Dupa caderea lanturilor...

Intr-un articol inedit din "Dosarul Mihail Sebastian" (Ed. Universal Dalsi, 2001) alcatuit de Iordan Chimet, dl. Adrian Marino nu exagereaza prea mult cand atrage atentia ca "Evidenta ascensiune a

Intr-un articol inedit din "Dosarul Mihail Sebastian" (Ed. Universal Dalsi, 2001) alcatuit de Iordan Chimet, dl. Adrian Marino nu exagereaza prea mult cand atrage atentia ca "Evidenta ascensiune a ideologiei de "extrema dreapta" stimulata si consolidata de reeditarea masiva, sistematica si ostentativa a reprezentantilor sai dintre cele doua razboaie (Nae Ionescu, Mircea Eliade, C. Noica), denatureaza in mod evident o realitate istorica. Se ajunge - explicit sau implicit - la concluzia total gresita ca singura traditie ideologica romaneasca ar fi doar cea etnicista, nationalista, sovina, antisemita, irationalista, anticriticista (Adio, domnule Maiorescu). Ceea ce nu corespunde deloc adevarului". Un cititor grabit sau rauvoitor ar putea deduce din "semnalul de alarma" continut in aceste randuri ca dl. Marino sugereaza aici interzicerea reeditarii clasicilor "extremei drepte", exlusi, in genere, din politica editoriala a regimului comunist. Ar fi, desigur, o mare exagerare si o rastalmacire. Un "semnal" asemanator a fost tras de regretatul poet Marin Sorescu, pe la inceputul mandatului sau de ministru al Culturii, nelinistit si el de avalansa reeditarii necritice a "extremei drepte" la proaspat infiintata editura "Humanitas". Observatia contine un adevar indiscutabil, oricat de suparator ar putea fi el pentru exponentii tendintelor monopoliste in materie de reeditari: ocultarea, voluntara sau involuntara, a ceea ce dl. Adrian Marino numeste "traditia romaneasca a gandirii democratice, iluminist-rationaliste". Este imposibil - spune istoricul ideilor - sa se sustina ca ideologia romaneasca se reduce doar la traditia si epigonii "generatiei bombastice" (G. Calinescu), la "naisme", "cioranisme" si "noicisme". Si, in general, la confiscarea constiintei ideologice romanesti doar de totalitarismul antidemocratic si antieuropenismul de extrema dreapta sau de extrema stanga. Aceasta, spune acelasi autor, "este doar una dintre fetele celor "doua Romanii". De altfel si cea mai sumbra". Dar chiar si in perioada "arhanghelilor", a "legiunilor" de admiratori ai hitlerismului - mai spune Adrian Marino - "au existat si ideologi romani de orientare liberala", ca D. Draghicescu, P. Andrei, C. Antoniade, M. Ralea, Motru, Gusti, St. Zeletin, Paul Zarifopol, E. Lovinescu, P.P. Negulescu, exponenti straluciti ai "celei de a doua Romanii", Romania spiritelor rationaliste, "iluministe", carteziene si democratice. Ce nu mai spune, insa, distinsul nostru carturar este ca aproape toti acesti mari intelectuali, scriitori, doctrinari si ideologi ai liberalismului si democratiei sunt mult mai "uitati" si ignorati acum decat in timpul comunismului totalitar! Caci, ne place sau nu ne place, in comunismul totalitar cateva edituri romanesti, gratie unor eforturi pe care trebuie sa le socotim "eroice", au facut pentru toti democratii citati de dl. Adrian Marino mai mult decat editurile libere de azi la un loc: Antoniade, Ralea, Zarifopol, Lovinescu, Zeletin, P.P. Negulescu s.a. - cu totii spirite liberale - au fost, de pilda, editati intr-o frumoasa colectie de vechea editura "Eminescu", sub coordonarea lui Valeriu Rapeanu, sprijinit, intr-o forma sau alta, de regretatul istoric literar Z. Ornea. Dupa '89, cand "lanturile" cenzurii au cazut, in elanul nostru anticomunist am "uitat" aceste lucruri, ca si cum n-au fost, uitare echivalenta cu furia anticomunista a distrugerii... sistemelor de irigatii, a patrimoniului CAP-urilor, I.A.S-urilor si a altor realizari ale oamenilor in regimul comunist. Realizarile culturale din timpul comunismului, atatea cate au fost, au devenit si ele un "morman de fiare vechi": inceputa atunci (cu "crosetele" aferente), valoroasa actiune de reeditare a celor numiti de dl. Adrian Marino este azi partial intrerupta si "uitata", in virtutea aceluiasi anticomunism obtuz si anticultural. E, desigur, rau, este incalificabil ca politica regimului comunist s-a multumit sa dezavueze retoric si propagandistic scrierile corifeilor extremei drepte care, in mare parte, au ramas in fondurile secrete si interzise ale blibilotecilor: aceasta explica revansa editoriala a "extremei drepte" dupa 1989, dar nu justifica ignorarea reabilitarii, in comunism, a operei unor mari ganditori, scriitori, ideologi si doctrinari democrati si liberali, precum cei citati de Adrian Marino. "Revansa" de care vorbesc aici are cel putin doua grave consecinte. Prima consta in iluzia neobonjurista a noilor politologi ca ideea liberal-democratica este, in traditia scrisului romanesc, inexistenta sau, cand e luata in considerare, e declarata "vetusta" in raport cu "standardele" anului 2002. Iar a doua deriva din manipularea "castratoare" pe care cercetatori romani sau straini o executa asupra traditiei ideologiei romanesti, cum se intampla intr-o carte despre Cioran, Eliade, Ionescu scrisa de Alexandra Laignel-Lavastine, intens discutata acum in cateva reviste romanesti. In ochii acestei autoare, Romania interbelica nu era decat o "imensa uzina antisemita" in care "pentru majoritatea populatiei (pentru intreg poporul! - n.n.) sangele evreiesc, batjocura evreiasca au fost divertismente publice prin excelenta". Tara in care se intamplau numai aceste grozavii si nimic altceva era, totusi, nu doar Romania lui Nae Ionescu si Horia Sima, ci si a lui Antoniade, Draghicescu, Petre Andrei, Ralea, Zarifopol, Lovinescu, Zeletin si Negulescu: adica a spiritelor rationaliste si democrate, umaniste si antifasciste care ilustrau "ideea liberal-democratica" invocata pe drept cuvant de dl. Adrian Marino. In mod paradoxal, in Romania "national-comunista" (!) operele acestor personalitati aveau mai mult loc si mai mare elocventa decat au ele azi, in Romania libera de lanturile cenzurii, democrata si europeana. E, probabil, un paradox al democratiei...