iar de vină nu sunt statisticienii. 

Din datele defalcate privind PIB-ul pe 2011, rezultă că cele mai mari discrepanţe ale rezultatelor finale faţă de cele estimate au fost la comerţ şi la construcţii. Acestea sunt domeniile în care evaziunea fiscală este uriaşă. În bilanţurile depuse la Registrul Comerţului, companiile trec cifre măsluite, statistica le consemnează aşa eronate cum sunt, Guvernul proiectează bugete pe aceste statistici şi, firesc, ajunge să facă raportări eronate către instituţiile europene. 

John Cowperth¬waite, economistul care a transformat Hong Kongul în cea mai liberă economie din lume în anii ’60, spunea că pentru a dezvolta economia într-o ţară săracă trebuie desfiinţată statistica. Poate că aceasta ar fi soluţia.