Mişcare spectaculoasă pe piaţa cărnii: chinezii de la Smithfield Foods îşi vând participaţia la Campofrio către mexicanii de la Alfa - 354 de milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Smithfield Foods, deţinută integral de grupul chinez WH Group, cel mai mare productor de carne de porc la nivel mondial, a convenit vânzarea participaţiei de 37% deţinută la Campofrio, companiei mexicane Alfa, pentru 354 de milioane de dolari, în numerar.

Atât Smithfield, cât şi Campofrio au ample operaţiuni în România.

În urma tranzacţiei, Alfa va controla, împreună cu Sigma Alimentos, 100% din acţiunile Campofrio.

Alfa a precizat, într-un comunicat, că va păstra participaţia la Campofrio numai temporar, urmând să o vândă către Sigma.

Chinezii îşi consolidează poziţia de lider

"Tranzacţia reflectă angajamentul Smithfield de a-şi revizui în mod continuu portofoliul şi de a genera fonduri pentru susţinerea priorităţilor pe termen lung. Vânzarea corespunde iniţiativei noastre strategice de a consolida balanţa financiară a companiei şi de reducere a costurilor", a declarat Larry Pope, preşedinte şi director executiv al Smithfield.

Wan Long, preşedintele şi directorul general al WH Group, a spus la rândul său că tranzacţia întăreşte situaţia financiară şi structura de capital a grupului.

"Vom continua strategia de dezvoltare globală pentru a ne consolida poziţia de lider în industria cărnii de porc. Vom continua să dăm o atenţie strategică Uniunii Europene şi dezvoltării platformei deţinute în regiune, precum şi identificării unor posibile achiziţii strategice", a arătat Wan Long.

Operaţiunile europene ale Smithfield includ producţia de porci, procesarea cărnii şi împachetarea de carne în Polonia şi România.

Smithfield în România

Grupul american a intrat pe piaţa românească în 2004, când a cumpărat firmele Agrotorvis şi Comtim Grup. Smithfield a preluat ulterior 50% din capitalul firmei de distribuţie a produselor alimentare Agroalim Distribution Bucureşti, precum şi un pachet de 50% la Depozitul Frigorifer din Tulcea.

Investiţia Smithfield Ferme în România începând din 2004, anul înfiinţării, şi până în prezent, este de peste 500 milioane dolari, în mare parte în regim greenfield, dar şi pentru retehnologizarea şi aducerea la standarde europene a obiectivelor preluate de la vechiul complex de creştere a porcilor din Banat, se arată pe site-ul Smithfield România.

Campofrio în România

Campofrio, unul dintre cei mai mari procesatori de carne la nivel mondial, este prezent în Europa şi America prin intermediul a opt divizii, în Spania, Italia, Portugalia, Statele Unite, Germania, Belgia, Franţa şi Olanda, precum şi prin două companii mixte, Caroli Foods Group, în România, şi Jean Caby, în Franţa.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite