Agricultura României: Aurul care creşte din pământ

Din momentul în care statul român a acordat subvenţii pentru cultivarea pământurilor agricole, România a reintrat pe harta marilor puteri agricole ale Europei.

Iată că ce se credea a nu se mai realiza s-a înfăptuit deja: Agricultura a revenit la un loc de cinste în economia românească, fiind una dintre ramurile rămase neafectate de criza mondială.

Acest lucru se datorează faptului că vorbim de o ramură care produce lucruri de strictă necesitate, care sunt indispensabile oamenilor.

Globalizarea, intensificarea fluxului de informaţii şi uşurinţa cu care lucrurile se transportă dintr-o ţară în alta au făcut ca România să devină un concurent serios pe piaţa europeană şi regională.

Am fost plecat acum câteva zile spre Piatra NEAMŢ şi am petrecut ceva timp în satele româneşti. Căldura din ultimile zile a permis ieşirea la realizarea lucrărilor agricole a unei adevărate Armate de Utilaje, multe dintre ele dintre cele mai moderne. Nu mai este agricultura de care vorbesc unii, romantic pe la televizor.

Achiziţia acestor utilaje s-a făcut, aşa cum îmi declara un fermier, cu banii care veneau din subvenţie- e păcat că ele nu se produc în România pentru a adăuga valoare economiei naţionale, dar este bine şi aşa. Vrem, nu vrem, această dezvoltare se datorează  politicilor europene impuse României şi iată că acestea s-au dovedit a fi corespunzătoare. 

Nu am găsit bucată de pământ care să nu fi fost arată, discuită şi însămânţată. Agricultura de subzistenţă, de care vorbesc unii de fac reforme sau ştiri din birou, practic nu mai există sau s-a limitat la bucata de pământ din grădina omului, iar aceasta este ţinută pentru că ei nu pot sta degeaba, obişnuiţi să muncească de dimineaţă până seară de o viaţă.

Afacerea este una simplă: totul este să ai bani să cumperi câteva utilaje, iar în rest subvenţia îţi asigură profitul. O problemă este în acest moment găsirea de terenuri agricole pe care să le cultivi, deoarece ele au fost deja date în arendă.

Peste 80% din terenurile României sunt cultivate de către români, aşa cum era şi normal. În această situaţie s-a ajuns în mod natural, deoarece bătrânii nu au avut curajul să dea terenurile la străini şi au preferat să le dea unora pe care îi cunosc de o viaţă. În fiecare comună marea majoritate a celor care au înfiinţat ferme provin din acea comună, pentru că altfel nu ar fi avut şanse de izbândă în strângerea terenurilor. Când te duci să îţi dea terenul în arendă, te şi întreabă de-al cui eşti, că altfel el nu pune semnătura. Lucrurile nu se cedează uşor deoarece aşa cum îmi spunea un bătrân: "cum să îl dau la străini sau să îl vând când bunicul meu a luptat în două războaie pentru el".

Un alt motiv pentru care pământurile nu au putut trece în mâna altora a fost aproape completa lipsă a actelor de proprietate, ca să nu mai vorbim de cadastru şi întabulare. Acest HAOS a fost prielnic pentru români, deoarece a fost un sistem de protecţie împotriva vânzării care nu a permis transferul de proprietate. Dacă acum 20 de ani am fi putut vinde terenurile agricole, acum nu am mai fi avut nimic decât mari probleme, deoarece capitalul s-ar fi exportat. Terenurile nu s-au putut vinde şi astfel am avut la dispoziţie perioada necesară pentru a acumula capital astfel încât noi să fim beneficiarii acestor terenuri care aparţin dincolo de proprietate privată, poporului român.

Agricultura României, ca de altfel toată industria, a fost distrusă în 1990 de către indiferenţa tuturor, şi nu doar a politicienilor. Lipsa unor politici clare şi a unor oameni competenţi, care să copieze modelele europene, a făcut ca aceasta să fie una de subzistenţă.

Este interesant însă că demolând totul şi apoi pornind de la zero practic a avut loc o reformare totală ce a permis ştergerea mentalităţilor. Afacerile în Agricultură s-au dezvoltat ca nişte nevoie ale economiei, şi nu ca urmare a unor politici forţate, iar acest lucru duce la stabilitatea acestei ramuri.

Am stat să mă gândesc dacă ar fi fost şi o altă alternativă pentru desfiinţarea CAP-urilor şi am să spun cu siguranţă că NU. Să presupunem că ele s-ar fi menţinut. Atunci, cu siguranţă, ca orice fabrică rămasă după 1989, ar fi ajuns în mâinile unor oligarhi, iar ţăranul obişnuit ar fi fost privat de avantajele pe care le are acum: arenda îi permite să supravieţuiască. Arenda este acum o mană cerească pentru cei de la ţară, iar ei având nevoi mici financiare au nişte lucruri care sunt constante. Să nu uităm că mai bine din populaţia României a supravieţuit cu ce lua de la ţară de pe propriile pământuri- dacă s-ar fi menţinut CAP-urile, lăcomia unora ar fi privat oamenii şi de această sursă de supravieţuire.

România are mult aur, iar acesta creşte din pământ. Sute de ani teritoriul actual al României a fost o forţă în agricultură, excepţie 20 de ani după revoluţie. Acest lucru a asigurat bunăstarea acestor teritorii dar şi motivul pentru care a existat interes permanent din partea marilor imperii. De ce să renunţăm la un lucru care a mers bine sute de ani? Existau vremuri când actualele Mari puteri se rugau de domnitorii români ca să devină ţinta exporturilor din agricultură.

Avem un Aur care va asigura creşterea economică pe baze reale, şi nu pe speculaţii financiare. Dacă vom şti să lăsăm mediul privat să lucreze liniştit, atunci lucrurile nu o pot lua decât în sus.

P.S. Marii afacerişti din agricultură sunt majoritari români cu simţul responsabilităţii faţă de societate. Aceştia nu se umflă pe la televizor, după modelul lui Gigi Becali, ci construiesc, cu banii făcuţi, fabrici de îngrăşăminte, fabrici de brânzeturi şi lapte etc... Aceşti oameni sunt responsabili faţă de România, deoarece, spre deosebire de speculatori şi de investitorii străini, nu au exportat capitalul obţinut, ci l-au reinvestit sau plasat în băncile româneşti.  Acest lucru a blocat  scurgerea în afara ţării a unor sume importante de bani.