"Am o stea în frunte"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piesa de teatru "Străini în noapte", care îi are în distribuţie pe Florin Piersic şi Emilia Popescu, se joacă în continuare cu sala plină ochi. După un spectacol aplaudat la Baia Mare,

Piesa de teatru "Străini în noapte", care îi are în distribuţie pe Florin Piersic şi Emilia Popescu, se joacă în continuare cu sala plină ochi. După un spectacol aplaudat la Baia Mare, actorul ne-a declarat că n-ar pleca din România pentru nimic în lume, că este veşnic îndrăgostit şi lucrează la cartea "Sunt descheiat la suflet".

Ce ne puteţi spune despre spectacolul în care jucaţi alături de Emilia Popescu?
E un record deoarece toate piesele care se pun în scenă durează, de regulă, trei-patru luni. Dacă vorbim de o piesă a lui Shakespeare, sigur, ea cere mai mult timp. Dar noi am făcut piesa aceasta într-o lună şi jumătate. În acest interval, Emilia Popescu a fost ocupată, eu la fel, dar ne‑am concentrat datorită maestrului Radu Beligan, regizorul spectacolului. El a adus piesa de la Paris.

Mi-a mărturisit ceva: "Când am văzut piesa cu Alain Delon, m-am gândit la tine. Delon debuta în teatru cu acest rol. Atunci, eu am realizat cum ar trebui jucat rolul ăsta". E foarte greu să joci teatru dacă nu ai experienţă. Delon e un formidabil actor de film, dar debutând în teatru, a avut nişte momente destul de grele. Beligan a văzut asta şi şi-a şoptit în barbă: "Asta ar fi piesa pentru Piersic!".

A venit, mi-a dat-o, eu am citit-o, iar într-o oră i-am dat răspunsul. "Joc". Beligan mi-a zis atunci: "Vorbeşti serios?" "Da, zic, absolut". "Dar trebuie să o facem repede". "O facem, maestre, numai să pot să o îngurgitez".

Am avut şi eu o idee excepţională şi mă felicit pentru asta. M-aş pupa, dar nu ajung… (râde). Sunt foarte emoţionat la gândul că am fost unul dintre cei care i-am dat ideea maestrului Beligan să o luăm în spectacol pe Emilia Popescu. Am jucat într-un film cu ea şi mi-am dat seama că e talentată.

Cum este Emilia Popescu ca parteneră de scenă?

Pe Emilia Popescu o situez printre primele cinci actriţe alături de care mi-a plăcut să joc. Sunt foarte ataşat de ea pentru modul în care jucăm, dar şi pentru faptul că are atâta drăgălăşenie, prietenie şi modestie faţă de mine.

Este o parteneră excepţională şi o artistă foarte talentată. O iubesc foarte tare.

Un american a vrut să-l înfieze

A existat vreun moment când v-aţi dorit să plecaţi din România?
Nu am vrut să plec niciodată şi asta cred că mi se trage de la părinţi. Odată, mi-a propus un bogătaş din America, căruia i-a murit băiatul într-un accident de avion.

M-a văzut la Festivalul de la Cannes şi mi-a spus că semăn atât de bine cu fiul său încât vrea să mă înfieze şi să îmi lase toată averea pe care o are la San Francisco. Am spus că nu pot să plec din ţara mea, pentru că eu în limba română mă înţeleg cu cei din jur şi iubesc toate locurile.

V-a tentat să alegeţi o altă meserie?

Poate că medic veterinar, ca şi tata. Emilia Popescu mi-a spus aşa: "Măi, tu ai fi fost un bun preot." Recunosc că mi-ar fi plăcut, dar sunt cam vagabond în viaţa mea.

Cum e viaţa de bunic?
Mă amuză numele nepoatei mele, Sonia. Se pare că fiul meu, Florin, i-a ales un nume rusesc dorind să facă o legătură cu numele mamei, Vera. Dar în decembrie o să fiu din nou bunic. O să am un nepot de la celălalt băiat al meu, Daniel, care trăieşte în Viena.

Când va fi gata cartea dvs. "Sunt descheiat la suflet"?

Lucrez în continuare la ea. Vreau să vă mai spun că m-a sunat Viorel Colceriu. Eu sunt cetăţean de onoare al Clujului şi el scrie o carte. Am fost solicitat să răspund la întrebări. Lucruri mai filosofice... Până acum nu am reuşit să îi răspund pentru că eu sunt un om concret şi nu pot să fac filosofia vieţii sau a cinematografiei, nu pot să spun de ce deasupra mea străluceşte o stea şi mi-a căzut mie, aici, în frunte.

Cunosc oameni care folosesc cuvinte pe care eu nu le-am auzit niciodată în limba română. De ce să nu mă iubiţi atunci când vorbesc pe limba voastră, chiar dacă sunteţi doctori, ingineri, hingheri, crescători de pui… Nu am timp să filosofez, dar am ceva să vă spun. Întotdeauna pe mine mă cumpăraţi cu un singur lucru, cu sufletul. Iar în viaţă nu uitaţi că "Totul se plăteşte!"

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite