Moartea vine la party

„Toga Party“ este cea mai recentă carte a lui John Barth, unul dintre cei mai importanţi metaficţionari din lume. Naratorul îşi spionează propriile personajeşi se joacă permanent cu cititorul, deghi­zându-se într-un personaj sau altul.

Iată-l pe Sam Bailey, unul dintre personajele ajunse la senectute: „Ştiţi ce cred eu? Eu cred că dacă voi credeţi că secolul douăzeci a fost ca un film de groază cu prea mult sânge - două războaie mondiale catastrofale, plus Coreea şi Vietnam, plus tot felul de genocide, epurări şi pandemii soldate cu zeci de milioane de victime, plus Războiul Rece şi cele trei decenii cât am trăit cu frica unei apocalipse nucleare, plus cine ştie ce alte minunăţii care nu-mi vin în minte acum -, păi atunci n-aţi văzut încă nimic, fraţilor, pentru că secolul douăzeci şi unu o să fie şi mai al dracu': nici un oraş «infidel» n-o să se mai poată apăra de bombele jihadului; pe măsură ce rezervele scad, iar India şi China devin tot mai prospere, vor începe «războaiele pentru resurse naturale», a căror miză vor fi apa şi ţiţeiul; suprapopularea o să distrugă planeta, economia Americii o să se prăbuşească atunci când o să explodeze bula de săpun a dolarului; şi chiar aici, în Heron Bay, în timp ce vorbesc eu, nivelul mării creşte din cauza încălzirii globale, peninsula se scufundă sub picioarele noastre, iar sezonul uraganelor e din ce în ce mai rău de la un an la altul.

Aşa că, pe bune: Ce mama dracu`? Tot e mai bine de noi, ăştia din Generaţia de Aur, că nu mai avem mult şi ne ducem - ne‑om face noi griji pentru copii şi nepoţi, ne gândim ce-o să se aleagă de ei când treaba o să se-mpută de-a binelea, dar zău dacă nu răsuflăm uşuraţi că n-o să mai fim prin preajmă atunci când s-o întâmpla şi asta. N-am dreptate?".

Cu final, dar fără sfârşit

Povestirile volumului îşi împrumută personajele şi se desfăşoară în aceeaşi zonă rezidenţială din Maryland. De altfel, John Barth a mărturisit că întregul volum de povestiri, construit ca un roman indirect, a crescut tocmai din această idee a unei comunităţi închise formate din clasa de mijloc înstărită, cupluri ajunse la o vârstă relativ înaintată şi retrase în tihna zonei rezidenţiale care le oferă confort şi protecţie. Cinele progresive (cină luată în mai multe case din cartier, fiecare oferind un alt fel de mâncare), petrecerile toga (cu tematică romană) sau partidele de golf, toate acestea sunt însă forme de mascare a bătrâneţii şi de amânare a morţii.

Căci comunitatea lor închisă nu le conferă şi imunitate în faţa „Distrugătoarei Tuturor Plăcerilor". Povestire după povestire, personajele dispar: rămas singur după moartea de cancer a soţiei sale, Sam Bai­ley de sinucide cu o macetă în timpul unei petreceri, soţii Feldon se sinucid şi ei la finalul petrecerii tocmai pentru a preîntâmpina un sfârşit umilitor şi dureros, Margie Manning moare în urma unui atac cerebral, un alt cuplu îşi găseşte sfârşitul într-un uragan... În prima povestire a cărţii, „Domnul Ochilă", toţi aceştia se simt spionaţi de un voyeur niciodată prins, dar acesta poate fi moartea însăşi care le dă târcoale.

La fel de bine însă, voyeurul poate fi naratorul însuşi, „Bătrânul Pârţâit şi Ratat" care-şi „spionează" propriile personaje şi care se joacă permanent cu cititorul, deghizându-se într-un personaj sau altul, uneori în interiorul aceleiaşi povestiri, şi care ne atrage mereu atenţia că acestea nu sunt poveşti, ci istorii, adică pretexte şi aproximări narative ale realităţii. De aceea, dintr-un respect mai mare faţă de cititori decât de personaje, „presupusul narator" sacrifică iluzia realităţii şi oferă mai multe variante de final, povestirile fiind mereu în devenire, în desfăşurare (de altfel, titlul original al cărţii este „The Development"), niciodată terminate, căci nici un final nu este cu adevărat şi un sfârşit. Tot acest caracter metaficţional al literaturii „angoasate de continuare" a metaficţionarului John Barth (ajuns el însuşi la o vârstă venerabilă) dă măsura metafizicii scrisului său. Naratorul este un Dumnezeu, iar istoriile sale sunt eterne, pot fi combinate, rescrise, continuate, transformate, cu final, dar fără sfârşit. Precum viaţa însăşi.

Info

Toga Party şi alte
povestiri de John Barth
Traducere:
Anca Stoiculescu
Editura Nemira, 2010.