Antisemitismul lui Marx

0
0
Karl Heinrich Marx (1818-1883) a întemeiat teoria socialismului ştiinţific, împreună cu Friedrich Engels
Karl Heinrich Marx (1818-1883) a întemeiat teoria socialismului ştiinţific, împreună cu Friedrich Engels

Am mai scris despre acest subiect. El mi-a revenit în minte zilele trecute, descoperind la o brocantă de pe rue Lecourbe din Paris un imens portret al lui Karl Marx, acela standard din timpul primului comunism românesc, alături de câteva portrete ale lui Lenin, binecunoscute şi ele generaţiei noastre.

Proprietarii aveau o fizionomie slavă. Un patefon cu pâlnie, de asemenea de vânzare, difuza, în ruseşte, cântecul „Întinsă este ţara mea natală“, pe care lipsa mea de voce îl maltrata în asemenea hal, încât profesorul nostru de muzică de la Şcoala elementară nr.1 de la Ursuline din Sibiu s-a văzut obligat să mă excludă din cor, spre marea mea bucurie. Analiza antisemitismului lui Marx au făcut-o mai mulţi, între alţii, Isaiah Berlin în anii 1960 sau Paul Johnson în anii1990.

Rasism şi naţionalism

Primul dintre cele „Trei eseuri despre condiţia evreiască“ ale lui Berlin conţine cele mai multe date privitoare la subiect. Germania era la începutul secolului XIX pradă nu numai antisemitismului, dar şi celui mai vehement naţionalism. Abia după revoluţiile de la mijlocul secolului, ghetourile au fost desfiinţate. Strămoşii lui Marx fuseseră evrei. Mama era fiica unui rabin ungur. Tatăl, Herschel Marx, era tot fiu de rabin.

Se botezase luteran (Karl Marx - n.r.), luându-şi numele Heinrich, botezându-şi şi fiul. Printre evreii botezaţi în epocă se numărau personalităţi de seamă, tot aşa cum erau numeroşi cei care nu se convertiseră. Marx, scrie Berlin, „nu face nici cea mai mică aluzie la originea lui evreiască“.

„Credinţa iudaică îmi repugnă“, va mărturisi el într-o scrisoare. În „Problema evreiască“ din 1844, scrie negru pe alb: „Banul este zeul gelos al lui Israel, alături de care niciun alt dumnezeu nu poate exista“. Contestarea e aprigă şi uneori în formule memorabile. În „Teze asupra lui Feuerbach, Marx descrie Bursa din Paris drept „o sinagogă stock-exchange“.  Sau: „Cea de a zecea muză este ebraică, şi anume muza cursului la Bursă“. În fine: „Orice tiran e susţinut de un evreu, aşa cum orice Papă are în spate un iezuit“. Pe Lassalle, liderul mişcării muncitoreşti germane, care nu se convertise, îl numeşte batjocoritor Itzig şi-l consideră „evreu negru”. De ce negru? Raţionamentul, profund antisemit, al lui Marx este, după părerea lui Berlin, următorul: sângele negru s-ar fi infiltrat în venele lui Lassalle ca urmare a metisajului rasial suferit de evrei încă din vremea exodului din Egipt! Tot Berlin: „Este evident că Marx avea o voinţă puternică şi acţiona decis, hotărând o dată pentru totdeauna să distrugă, în adâncul fiinţei sale, sursa îndoielilor, a răului şi a urii de sine (Selbsthass) a unora ca Börne, Heine sau Lassalle şi a altor fondatori ai iudaismului… Cu un gest dispreţuitor, mătură problema şi decide să-i nege existenţa“.

Moştenirea lui Marx

Subiectivitatea şi, de ce nu, iraţionalitatea antisemitismului lui Marx nu merg câtuşi de puţin împreună cu felul în care, pe urmele lui Hegel, el concepe istoria ca pe un lanţ de evenimente necesare, având o raţionalitate intrinsecă şi un scop bine determinat. Mauvaise conscience ori nu, evreul Marx, urmaş de rabini, atât pe latură paternă, cât şi pe latură maternă, deşi convertiţi unii din ei, nu numai că nu acceptă iudaismul altora, dar îi întoarce pur şi simplu spatele, când e vorba de sine.

Îşi reneagă indirect originile. Şi îşi detestă implicit strămoşii. Nu e un caz unic, dar e totuşi unul excepţional.

Dintre marii militanţi comunişti de după el, Lenin sau Troţki vor fi evrei, iar Stalin îi va persecuta pe fiii acestora. Când comunismul va vira la bătrâneţe spre dreapta naţionalistă, conform prognozei lui Czeslaw Milosz din „Gândirea captivă“, 1953, antisemitismul va deveni o componentă importantă a practicii politice, deşi bine ascunsă în faldurile demagogice ale doctrinei. Ceauşescu va cita, cu ocazia unei plenare a PCR, cele mai xenofobe versuri din „Doina“ lui Eminescu, poezie încă nereeditată până în acel moment. Însă „Filosofia practică” din „Opera lui Eminescu“ a lui George Călinescu va fi suprimată chiar şi în ediţia integrală. Xenofobia şi antisemitismul nu sunt, desigur, unul şi acelaşi lucru, dar fondul lor e comun, fie rasial, fie religios.

Când discutăm despre moştenirea lui Marx, antisemitismul nu trebuie uitat. Din bibliografia la care aveam acces în facultate, în anii 1950, pasaje precum cele citate mai sus după Berlin lipseau. Abia în „Marx despre români“, culegerea de texte inedite alcătuită de Andrei Oţetea la începutul anilor 1960, astfel de accente apăreau necenzurate, alături de cele antiruseşti.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite