Alice Georgescu, critic de teatru: „Unii invitaţi străini la FNT şi-au adus mâncare de acasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

INTERVIU Alice Georgescu, selecţionerul unic al Festivalului Naţional de Teatru (Bucureşti, 26 octombrie - 4 noiembrie), vorbeşte despre probleme organizatorice, despre spectacolele-vedetă şi despre invitaţii străini de la ediţia de anul acesta.

Festivalul Naţional de Teatru va prezenta în sălile instituţiilor de spectacol din Bucureşti cele mai importante producţii româneşti ale momentului, puse în scenă de regizori precum Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Gábor Tompa, Andrei Şerban, Radu Afrim ş.a.

„Adevărul": În anii trecuţi, publicul avea acces destul de greoi la reprezentaţii, deoarece nu putea să-şi cumpere bilete. Locurile erau puţine, iar sentimentul celor care nu puteau intra la spectacole era că festivalul este mai mult cu circuit închis şi mai puţin pentru public. Cum s-a schimbat acest lucru?

Alice Georgescu: Cu 180 de grade - acum specialiştii se plâng că nu primesc locuri, pentru că biletele merg la vânzare, aşadar ajung la public! Lăsând gluma deoparte (deşi există o doză bună de adevăr în ceea ce v-am spus), problema biletelor rămâne, deocamdată, una spinoasă şi, cred eu, încă nerezolvată. Câtă vreme nu va exista un sistem centralizat de vânzare a biletelor, nimeni nu va putea controla şi, în caz de nevoie, echilibra raportul dintre cererea şi oferta de bilete, dintre locurile ocupate de invitaţi şi cele aferente publicului plătitor şi aşa mai departe. Să nu mă întrebaţi de ce nu se rezolvă problema - nu aş şti ce să vă răspund!

Care sunt spectacolele sold-out de la festival?
Cele de interes major pentru public, bineînţeles. Se pare că ecuaţia Andrei Şerban - Teatrul Maghiar de Stat din Cluj este în continuare câştigătoare, pentru că la „Hedda Gabler" biletele s-au epuizat în primele şase ore de la punerea lor în vânzare. Apoi (evident!), spectacolele cu număr foarte mic de locuri - de pildă, „Înainte de pensionare" (Teatrul Naţional din Timişoara), care se joacă într-o formulă spaţială ce permite accesul a numai 60 de persoane.

Cristina Modreanu, fostul selecţioner FNT în 2008, 2009 şi 2010, a invocat într-un articol din artactmagazine.ro „lipsa oricărei viziuni privind rolul FNT în contextul cultural românesc şi global" şi a spus că „nu există o minimă gândire în spatele elaborării listei" (cu spectacolele - n.r.). Cum comentaţi aceste acuzaţii?

Nicicum. Aţi întâlnit vreodată vreun „fost" care să nu-l critice pe „actual"?

Cum a evoluat, în timp, bugetul festivalului?
Faţă de anul trecut, avem, grosso modo, o sumă cu 25% mai mică. În privinţa supravieţuirii... mărimea e un dezavantaj, nu credeţi? Se pare că primele victime ale schimbărilor climatice din Paleolitic (ori Neolitic?...) au fost mamuţii. Unele microorganisme trăiesc şi azi.

Deşi anul acesta nu mai există o componentă internaţională în program, vor veni mulţi invitaţi străini. Cum va fructifica festivalul vizita lor?
Există două categorii de invitaţi - ba chiar trei. În afară de o trupă din Coreea de Sud, care şi-a plătit integral cheltuielile pentru a participa la festival (participare pe care am susţinut-o, întrucât este vorba despre un spectacol cu „Lecţia" „semi-compatriotului" nostru Eugen Ionescu/Eugène Ionesco), şi de câţiva actori din Germania care vor asigura o deschidere insolită a festivalului - în afară, aşadar, de aceşti invitaţi care, ca să zic aşa, şi-au adus mâncarea de-acasă -, vor fi la Bucureşti, pe de o parte, ziarişti şi critici de teatru care vor scrie (sper!) despre festival, adică despre teatrul românesc, şi directori de festivaluri (sau, oricum, persoane implicate în organizarea de evenimente similare), cărora sperăm să le fie pe plac un număr de spectacole pe care să le invite apoi în diverse locuri. Nu aş face o ierarhizare „axiologică" a acestor oaspeţi. Nu sunt chiar foarte numeroşi, dar sunt, cred, valoroşi.

Regizorul Silviu Purcărete, în prim-plan

Festivalul include un „Focus: Silviu Purcărete - un univers regizoral", o secţiune care va cuprinde următoarele spectacole semnate de Purcărete la Sibiu, Cluj sau Craiova: „Aşteptându-l pe Godot", „Călătoriile lui Gulliver" (foto, Sibiu), „Gianni Schicchi" (Cluj), şi „Măsură pentru măsură" (Craiova).

Din secţiunea „Al matale, Caragiale", fac parte spectacolele „D'ale noastre", de Gigi Căciuleanu, „Două loturi", regia Alexandru Dabija, „Năpasta", regia Cristi Juncu, „O noapte furtunoasă", regia Mircea Cornişteanu, „O scrisoare pierdută", regia Mihai Mălaimare.

În secţiunea „Strindberg, înaintaşi, urmaşi" sunt incluse următoarele spectacole: „Domnişoara Julie", regia Felix Alexa, „Hedda Gabler", regia Andrei Şerban şi „Înainte de pensionare", regia Christian Papke. Secţiunea „De toate pentru toţi" include spectacole precum: „Ultima zi a tinereţii" (regia Yuri Kordonsky) sau „Visul unei nopţi de vară" (regia Radu Afrim).

cal

614.000 de euro este bugetul festivalului de anul acesta, cu 25% mai mic decât anul trecut

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite