Cum l-a promovat Ceauşescu pe cel care avea să-i devină călău

Cum l-a promovat Ceauşescu pe cel care avea să-i devină călău

Vara anului 1976: Ion Iliescu și cuplul Ceaușescu, într-un moment de relaxare

Ion Iliescu e „un tovarăş bun“, a zis Ceauşescu, în 1965, despre cel care avea să-l trimită în faţa plutonului de execuţie după un simulacru de proces.  „Iliescu  e un băiat foarte bun“,  a garantat şi Maurer pentru cel care avea să-l dea afară din casă.

Ştiri pe aceeaşi temă

La şedinţa Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 1 aprilie 1965, prima „îmbunătăţire" făcută de Nicolae Ceauşescu „în legătură cu numiri în funcţii" a fost Ion Iliescu. Acesta urca din funcţia de şef al secţiei învăţământ şi sănătate din Direcţia de Propagandă şi Cultură în cea de şef al Secţiei Propagandă şi Agitaţie a CC al PCR.
Ceauşescu şi-a susţinut propunerea, conform stenogramei şedinţei, amintindu-le celorlalţi că Iliescu a fost secretar la Uniunea Ascociaţiilor Studenţilor din România. Presimţindu-i protejatului un strălucit viitor, Leonte Răutu plusează, prezentându-l ca fost decan la Politehnică. „Este un tovarăş bun", întăreşte Ceauşescu, fără a-l contrazice pe Răutu. „Iliescu e un băiat foarte bun", a adăugat şi Maurer. După aceşti susţinători, ceilalţi nu mai aveau ce să comenteze. Acordul a fost unanim.
La Congresul al IX-lea al partidului, porţile puterii i s-au deschis şi mai larg fostului companion al Lenuţei Petrescu în drumurile spre lagărul din Tg.-Jiu, unde Ceauşescu fusese închis între anii 1941 şi 1944. Ion Iliescu a devenit membru supleant al CC şi membru plin la congresul următor. Între cele două congrese, la 9 decembrie 1967, a fost desemnat prim-secretar al CC al UTC şi ministru pentru Problemele Tineretului.

ILIESCU ŞI „HULIGANII" DIN '68

Oricâr ar părea de paradoxal pentru mitul disidenţei lui Ion Iliescu şi evidenta sa charismă supravalorizată post-Ceauşescu, demnitarul născut la Olteniţa se manifestase în anii '60 nebănuit de „stângist". Probabil că tocmai această poziţionare i-a adus, în martie 1971, promovarea în postul de secretar al CC al PCR cu propaganda. Prezentăm două exemple revelatoare pentru prestaţia lui Ion Iliescu din această perioadă, consemnată de stenogramele din arhive.
A doua zi de Crăciun, în 1968, liderul tineretului comunist a convocat Biroul CC al UTC. Motivul? În noaptea precedentă avusese loc, după expresia lui Iliescu, „o manifestare huliganică la care au luat parte câteva sute de studenţi". Din naraţiunea lui reiese că, după închiderea clubului Politehnicii, studenţii au plecat spre căminele din Grozăveşti. „Acţiunea a luat caracter huliganic" în faţa căminului de fete. Ar fi rămas o „golănie studenţească", zice Iliescu, folosind acelaşi cuvânt-cheie din stilul comunicării sale, dacă n-ar fi preluat comanda „o serie de elemente păcătoase". Au făcut „scandal cu trompeta, cu hârtii aprinse şi apoi au parcurs tot centrul oraşului, de la orele 2 la 5 dimineaţa, prin Piaţa Romană, Gara de Nord". Aşa a „degenerat" colindul. În plus, „cetăţeanca" Anca Şincai a strigat „libertate, libertate pentru studenţi". Iar tinerii au oprit tramvaie şi troleibuze, au aruncat cu hârtii aprinse, au scos coşurile stradale de gunoi şi au strigat „Veniţi cu noi!"
Aceasta a fost descrierea făcută de Ion Iliescu imediat după eveniment.

„RIPOSTĂ MAI ENERGICĂ!"

„Cultivăm tradiţii ale poporului, dar de ce în ajunul Crăciunului?", a concluzionat, retoric, şeful tineretului comunist în anul de graţie 1968. Şi a propus, pe loc, destituirea conducerii ziarelor „Amfiteatru" şi „Scînteia tineretului". Deşi aceste publicaţii ale tineretului studios n-au fost în vreun fel direct implicate, decizia a fost un dur avertisment „factorilor educativi" ce includeau, pe-atunci, şi presa. „Ripostă mai energică pentru a creşte combativitatea!", a clamat Iliescu, şi „măsuri mai ferme pentru ţinuta generală a tinerilor, împotriva cazurilor de beţii, de tineri care îşi pierd vremea prin cârciumi într-o atmosferă morbidă, nesănătoasă". O ripostă dură, determinată exclusiv de presiuni superioare, ai putea crede judecând exclusiv după stenograme acelei şedinţe.
Au fost atunci şi condamnări. Iar manifestaţia din noaptea de Crăciun a anului 1968 a fost prezentată uneori, în postcomunism, ca o revoluţie avant la lettre.

MAI ATEU DECÂT CEAUŞESCU

Două luni mai târziu, în atitudinea faţă de religie, Iliescu se manifestă însă, de faţă cu Ceauşescu, mai „încuiat", mai dur şi mai incoerent decât acesta.
Iată o mostră din discursul viitorului lider postcomunist al României: „Am avut o discuţie, chiar în cadrul familiei mele, cu oameni mai simpli, membri de partid cinstiţi şi devotaţi dar organizează botezuri, nunţi cu popi şi îi întreb de ce fac aşa ceva la care ei îmi spun că acum nu se mai pun problemele chiar aşa, dacă tovarăşul Ceauşescu se întâlneşte cu prelaţi externi. Deci oamenii intrepretează în mod greşit aceste lucruri. Trebuie să vedem şi ce scriu revistele literare, în care găseşti creaţii cu nuanţe mistice. Trebuie să manifestăm mai multă exigenţă faţă de asemenea fenomene şi care pot avea o anumită influenţă asupra oamenilor".
Şi iată ce spune Ceauşescu, în concluziile dezbaterii: „Eu prefer pe membrul de partid care se duce la biserică dar care este disciplinat în muncă, ordonat şi îşi îndeplineşte obligaţiile decât pe cel care nu se duce la biserică dar introduce dezordinea, indisciplina, haosul în societate. Aşa trebuie privite lucrurile". ;


3.000 de studenţi „huligani"

În aceeaşi şedinţă din 1 aprilie 1965, deodată cu Iliescu, a fost promovat şi Cornel Onescu (foto). Din funcţia de fost şef al Secţiei Cadre al CC al PMR, a trecut la cea de ministru de Interne, în locul lui Alexandru Drăghici.
Cariera fostului tipograf Onescu a înregistrat anumite simetrii cu cea a lui Iliescu. Şi acesta făcuse studii la Moscova (Şcoala Superioară de partid de pe lângă CC al PCUS) şi a rămas, ca şi Iliescu, membru al CC până în 1984. Amândoi au fost trimişi, la începutul anilor '70, la conducerea unor judeţene de partid. Ca „să înveţe ceva", aşa cum vrusese Dej să procedeze, înainte de moarte, cu Nicolae Ceauşescu.
Maurer a susţinut şi candidatura lui Onescu. Pentru a fi ministru de Interne, spune Maurer, trebuie „judecată bună pentru a aplica ceea ce i s-a spus să facă raţional, logic, în spiritul în care a primit instrucţiunea respectivă".
S-a arătat şi acesta însă mai catolic decât Papa, după cum rezultă din discuţiile Plenarei CC al PCR din vara lui 1967. La aprecierea lui Onescu, bunăoară, că „fenomenul huliganismului a luat amploare" în centrele urbane, Ceauşescu îi retează expozeul. „În orice caz, studenţii aceia care i-aţi tuns în Bucureşti nu erau huligani", spune liderul partidului. Şi i-a lămurit pe cei prezenţi că 3.000 de studenţi fuseseră tunşi şi bărbieriţi forţat de Securitate. Şi „nu făceau parte din lupta împotriva huliganismului", l-a acoperit atunci de ridicol pe ministrul de Interne tocmai Ceauşescu.
Se pare că, de 1 aprilie 1965, promovându-i pe protejaţii săi Ion Iliescu şi Cornel Onescu, Nicolae Ceauşescu s-a păcălit singur.


„Răsplata" lui Ion Iliescu pentru susţinătorii săi

Ajuns la putere în „focul" evenimentelor din decembrie 1989, Ion Iliescu şi-a pedepsit foştii tovarăşi care-l susţinuseră să ajungă în elita partidului comunist. Nicolae Ceauşescu a fost executat în ziua de Crăciun a anului 1989, alături de soţia sa, Elena. Iar Ion-Gheorghe Maurer a fost evacuat din reşedinţa de pe Bulevardul Aviatorilor din Bucureşti. Mai mult, regimul fostului său protejat i-a „ajustat" şi pensia.

citeste totul despre: