Preafericitul Daniel. Portretul unui patriarh controversat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum a ajuns Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, din „simbolul unui viitor mai pur, scutit de jalnica derivă a oportunismului“ să fie „imaginea aroganţei unei instituţii“.

Este imaginea ortodoxiei la români. La sărbătorile religioase oficiate pe dealul Patriarhiei, credincioşii întind mâna să-i atingă sutana, sperând la iertarea păcatelor şi la mântuirea sufletului. Are un parcurs fulminant în ierarhia Bisericii, fiind ales, la doar 38 de ani, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar la vârsta de 56 de ani, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Este considerat unul dintre cei mai instruiţi prelaţi din istoria ţării – pregătirea sa academică în Franţa, Germania şi în Elveţia, cele peste 1.000 de articole, studii şi cuvântări, alături de sute de proiecte realizate pentru o mai bună viaţă bisericească adunate în CV-ul său ar stârni invidie printre mulţi dintre politicienii români.

Şi totuşi, „Jos Patriarhul Daniel!“ a fost strigătul la unison al oamenilor ieşiţi în stradă în urmă cu câteva săptămâni. „O stradă“ care a forţat semnături pentru demisii în lanţ. În vreme ce biografia sa este incontestabilă, atitudinea oamenilor simpli, dar pretenţioşi, faţă de Patriarhul Daniel s-a deformat, treptat, de la nepăsare la furie colectivă. Lunga tăcere publică în care s-a închis Patriarhul Daniel în ultimii ani a sporit şi mai mult apariţia numelui său în dezbaterile publice. Proiectul ambiţios al Patriarhiei – construirea Catedralei Mântuirii Neamului – a înfierat opiniile care critică bugetul său, mai ales că o bună parte din bani provine din buzunarele noastre. Fragmentele despre credinţă şi păcate din manualele de religie au făcut turul Facebook-ului, iar imaginea Patriarhului a fost din nou şifonată. Au avut de câştigat doar site-urile de satiră care-şi calculează zilnic traficul în funcţie de originalitatea poantelor despre Preafericitul Daniel.

Cum a ajuns cel mai important ierarh să stârnească furia „străzii“ tocmai prin purtările sale? Unde greşeşte Biserica? Dar oamenii, cu credinţă sau nu în Dumnezeu, cu cine se răfuiesc, de fapt? Ce cunosc ei despre celelalte proiecte ambiţioase – cămine, centre pentru nevoiaşi, şcoli şi grădiniţe construite, în linişte, de Biserica Ortodoxă Română? Răspund, pentru „Weekend Adevărul“, teologi şi preoţi care refac traseul Patriarhului Daniel şi analizează, fără patimă, controversele de astăzi din jurul său.

Toamna Patriarhului Daniel a început prost, dar se încheie într-o umbră de speranţă. În faţa milioanelor de români, Patriarhul Daniel şi-a cerut iertare. Iar în urmă cu câteva zile, a numit un alt purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, care a avut ca primă misiune să anunţe „schimbare“ în rândul Bisericii. Rămâne de văzut în ce mod îşi va apropia Patriarhul fiii. „Şi fericit este acela care nu se sminteşte întru Mine“ (Matei, 6, 11)

Nu se cunoaşte exact când Patriarhul Daniel, pe numele său de mirean Dan Ilie Ciobotea, a păşit pentru prima oară într-o biserică. Poate să fi stat de nenumărate ori în faţa altarului încă pe când avea câteva luni, ţinut în braţe de mama sa, Stela, care obişnuia să meargă des la rugăciune. Doar o singură locuinţă le despărţea casa de lăcaşul ortodox din satul Dobreşti (n.r. – aparţine de comuna Bara, judeţul Timiş). Slujba de duminică răsuna în ograda familiei, iar pentru tânărul Dan, asta era cea mai mare bucurie a săptămânii.

Dan Ilie Ciobotea este al treilea fiu, după Gheorghe şi Floare, al olteanului din satul Zmadovicioara, Alexie, şi al Stelei, fiică de chiaburi care locuiau în Dobreşti. Într-un interviu acordat în 2002 „Ziarului de Iaşi“, sora Patriarhului Daniel a povestit că părinţii lor s-au cunoscut când mama lor a mers odată la Ohaba Română, o localitate apropiată de Bara, să vândă din caii frumoşi pe care îi avea. După al Doilea Război Mondial, mama Patriarhului a rămas singură cu averea moştenită de la părinţii săi, 35 de hectare de pământ, un grajd plin de vite şi „o salbă cu aproape 50 de cocoşei de aur“. Ambii săi fraţi au murit pe front. „După ce un frate de-al ei a fost împuşcat, cel mic a cerut să fie în linia întâi şi, în timp ce bunicii noştri făceau parastasul, a venit vestea că a murit şi celălalt“, povestea Florica Vişan-Ciobotea. La scurtă vreme, de prea multă supărare, s-au stins şi părinţii ei.

Alexie Ciobotea era învăţător la Ohaba Română şi căuta, într-o zi de târg, să-şi mărească gospodăria. În 1946, se năştea primul lor fiu, „Ghiţă“, trei ani mai târziu, „Florica“, iar în ’51, Dan, într-o vreme când toată averea părinţilor fusese confiscată de comunişti, iar sunetul clopetelor de la biserică era acoperit de strigătele proletcultiste.

Ar fi vrut să se pocăiască

Deşi vocaţia nu ţine de îndrumări părinteşti – tânărul Dan era încurajat de mama lui să devină preot încă de mic – şi mers la slujbe, biserica de lemn „Cuvioasa Parascheva“ din sat a devenit a doua casă pentru viitorul Patriarh al României. Se învoia de la şcoală ca să meargă la rugă la vreo sărbătoare religioasă, iar sâmbătă seara bătea clopotele care anunţau Sfânta Liturghie de la finalul săptămânii. Învăţase, pe de rost, fragmente întregi din slujbă. Unul dintre colegii săi de la liceul „Coriolan Brediceanu“ din Lugoj, Sofronie Mureşan, povestea, în acelaşi interviu pentru „Ziarul de Iaşi“, că în perioada în care au fost colegi la internat, Dan Ciobotea se înfăşura în cearşafuri albe şi cânta popeşte prin cameră. Avea mai multă evlavie decât reuşeau comuniştii să propage ateismul.

dan ciobotea

Daniel Ciobotea în perioada în care preda la Institutul Ecumenic Bossey, Elveţia Fotografii: ganduridinierusalim.com

La finalul liceului, s-a gândit la un plan de rezervă dacă nu va intra la Facultatea de Teologie din Sibiu. „Mă duc la pocăiţi şi mă fac mare predicator!“, îi povestea el fratelui său mai mare, Gheorghe. Însă în anul 1970, reuşeşte să treacă examenul de admitere şi, de atunci, în plan academic, va urca în trepte până la cer.

Omul de care are nevoie Biserica

Îşi ia diploma de licenţă la Sibiu, apoi pleacă la Bucureşti pentru cursurile de doctorat, la Secţia Sistematică, avându-l îndrumător pe pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae (foto), de care va rămâne foarte apropiat. Reuşeşte, în vremuri aproape imposibile, să plece la studii în străinătate, doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi încă doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania). Pentru teza de doctorat lucrează cu doi profesori francezi, Gerard Ziegwald şi André Benoit, iar pe 15 iunie 1979, o susţine în faţa profesorilor de la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg. Obţine calificativ maxim şi devine doctor în teologie al Universităţii din Strasbourg. Peste un an se întoarce la Bucureşti şi susţine o formă mai amplă a aceleiaşi teze, „Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală“. La finalul examenului său, Dumitru Stăniloae va spune: „Un candidat bine pregătit, bine informat şi mai ales pătruns de dorinţa şi râvna de a trăi o viaţă teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie“. Din nou, obţine calificativ maxim şi devine doctor în teologie ortodoxă al Facultăţii de Teologie din Bucureşti.

ciobotea

„Era imposibil ca Biserica să nu coopereze cu sistemul comunist“

Alături de Patriarhul Iustin Moisescu şi de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teoctist Arpaşu

dan ciobotea

Lungul şir de reuşite profesionale obţinute în străinătate înainte de ’89 ale Patriarhului Daniel, care se continuă şi după terminarea studiilor, va fi aprig dezbătut după Revoluţie. I se aduc – şi astăzi! –  acuzaţii că a făcut „pact cu diavolul“ în comunism, fiind neclar cum un tânăr student român a putut să ajungă profesor în Elveţia, să participe la numeroase congrese în Franţa, Finlanda, SUA, Germania, Italia şi Canada, fără să se fi ciocnit de Securitate. Într-un interviu acordat presei germane după alegerea sa ca Patriarh al României, întrebat cum tratează Biserica cazurile de colaborare a unor reprezentanţi ai săi cu Securitatea, PF Daniel a explicat că această temă este mai complexă şi că „trebuie făcută o distincţie clară între cooperare, în folosul Bisericii şi a credincioşilor, şi colaborare, în dauna terţilor şi a Bisericii“.

„Trebuie analizat cu exactitate dacă această colaborare a servit scopurilor şi intereselor proprii în dauna terţilor şi a Bisericii, sau dacă a folosit Bisericii şi credincioşilor. Contextul dictaturii nu trebuie ignorat pur şi simplu. Biserica a trebuit să lupte pentru supravieţuire în condiţiile cele mai grele. Stă mărturie în acest sens numărul mare de martiri. Totodată, cooperarea cu sistemul a împiedicat înrăutăţirea situaţiei. Era imposibil ca în statul totalitar Biserica să nu coopereze cu acesta“, a spus Patriarhul Daniel jurnalistului Jürgen Henkel.

„Trimis de mănăstirea Secu“

Pe 16 octombrie 2007, Patriarhul Daniel a primit decizie de necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică din partea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Dar apele par să se fi limpezit doar parţial. Poetul Mircea Dinescu l-a acuzat în mai multe rânduri pe PF Daniel de colaboraţionismul „cu Secu“, spunând că a văzut numele său pe un proces-verbal întocmit de DIE pentru 16 dosare distruse pe 23 decembrie 1989.

„Dacă n-aş fi văzut cu propriii mei ochi lista unor prelaţi acoperiţi, trimişi de mănăstirea Secu să dea cu japca în enoriaşii pripăşiţi prin putredul Occident, listă pe care figura şi tov. Ciobotea Daniel, exista riscul să fiu acuzat de blasfemie. Această listă, ataşată unui ordin dat la câteva zile după 22 decembrie 1989, de un colonel DIE, ca dosarele preacuvioşilor să fie degrabă arse spre a nu li se lua urma, s-a strecurat din nebăgare de seamă în claia de fân tocat pusă cu mare prudenţă la dispoziţia CNSAS-ului“, a scris Dinescu în editorialul „Îngeri şi gradaţi“ publicat în revista „Caţavencii“. „Căci nu este nimic ascuns care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic care să nu se cunoască şi să nu vie la arătare“
(Luca, 8, 17)
.

Bartolomeu Anania: „Am făcut «lobby» pentru Daniel“

image

Bartolomeu Anania, o mână de ajutor la întronizarea Patriarhului Daniel Foto: Patriarhia Română

În vara anului 1987, Dan Ciobotea se călugăreşte. Vestea o lasă fără cuvinte pe sora lui, care se aştepta să-şi vadă fratele căsătorit şi ţinând predici la vreo bisericuţă de cartier, după cum mărturisa ea în interviul acordat în 2002. Şi-a văzut însă fratele într-o seară de august, la mănăstirea Sihăstria, dus sub o mantie spre altar de către naşul său de călugărie, arhimandritul Cleopa Ilie. Era îmbrăcat în cămaşă albă, încălţat în sandale şi cu centură la brâu, care reprezintă cele trei voturi monahale. Devenise călugărul Daniel. Avea 36 de ani.

Imediat după Revoluţie, face parte din „Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii“, alături de Arhimandritul Bartolomeu Anania, pr. prof. dr. Constantin Galeriu, pr. prof. dr. Dumitru Stăniloaie, pr. Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiş, dar şi câţiva mireni: Sorin Dumitrescu, Horia Bernea şi Teodor Baconschi. Era un grup menit să schimbe faţa Bisericii cu noi ierarhi, „tineri şi curaţi sufleteşte, negrevaţi de povara unui trecut contestabil“. Grupul obţine atunci aprobarea Ministerului Învăţământului pentru introducerea religiei ca materie la şcoală.

Părintele Daniel, colaborator al ziarului „Adevărul“

În lunile agitate de după ’90, părintele Daniel Ciobotea scria „cuvinte de priveghere“ în paginile ziarului „Adevărul“. Deasupra articolelor despre golani tronau texte biblice despre mântuire şi păcate. Unul dintre scurtele articole datează chiar din ziua alegerilor prezidenţiale din 20 mai 1990. „Întrucât de felul cum ne comportăm faţă de aproapele nostru depinde mântuirea noastră, să priveghem, deci, ca faptele şi cuvintele noastre să nu devină propria noastră pierdere“, scria Părintele Daniel în cuvântarea sa. Foto: Cristian Delcea

image

„Fără prea multe fandoseli, şi-a dat acordul“

image

Multe lucruri erau de făcut în Biserică. Foarte important era cine va ocupa scaunul de mitropolit la Iaşi. Bartolomeu Anania povesteşte, în cartea sa, „Memorii“, că nu existau candidaturi oficiale, dar mitropolitul Olteniei de atunci, Nestor Vornicescu, îşi considera drumul deschis şi-şi făcuse chiar cărţi de vizită anticipate. În zadar. Grupul de Reflecţie nici nu voia să audă de el. „Ochii noştri, ai celor din Grup, se îndreptau spre Daniel Ciobotea, devenit episcop vicar la Timişoara, tânăr, inteligent, şcolit în Occident. Se arătase deschis înnoirilor substanţiale, se bucura de preţuirea profesorului său, Dumitru Stăniloae, iar părintele Cleopa, duhovnicul său de la călugărie, îmi şoptise odată că, în privinţa zburdălniciilor trupeşti, Daniel «e aşa cum l-a făcut mă-sa».“

Problema s-a aflat pe agenda Grupului în şedinţa din 29 mai 1990, iar acordul a fost unanim. Trei zile mai târziu şi-a dat acordul şi patriarhul Teoctist. Seara, Bratolomeu Anania l-a sunat pe Daniel la Timişoara să-l întrebe dacă doreşte scaunul Moldovei. „Mirat, a îngăimat un răspuns oarecum evaziv, invocând marea distanţă dintre nivelul unui episcop-vicar la Timişoara şi acela al unui mitropolit al Moldovei. Touşi, fără prea multe fandoseli, şi-a dat acordul. Data alegerii fusese fixată pentru joi, 7 iunie“, mai scria Anania.

Cele 56 de voturi câştigătoare

Alegerea lui Daniel Ciobotea ca mitropolit al Moldovei a fost însă cu cântec. Bartolomeu Anania îşi amintea că, înainte de seara alegerii, a primit două telefoane: unul de la Gelu Voican Voiculescu (n.r. – viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman), care-l anunţa că Patriarhul Teoctist era de partea lui Nestor, şi unul din partea Patriarhului Teoctist care-l sfătuia să facă „lobby“ pentru Daniel de la om la om, la întâlnirea cu toţi membrii Colegiului Electoral Bisericesc. Zis şi făcut: „Pe toată durata cinei am mers din masă în masă şi am făcut «lobby» pentru Daniel Ciobotea, convins fiind că astfel îmi slujeam Biserica“, scria Anania în „Memorii“.

A doua zi, Daniel primeşte 56 de voturi, iar Nestor doar 33. În mai puţin de trei ani, călugărul Daniel ajunge Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Iar peste câţiva ani, cel care l-a propulsat în ierarhia Bisericii pe Daniel Ciobotea îl va înfrunta pe acesta pentru ocuparea celei mai înalte funcţii, cea de Patriarh al României. Şi va pierde.

Petele de pe imaginea Patriarhului Daniel

image

Odată cu alegerea lui Daniel Ciobotea pe scaunul de Mitropolit al Moldovei, ulterior, ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române – pe 30 septembrie 2007 – au apărut şi o mulţime de semne de întrebare în felul în care PF Daniel a „coordonat“ activitatea din cadrul administraţiei patriarhale. Numărul realizărilor sale este direct proporţional cu suspiciunile şi nemulţumirile unor oameni referitoare la modul în care multe dintre acestea s-au înfăptuit. Şi, în vreme ce oamenii se revoltă pe Facebook, propun legi pentru stoparea finanţării unor proiecte ale Bisericii din banii statului şi dezbat teorii dintre cele mai conspirative, Patriarhia tace şi construieşte mai departe.

Catedrala Mântuirii Neamului este poate cel mai controversat proiect al BOR, care costă aproximativ 80 de milioane de euro, conform Patriarhiei Române. Cam 300 kilometri de autostradă sau 1.500 de şcoli, după calculele unora. Clădirea-mamut de 120 de metri lungime, 70 de metri lăţime şi 120 de metri înălţime care se ridică acum pe Dealul Arsenalului din Capitală, continuă să tulbure apele, să ridice sângele în cap oamenilor care nu sunt de acord cu banii pe care statului român îi alocă pentru construirea sa. „Să dea doar enoriaşii!“ Anul trecut, bunăoară, pentru proiectul gigantic al BOR au mers, în total, numai din Bucureşti, aproape 12 milioane de euro, care s-au adunat cu alte milioane de la Guvern, de la primării şi consilii judeţene din ţară.

Catedrala Mântuirii Neamului, un proiect din sec. al XIX-lea

catedrala neamului

Deşi mai bine de 60% din bucureşteni au zis „Da“ construirii catedralei, conform unui sondaj INSCOP din 2012, acum îşi pun semnăturile pe foi A4 ca viitoarea catedrală să devină un spital. O altă mână „de ajutor“ a venit în urmă cu câteva zile şi de la deputatul independent Remus Cernea, care a înaintat un proiect de lege în Parlament pentru stoparea finanţării Catedralei Mântuirii Neamului din bani publici.

Ideea construirii unei „catedrale a ţării“ nu este doar „ambiţia“ Patriarhului Daniel. Prima iniţiativă datează încă din ultimul deceniu al secolului XIX, când Regele Carol formula această idee după declararea regatului România în 1881. După Revoluţie, ideea a fost reluată în fel şi chip, iar în 2006 autorităţile au dat undă verde ca ea să fie construită în spatele celei mai mari clădiri din Europa, Palatul Parlamentului. Patru ani mai târziu, constructorii au început lucrările.

Susţinerea financiară a construcţiilor unor biserici de către Guverne a înfierat tot mai tare opinia publică, care a ajuns să se scandalizeze ori de câte ori Patriarhul este fotografiat alături de primarul oraşului sau de un om de afaceri corupt. De pildă, în 2007, înainte să devină patriarh, Mitropolitul Daniel a mers în Italia ca să oficieze cununia religioasă a omului de afaceri ieşean, Iulian Dascălu, cunoscut ca „regele mall-urilor“. Iulian Dascălu este şi unul dintre donatorii importanţi ai lăcaşurilor de cult din Moldova. În perioada celor 17 ani cât a fost Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, PF Daniel a fost mustrat pentru asemenea inadecvări, moraliştii folosindu-se chiar de vorbele unui preot: „Dumnezeu e mare şi vede!“.

Sfinţirea cu trafaletul

Alteori, PF Daniel a ţinut prima pagină a ziarelor cu gesturi care au întrecut glumele revistelor umoristice. Vă amintiţi fotografia virală pe internet în care Patriarhul Daniel a sfinţit, anul trecut, cu un trafalet, noile studiouri ale radioului şi televiziunii Trinitas. „Nu este trafalet! Trafalet este pentru cei neiniţiaţi, cei care habar n-au în ce constă slujba de sfinţire şi ce se foloseşte slujba de sfinţire. Este o tijă de aproximativ 2-3 metri, având în vedere faptul că sunt şi încăperi mai înalte şi care este folosită pentru a unge cu untdelemn sfinţit pereţii încăperii“, a declarat fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, însă francheţea insolentă a reprezentantului Patriarhiei a deranjat şi mai tare.

trinitas

Patriarhul Daniel nu a fost nici prea fericit când familia sa a apărut cu scandal la televizor. Fratele său, Gheorghe Ciobotea l-a acuzat pe PF Daniel că trăieşte în sărăcie din cauza lui, că el ar fi falsificat actele şi l-ar fi dat afară din casa părintească. „Nu e om al Bisericii!“ „A fost ofiţer de Securitate sub acoperire!“, a declarat Gheorghe Ciobotea, care în urmă cu ceva ani îi spunea fratelui său „Înaltul“. În replică, într-un comunicat trimis de Patriarhul Daniel, acesta a explicat că fratele său a devenit tot mai ostil faţă de prezenţa mănăstirii în localitatea Dobreşti şi invidios pe faptul că monahii sunt ajutaţi în activitatea lor de către Patriarhie şi doar ştim că „Invidia este o boală sufletească foarte greu de vindecat“.

Celelalte proiecte ale BOR

Revolta oamenilor faţă de BOR şi de Patriarh s-a declanşat recent când mii de internauţi, preoţi deopotrivă, au scris, după tragedia petrecută în clubul Colectiv, că incendiul a fost o pedeapsă pentru rockerii satanişti care petreceau de Halloween. În acest timp, nicio şoaptă din partea Patriarhiei. Oamenii ieşiţi pe străzi şi-au amintit de toate aceste inadecvări, de lăcomia unora dintre preoţi, de implicarea Bisericii în politică şi au ţipat din rărunchi. Chiar şi când şi-a cerut scuze milioanelor de oameni pentru mesajele de consolare transmise la TV, PF Daniel a precizat că a fost prost înţeles, că vorbele sale, chiar dacă n-au fost „lămuritoare“, oricum au fost „răstălmăcite“.

În ciuda faptului că s-a dotat cu o televiziune, un radio şi un cotidian cu răspândire naţională, BOR tot într-un „autism“ comunicaţional se află. Teologul Radu Preda a explicat, într-un articol pe blogul său de pe adevarul.ro, neputinţa Bisericii de a comunica extern, de a nu se face auzită, în ciuda multor proiecte lăudabile realizate de BOR (map.patriarhia.ro) : „În ciuda faptului că BOR a construit în ultimele două decenii şi jumătate – din fonduri publice, proprii, donaţii şi proiecte europene – o impresionantă reţea de aşezăminte filantropice, de la azile de bătrâni la centre medicale şi de la cantine sociale la case tip familial pentru copiii abandonaţi, ea vorbeşte prea puţin despre acestea. Nu este vorba despre cuvenita discreţie care trebuie să însoţească faptele bune. Este mai curând o neputinţă“, explică Radu Preda.

Comunicarea publica nu este punctul tare al pontificatului actualului patriarh. Patriarhul Daniel este un eminent teolog, cu o deschidere foarte mare, dar nu a acumulat virtuţile pe care le poţi exersa doar în pastoraţia cotidiana. Nu este în mod obligatoriu o lipsă. Depinde însă de ce fel de oameni ai în jur. După cum îl cunosc, Patriarhul este deschis la critică, daca este întemeiată. Nu ştiu cât de inabil a fost/este patriarhul, dar sunt sigur că are nevoie de oameni noi în preajmă. Salut numirea lui Vasile Bănescu, un teolog sobru cu simţul cuvintelor, în fruntea biroului de presa al Patriarhiei. Sper să fie un nou început. Un adevar valabil şi pentru liderii lumeşti, politici: când consilierii doar te laudă, să îi dai mâine afară. Pe toţi şi fără regrete! Radu Preda, teolog  

Patriarhia promite schimbare

„Schimbare“ s-a strigat nu doar spre clasa politică, ci şi către orizontul Bisericii. În urmă cu câteva zile, Patriarhia a anunţat schimbarea purtătorului de cuvânt, care a fost înlocuit cu Vasile Bănescu, consilier patriarhal şi realizator de emisiuni la Trinitas TV, care va avea şi misiunea grea de înnoire şi îmbunătăţire a felului în care Biserica comunică cu societatea. Noul purtător de cuvânt a explicat, pentru „Weekend Adevărul“, care sunt obictivele noii strategii de comunicare.

Am avut mai multe discuţii cu Părintele Patriarh, inclusiv înainte de a fi desemnat ca purtător de cuvânt, şi vă pot asigura că dorinţa de comunicare şi de îmbunataţire a modului de a transmite mesajul Bisericii către societate este una autentică. Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române  

 „O mai eficientă comunicare cu instituţiile mediatice, mutarea accentului de pe comunicarea internă pe cea externă, o promovare mai intensă a comunicării şi solidarităţii paterne a slujitorilor Bisericii cu categoriile sociale mai vulnerabile (copii, bătrâni, bolnavi), continuarea procesului de diortosire a cărţilor de cult, proces aflat în desfaşurare de mai mult timp, continuarea şi intensificarea activităţii social-filantropice, continuarea editării unor manuale de Religie noi, participarea reprezentanţilor Bisericii la dialoguri şi dezbateri organizate de mass-media pe teme importante care privesc prezenţa, activitatea şi rolul Bisericii în societate“, obiective care, ne asigură Vasile Bănescu, nu vor rămâne încremenite în slide-urile unei prezentări în Powerpoint. „Căci, dacă este deşertăciune în mulţimea visurilor, nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea teme-te de Dumnezeu.“ (Eclesiastul 5,7)

COMENTARIU Preot Ioan-Florin Florescu: „La suferinţă te cobori cu iubire, nu cu lecţii de viaţă“

Noi am fost trimişi să-i căutăm pe ei, nu ei pe noi. Să-i căutăm, nu să-i aşteptăm în biserici, nu să primim invitaţii. Să-i căutăm, or ce loc de găsire al lor este mai mare decât suferinţa. Dar la suferinţă te cobori cu iubire şi cu îmbrăţişare, nu cu lecţii de viaţă (n.r. – aluzie la declaraţia Patriarhului Daniel: „Să vină lumea la biserică, nu la club“). Iisus nu a fost invitat nicăieri şi s-a dus şi acolo unde ştia că va fi alungat cu pietre. (…)

Ioan Florin Florescu

Oamenii scandează, aşa e, dar nu se răfuiesc cu Biserica Ortodoxă, ci cu o imagine a ei din zilele noastre: imaginea aroganţei unei instituţii. Aceasta este vestea proastă. Când ne spun că vor ca statul să finanţeze nu construcţii de biserici, ci spitale şi şcoli, nu înseamnă că nu-şi doresc biserici. Asta înseamnă că s-au săturat de mizerie. Că îşi doresc să trăiască decent într-o ţară mai bună şi mai dreaptă. Când ne-au spus că nu vor oră de religie nu înseamnă că toţi au avut ceva cu Dumnezeu, ci că nu au vrut, pentru copiii lor, nici îndoctrinare, nici manualele alea tâmpite cu accidente de circulaţie şi ameninţări cu focul iadului. Oare nu noi le-am pus în braţe cărţile alea? Când nu vor o biserică sub geam nu înseamnă că se pun împotriva Ortodoxiei, ci că, pur şi simplu, ar vrea între blocuri un parc de joacă pentru copii. Iar dacă tu, ca preot, te duci şi-i dai în judecată, că doar e terenul tău, pe care ţi l-a dat un burtos de primar corupt, pe care ai să-l pui apoi în primele rânduri la slujbă, aduci o mie de demoni peste ei cu judecata ta. E chiar atât de greu de înţeles?

