Ce n-am învăţat în facultate

„Am înţeles destul de târziu că definiţia dată de Marx ideologiei se potriveşte mult mai bine regimurilor comuniste decât celor liberale.”

În sistemul de învăţământ din comunism, marxismul era promovat nu ca o ideologie, ci ca o ştiinţă, în economie, în sociologie şi în filosofie. Lacunele în materie de ştiinţe umane vor fi cu greu umplute

Despre scriitorii care nu ne-au fost niciodată predaţi la sfârşitul anilor 1950 şi la începutul anilor 1960, când am fost student la Facultatea de Filologie (Literele de azi), am tot scris în articolele şi în cărţile mele. Astăzi vreau să mă refer la noţiunile de filosofie, sociologie şi economie, sau la datele istorice, pe care dascălii noştri de marxism, de economie politică şi de istorie ni le-au ascuns cu multă grijă. Bibliografia disciplinelor cu pricina era triată în aşa fel, încât nu aveam acces decât la anumite pagini din „Operele (aşa-zicând) complete“ ale lui Marx sau Lenin, ca să nu vorbesc de ale adversarilor lor doctrinari, ale căror idei ne parveneau doar dacă erau citate de părinţii marxism-leninismului. Şi erau, de obicei,  citate doar ca să fie respinse.

Metoda aceasta privativă de informaţie ne ţinea, într-o mare măsură, departe de tot ce nu trebuia să ştim. Învăţătura noastră era ad usum delphini. O metodă care ne infantiliza în loc să ne maturizeze. Nu cred că e necesar să adaug că lacunele din cunoştinţele noastre în materie de ştiinţe umane vor fi târziu sau niciodată umplute.

Primele noţiuni despre economia de piaţă

Îmi aduc amuzat aminte de cât de uimit am fost prin anul III de facultate, când asistentul de economie politică ne-a prezentat un tabel care conţinea pe o coloană avantajele şi, da, se mai întâmpla şi aşa, dezavantajele agriculturii colectivizate, iar pe alta, avantajele şi dezavantajele agriculturii particulare. În fond, cea dintâi nu avea decât un singur dezavantaj: nu era rentabilă. Când am întrebat, nu chiar din naivitate, ce rost mai au toate cele din tabele, dacă agricultura colectivizată nu dădea roade, am primit un răspuns care m-a făcut să-mi măsor ruşinat ignoranţa: „Dumneata, tovarăşe, gândeşti în termenii economiei de piaţă“. Mă credeţi că nu auzisem niciodată expresia? Citisem primul volum din „Capitalul“ lui Marx, dar despre economia de piaţă habar n-aveam. Astăzi, aşa ceva pare de neînchipuit.

Am relatat în articolul de săptămâna trecută despre antisemitismul lui Marx, care, spunea Isaiah Berlin, confunda iudaismul cu burghezia capitalistă şi le ura deopotrivă de tare. Nu mai e nevoie să precizez că niciuna din paginile din Marx recomandate spre lectură nouă, studenţilor, nu conţinea nicio unghie de antisemitism. Nici, cum de asemenea remarcam, despre criticile foarte aspre ale părintelui comunismului la adresa Rusiei ţariste nu aveam idee. În anii 1960-1970, Al. Ivasiuc se pasionase de operele tânărului Marx, „Manuscrisele economice“ sau „Ideologia germană“, pe care le opunea discret operelor de maturitate, mult mai populare şi care începuseră a fi contestate, precum „Capitalul“ sau „Manifestul partidului comunist“. În facultate, nici vorbă de cele dintâi.

Am înţeles destul de târziu că definiţia dată de Marx ideologiei se potriveşte mult mai bine regimurilor comuniste decât celor liberale. Am înţeles totodată şi motivul punerii la index a operelor tinereţii. Pe Hayek sau Popper i-am citit după 1989, când mare mi-a fost mirarea să descopăr că ei criticaseră economia şi filosofia marxistă din perspectivă liberală încă din anii 1940. Şi că Hayek pusese de mult în evidenţă faptul că Marx îşi baza analiza economiei engleze de la mijlocul secolului XIX pe date valabile pentru începutul secolului. Mai e cazul să spun cât de lacunară era informaţia la care aveam acces în facultate?

Cea mai periculoasă teză

Faptul de a nu avea cunoştinţe suficiente ne împiedica să înţelegem ca lumea anumite lucruri. Aceasta e, poate, consecinţa cea mai gravă.

Bunăoară, nu aveam cum să ne dăm seama de caracterul ideologic şi nicidecum ştiinţific al unei mari părţi din marxism, despre care, în facultate,  aflasem că este o ştiinţă, în economie, ca şi în sociologie, ba chiar şi în filosofie.

Nici una nu avea, vorba lui Berlin, „ancore destul de solide în realitate“. Şi se întemeiau amândouă pe o subiectivitate pasională şi moralizatoare mai degrabă decât pe argumente ştiinţifice.

Modelul marxist, hegelian în esenţă, de evoluţie a societăţii umane, de la comuna primitivă la comunism, plecând de la teza unei istorii raţionale şi necesare, şi având un scop determinat, reprezintă cea mai periculoasă teză din tot marxismul, ale cărei consecinţe dezastruoase pentru mentalitatea mai multor generaţii n-au devenit evidente decât recent. Cine a citit romanele lui Al. Ivasiuc îşi aminteşte de tema lor recurentă, şi anume importanţa înţelegerii necesităţii istorice, indiferent de accidentele, deseori tragice, de parcurs. Tema traduce în termenii psihologiei româneşti modelul marxist al evoluţiei ineluctabile a societăţii omeneşti. Dar despre asta,
altă dată.