Sfinţirea Catedralei Naţionale – un „yes we can” pentru aceşti ani
0
Am avut cinstea de a fi invitat, în această dimineaţă, la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului. E un moment pe care nu credeam că generaţia mea avea să-l prindă.
Nu atât pentru că e un proiect amânat încă de la 1878; început de Carol I, continuat de Ferdinand, şi pentru care niciodată „nu a fost momentul” – până în prezent. Ci pentru că eu unul nu mai aveam speranţe că românii mai pot duce la bun sfârşit ceva – ceva care e început de ei, şi care are relevanţă pentru ei.
Acest proiect este un „yes we can” pentru aceşti
ani: şi putem mai mult
decât să fim victimele eterne ale istoriei, care se lamentează, veşnic, că „alţii
nu ne-au lăsat”. Iar zecile de mii de
români prezenţi de la ora 8 în Cetedrală, pe Esplanadă, şi pe toate străzile
din jur, în ciuda frigului de afară, dau mărturie despre forţa simbolică a
acestui moment.
Altfel, această
Catedrală este un gest de mărturisire a
credinţei creştine – să nu uităm că astfel de ctitorii, înainte de a fi „naţionale”,
sunt despre Evanghelie şi despre Hristos. Şi despre faptul că
trebuie să învăţăm întâi de toate să fim creştini şi cu adevărat; nu doar
creştini cu numele.
Se încarcă comentariile...