Şi da, maşinile preoţilor şi luxul bisericilor îi smintesc, pentru că asta e o lege a firii: acolo unde oamenii sunt săraci, bogăţia sminteşte chiar dacă ar fi dreaptă. De aia e banul ochiul dracului. Fragment dintr-un articol de pe blogul său personal

Nu vă lăsaţi atraşi de cei câţiva care strigă împotriva Bisericii şi a Patriarhului ei. Biserica aceasta e locul unde v-aţi botezat copiii, unde v-aţi cununat, unde v-aţi înmormântat pe cei dragi. Nu este „emanaţia“ nici a clasei politice, nici a Parlamentului. Lăsaţi-ne pe noi, preoţii, să spunem ceea ce este de spus şi, mai ales, cum trebuie spus. E destul că ne-aţi bătut obrazul, am înţeles. Preot Ioan-Florin Florescu (Scoţia)

COMENTARIU Preot Eugen Tănăsescu: „Adevărul ne face liberi, dar nu libertini“

Ar fi greşit să credem că toţi tinerii sunt împotriva Bisericii sau că tinerii din stradă au reprezentat toată tinerimea română. Eu văd la Liturghiile duminicale mii de tineri români, care nu au strigat contra Bisericii sau a Patriarhului. Asta nu înseamnă însă că problematica tinerilor din stradă nu există, ci dimpotrivă, este una dublă şi aparte.

image

În primul rând, Patriarhia are nevoie de o îmbunătăţire a strategiei de comunicare mediatică. Fiind la începutul vieţii, tinerii au nevoie maximă de răspunsuri clare şi logice. De aceea, este nevoie de o comunicare publică a Bisericii la fel de clară şi logică. Mai ales când tinerii au, în jur, atâta informaţie şi dezinformaţie. Biserica are buni comunicatori cu tinerii, dar trebuie să dezvolte această deschidere şi către presă. Presa ajunge astăzi mai ales la tinerii care nu sunt lămuriţi în privinţa Bisericii, dar care ies în stradă şi datorită mijloacelor de comunicare publică. A ignora astăzi comunicarea publică înseamnă a nega însăşi esenţa misiunii creştine: comunicarea şi cuminecarea. N-ajungi la cuminecare fără comunicare eficientă. Nici prin propagandă.

Apoi, tinerii să nu uite că exuberanţa, idealismul şi râvna specifice vârstei sunt, deopotrivă, şanse şi piedici. Reuşita dialogului cu Biserica presupune, pentru ambele părţi, disponibilitate, deschidere şi, mai ales, lepădare de sine. E greu să comunici cu un preot plin de el însuşi, nu de Hristos, dar la fel este şi cu un tânăr plin de idei prefabricate (de alţii). Mă gândesc la tinereţea mea, când credeam că le ştiu pe toate, până am dat de Socrate. Şi n-am mai ştiut nimic...

Nu luaţi pe nemestecate orice! Adevărul ne face liberi, dar nu libertini. A striga „Vrem spitale, nu catedrale“ ne poate duce, mult prea repede, la spital... deşi Biserica este tot un spital, al sufletului.

INTERVIU Teodor Baconschi, teolog, diplomat: „Pentru generaţia mea, «Patriarhul în blugi» simboliza libertatea spirituală, depăşirea comunismului, muzica rock“

Teodor Baconschi FOTO David Muntean

Teodor Baconschi (52 de ani) vorbeşte despre impresia pe care i-a făcut-o Daniel Ciobotea în anii ’90 şi face o radiografie a parcursului său ierarhic, de la reprezentantul „deschiderii“ către tot ce era nou la umbra de azi care a apărut pe imaginea BOR şi a primatului său.

„Weekend Adevărul“: Aţi făcut parte, în ’90, din Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii. Ce impresie v-a făcut atunci Daniel Ciobotea?
Teodor Baconschi: În ultimii mei doi ani de facultate (n.r. – a absolvit Facultatea de Teologie în 1985), am auzit despre Dan Ilie Ciobotea, strălucit discipol al părintelui Dumitru Stăniloae şi profesor la Institutul Ecumenic de la Bossey, în Elveţia. Când a revenit în ţară, prin 1988, lucram la Editura Institutului Biblic, iar încă nehirotonitul teolog conducea parcă un departament al Administraţiei Patriarhale. Cred că primele întâlniri, scurte, au avut loc la mănăstirea Antim. M-a impresionat vocea lui puternică, baritonală. Nu eram prieteni apropiaţi. Cred însă că existau bazele obiective ale preţuirii reciproce. În ianuarie ’90, am creat Grupul, menit să ajute Biserica în drumul ei complicat de acomodare la un nou regim politic. Viitorul Patriarh a fost însă foarte repede cooptat în ierarhie, la Timişoara, aşa că n-a participat sistematic la reuniunile noastre săptămânale.

