Insist să public şi eu o continuare a intervenţiei mele de vineri – care cuprinde şi câteva observaţii legate de unele comentarii pe care le-am văzut în subsolul acelei postări (textul a fost, iniţial, o postare pe Fb).

i) Nu ştiu care sunt preocupările din ultima vreme ale dlui Mircea Cărtărescu (l-am văzut prin primăvară punând de zor umărul la mişcarea #Rezist), însă mi-e imposibil să cred că nu a citit sau auzit niciodată celebrul verset de la Marcu, 8:34. În orice caz, una e să te consideri un om providenţial, un Messia (poate fi amuzant, în special pentru cei din jur), alta e să te consideri un Messia şi să te iei în serios (poate fi tragic, în special pentru cel în cauză).

ii) Nici o carte de aici înainte de la RAO – cum, nici Stăpânul Inelelor? Nici Silmarillion? Totul până la Silmarillion, şi până la minunata traducere semnată de Irina Horea şi de Ion Horea!

iii) Trebuie aşadar să boicotăm o editură deoarece nişte personaje văzute de unii drept nişte etaloane ale corupţiei şi ale manipulării în România au publicat acolo – şi acele personaje ar trebui să aibă, în orice caz, interdicţie la Gaudeamus. Ok, dar ce facem atunci cu dl Traian Băsescu, văzut şi el de unii, cel puţin, drept un etalon al corupţiei şi al manipulării, şi susţinut până în prezent de dl MC de exemplu? Are şi dl Băsescu interdicţie la Gaudeamus? (veţi spune poate – dar Băsescu n-a furat şi n-a manipulat aşa de mult ca X şi Y; sau n-a furat şi n-a manipulat el, au furat şi au manipulat oamenii din anturajul lui; sau nu el a mers închisoare pentru trafic de influenţă, a mers fratele lui; sau s-a furat şi s-a manipulat în timpul regimului său; ok, acesta e într-adevăr terenul lozincilor şi al sofismelor.)

iv) Un comentator spunea: totul până la terenul literaturii – terenul literaturii să nu-l pângărească X şi Y. Aşadar, terenul literaturii ar fi un soi de pământ sfânt, şi înainte de a păşi pe el ar trebui să ne descălţăm şi să ne scuturăm praful de pe picioare ca şi când am păşi pe Muntele Sinai (sorry, nu-mi iese din cap trimiterea la Marcu, 8:34). Ar fi frumos să fie aşa, dar a) Gaudeamus nu e doar despre literatură, e şi despre economie, sociologie, reţete de slăbit, de gătit şi de trăit, ştiinţe, teologie, filozofie şi, da, politică; b) de când e totuşi terenul literaturii pământ sacru? Amintesc doar de scandalurile interminabile din jurul USR (nu, nu ăla, ălălalt – Uniunea Scriitorilor din România) şi de scandalurile tot interminabile cu scriitorii care au fost dovediţi (sau demascaţi?) informatori ai Securităţii. Şi de multe alte scandaluri interminabile, cu scriitori bolşevici, scriitori legionari, scriitori gigolo, scriitori beţivi, sau chiar scriitori editorialişti partizani, precum MC, sau scriitori senatori, precum Adrian Păunescu.

v) Ca să nu o mai lungesc (mi s-a reproşat şi că textul de dinainte a fost prea lung, în timp ce ia priviţi ce scurtă şi concisă este postarea dlui MC). Un aspect interesant, pe care mi l-a semnalat şi mie un prieten. Volumul lansat de Dan Voiculescu se numeşte „Lupta politică”, vol. 2, însă nici urmă de carte pe site-ul Editurii Rao. Verificaţi şi dvs. – un link aici. Poate au uitat să-şi updateze site-ul? În orice caz, până una-alta, aparent cei de la RAO nici nu au publicat cartea incriminată – şi sunt pe cale să-şi încaseze un boicot pentru ceva care nu apare la ei pe site. :)

(în cazul în care justiţiarii de la Digi24, de exemplu, sau băieţii cu pseudonime de la Vice.com se apucă să investigheze, ar fi frumos să mă menţioneze şi să-mi dea un link; nu de alta, însă nişte jurnalişti buni ar fi trebuit să descopere de multişor chestia asta.)

P.S. 1Pentru cei care au nevoie foooarte rău de subtitrare, nu sunt nici vreun fan Voiculescu şi Năstase, nici vreun hater Băsescu. Sau invers. Văd însă ceva care începe să aducă a mişcare sectară şi care prinde tot mai mult contur, în jurul luptei anticorupţie transformată în monomanie şi-n cauză pseudo-religioasă – „cine mă iubeşte şi îmi urmează, nici o carte de la RAO”; urmează „death to the infidels?” Şi văd nişte confuzii care îmi aduc aminte de situaţia aceea despre care vorbea G.K. Chesterton: când încerci să-i explici cuiva cum funcţionează economia de piaţă, şi pe la mijlocul discuţiei omul îţi zice că şi el face economie când merge la piaţă. 

P.S. 2:  Pentru că am o anumită admiraţie pentru scriitorul Mircea Cărtărescu, sper totuşi că textul domniei sale a fost unul scris la nervi.