„Mai vârstnicul Anania ar fi dorit un mitropolit de Iaşi mai «obedient»“

Daniel Ciobotea (foto) a fost cu ardoare susţinut de Bartolomeu Anania pentru a ocupa funcţia de Mitropolit al Moldovei, ulterior relaţiile dintre cei doi s-au răcit. Mai târziu, au fost chiar „rivali“ pentru funcţia de Patriarh al BOR. În ce măsură au existat diferenţe de opinii între cei doi, referitoare la viaţa bisericească?
Erau din generaţii diferite, cu experienţe istorice mai greu de armonizat. Ba chiar şi cu priorităţi intelectuale diferite: Bartolomeu era şi literat, mai puţin teolog (în sensul specializării academice stricte), pe când junele episcop Ciobotea avea credenţiale de dogmatist şi expert în dialogul ecumenic inter-creştin. Părintele Anania era mai naţionalist, mai tradiţionalist, pe când Părintele Daniel încarna „deschiderea“ spre tot ce e nou. Dar e adevărat că GRIB, foarte influent în ‘90, a contribuit major la alegerea Pr. Daniel în poziţia de Mitropolit al  Moldovei, al doilea loc (informal) în ierarhia BOR. Dacă Pr. Anania ar fi fost un rival neîmpăcat al mai tânărului său coleg, ar fi „tras sforile“ ca să ia el locul respectiv. N-a fost aşa. Ce-i drept, mai apoi s-a manifestat o anumită tensiune între cei doi, după ce Bartolomeu a ajuns arhiepiscop şi mitropolit de Cluj. Erau de departe personalităţile cele mai „accentuate“ din Sf. Sinod, pesemne că mai vârstnicul Anania ar fi dorit un mitropolit de Iaşi mai „obedient“… Dincolo de nişte scântei retorice conjuncturale, treaba asta nu a degenerat în adversitate făţişă, deşi aşa ceva li se mai întâmplă şi episcopilor! Important e că ei au colaborat în momente cruciale, de pildă cel din 1999, când a venit la Bucureşti Papa Ioan Paul al II-lea. Vizita aceea istorică a fost mult facilitată de abordarea fără dramă a mitropolitului Daniel şi de non-opoziţia mitropolitului de Cluj…

Preafericitul Daniel în 1988 FOTO Cotidianul

„De PF Daniel nu am auzit ceva concret“

Au fost dezbateri ample despre faptul că ar fi făcut „pact cu diavolul“ în comunism. L-aţi auzit comentând despre aceste acuzaţii care i s-au adus?
Am purtat discuţii pe tema aceasta spinoasă, dar nu cu actualul Patriarh, ci cu predecesorul său, PF Teoctist (foto), care – în unele convorbiri mai tainice – m-a lăsat să-i văd sentimentul tragic de vinovăţie pentru colaborarea „exagerată“ (şi laşă) cu „organele“ comuniste. Ca în orice vremuri de persecuţie, BOR a avut şi martiri (miile de preoţi închişi) dar şi „tacticieni“ ai supravieţuirii. Pr. Anania, de pildă, anticomunist inflexibil, cu ani grei de puşcărie politică la activ, îl admira, paradoxal, pe PF Justinian Marina, pe care-l socotea salvatorul BOR, în vreme ce alţii se uitau la el ca la Antihrist. De PF Daniel nu am auzit ceva concret. Ah, rumori, bârfe, eventuale calomnii, da, însă nu uitaţi că suntem în România, la doi paşi de Balcani, unde mizeria morală împotriva valorilor are ceva ereditar. Cei mai străluciţi studenţi teologi care mergeau la studii, primind burse din partea Bisericilor apusene, erau filaţi de securiştii din ambasadele României comuniste. Aşa am auzit, eu nu ştiu direct, pentru că am plecat la doctorat după ’89. În ce mă priveşte, fusesem urmărit de Securitate, cu dosar operativ…

image

Cum apreciaţi parcursul său de-a lungul anilor?
CV-ul PF Daniel a fost şi a rămas sub semnul excelenţei şi al ambiţiei. Cred că şi-a conştientizat de foarte tânăr înzestrările intelectuale, abilităţile sociale, nivelul ieşit din comun de profunzime în studiu şi exprimare publică. Vorba cuiva, „Nu ajungem decât unde vrem să ajungem“. La Iaşi a construit mult, înzestrând generos Mitropolia, dar a şi intrat în „gura“ unor cercuri monastice ultra-conservatoare, care-l acuzau de „ecumenism“ (în anumite medii fundamentaliste, ecumenismul e de-a dreptul o erezie). Şi-a confirmat în acele aproape două decenii de păstorire moldavă şi profilul internaţional. PF e cunoscut în lumea catolică, de la Viena, la Paris, şi de la München la Vatican. Nu văd niciun rău aici. Da, Biserica fiind ierarhic organizată (e o teocraţie, nu o democraţie), s-au găsit destui critici ai Partriarhului care să-l acuze ba că e monologal, ba că „face prea mult“ pe linia Marthei, neglijând, chipurile, o mai ferventă aşezare în cele ale Mariei. Asta e, nu veţi găsi om de seamă care să genereze unanimităţi. Vocile critice nu au însă cum să anihileze bilanţul obiectiv al acestui arhipăstor eminent. Tocmai că PF Sa – şi nu altul – e cel care a modernizat pastoral BOR, adaptând-o la vremuri.

Sunt convins că încrederea în BOR şi căutarea lui Dumnezeu sub chipul lui Iisus Hristos vor spori în anii următori. Proiectul european e sub asediu. Vom reveni la rădăcinile noastre creştine ca să nu ne ia pe sus vântul istoriei. Să rămânem moderaţi, decenţi, raţionali şi iubitori, dar şi curajoşi în nevoia de mărturisire. Acestea sunt valori pe care le predică Biserica, mai mult decât oricine altcineva. Teodor Baconschi, teolog, diplomat

#Colectiv: „BOR va ajuta duhovniceşte şi material familiile“

Opinia publică a criticat comunicarea defectuoasă a Patriarhiei în cazul tragediei de la clubul Colectiv. În stradă, oamenii s-au revoltat şi au scandat: „Jos Patriarhul Daniel!“.
Recunosc că au fost nişte gafe de comunicare în cazul tragediei de la „Colectiv“. Au apărut neînţelegeri, amplu speculate în diferite ziare sau chiar culte concurente, bucuroase să „dea o mână de ajutor“. Schimbarea purtătorului de cuvânt al Patriarhiei cu un intelectual laic arată că lecţia a fost înţeleasă. Ştiu chiar de la PF Sa că BOR va ajuta duhovniceşte şi material familiile tuturor celor pieriţi în incendiul acela sinistru. Nu neg, aşadar, umbra care a apărut pe imaginea BOR şi a primatului său. E şi un efect al distanţării birocratice, prea multă administraţie te poate rupe de lumea reală, o spun şi autocritic, ca om care a exercitat anumite demnităţi în statul român. Trebuie totuşi să recunoaştem, fără să cădem în speculaţii conspiraţioniste, că e cam ciudată focalizarea indignării publice taman pe BOR, în condiţiile în care adevăraţii responsabili pentru dezastrul de la clubul „Colectiv“ nu prea erau duşi la biserică... BOR trăieşte într-un mediu social tot mai secularizat, aşa că soluţia e tot cea evanghelică: smerenie, lucrare, dialog, iubire, nu vanitate, egoism şi dispreţ. Orice şoc are sensul lui pedagogic şi sunt sigur că PF Daniel va fi mult mai apropiat de „ai săi“, spre binele comun.

Înţelegem că misiunea Bisericii astăzi trebuie să armonizeze cuvântul predicii şi al catehezei cu lucrarea filantropică sau caritabilă, prin ajutorare concretă, prezenţă activă şi mângâietoare în mijlocul oamenilor. Coresponsabilitatea şi cooperarea clericilor şi mirenilor în această misiune dinamică a Bisericii pot fi susţinute astăzi şi prin mijloace moderne de comunicare, având la dispoziţie televiziunea, radioul, presa scrisă, reţelele de socializare, instrumente prin care lucrarea Bisericii poate ajunge şi la cei care nu cunosc sau au uitat bucuria binecuvântării şi a comuniunii în iubirea lui Dumnezeu. Patriarhul Daniel, cuvânt rostit la deschiderea lucrărilor Conferinţei pastoral‑misionare a Arhiepiscopiei Bucureştilor, 23 noiembrie 2015, Bucureşti

Exagerează şi tinerii cu aceste lozinci?
Nu prea îmi place să operez cu abstracţii sociologice: „tinerii“, „bătrânii“ etc. În orice categorie socioprofesională sau de vârstă există oameni pioşi sau indiferenţi, cultivaţi teologic sau afoni, însetaţi de frumuseţe divină sau dimpotrivă, ostili însăşi ideii de Divinitate, care li se pare constrângătoare. Până la urmă, se cuvine ca oricine să respecte credinţa, Biserica, patrimoniul sacru al Ortodoxiei, dar şi orice altă expresie confesională a trăirilor religioase. Dacă ateii, agnosticii, indiferenţii, milintaţii gay etc vor respect uman, trebuie să respecte şi ei credinţa altora. E un domeniu simbolic, dar real, arhaic, dar şi purtător de germeni ai viitorului, comunitar, dar şi intim, robust, dar şi vulnerabil. Mi se pare că s-a mers prea departe cu batjocorirea cultului sfintelor moaşte, cu afişarea ţanţoş-suficientă a unei „superiorităţi“ pozitiviste, care dispreţuieşte „anacronismul“ evlaviei. Cred că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, ne ceartă după faptele noastre, ne dă tăria de a reveni la El şi, oricum, nu funcţionează după un manual cu instrucţiuni făcut de om.

Cum poate Patriarhul să remedieze din furia colectivă care s-a năpustit asupra sa?
Poate şi trebuie… Acum, când vorbim noi, furia aceea şi-a intrat în matca bunului simţ. Dar rana are o memorie. Trebuie resorbită această memorie negativă prin gesturi simbolice. Mi-e şi ciudă de ce s-a petrecut când îmi aduc aminte că, la întronizarea sa, am scris despre PF Daniel un articol mai neconvenţional, intitulat tocmai „Patriarhul în blugi“. Pentru generaţia mea, el simboliza tocmai transparenţa, libertatea spirituală, depăşirea comunismului, muzica rock, admiraţia faţă de Occident… Sunt sigur că PF Daniel, încă tânăr pentru poziţia sa de Întâistătător, va găsi repede căile simple prin care să corecteze această imagine relativ proastă, la care unele ziare au contribuit cu jubilaţii seculariste.

Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite