Lebãda Neagrã sau despre impactul puţin probabilului

Nassim Nicholas Taleb: „Lebãda Neagrã. Impactul puţin probabilului”

“Gândiţi-vã la un curcan hrãnit în fiecare zi. Fiecare masã îi va întãri convingerea pãsãrii, cã o regulã generalã a vieţii, este aceea de a fi hrãnitã în fiecare zi de cãtre membrii prietenoşi ai rasei umane, cum ar spune un politician. Ĩn dupã amiaza de mercuri, înaintea Zilei Recunoştinţei, curcanului i se va întâmpla ceva neaşteptat. Faptul va crea a o revizuire a convingerii.” (p. 69.)

Metafora „Lebedei Neagre” face trimitere în primul rând la  convingerea pe care o aveau oamenii înainte ca Australia sã fie descoperitã, şi anume cã, existã numai lebede albe, iar existenţa unei lebede negre era de neconceput. Cu toate acestea, atunci când a fost descoperitã prima lebãdã neagrã, surpriza a fost mare, nu numai pentru oamenii de ştiinţã, ci şi pentru oamenii de rând, care au fost nevoiţi sã-şi revizuiascã cunoştinţele. Pentru ca un eveniment sã fie considerat Lebãdã Neagrã, conform viziunii lui Nassim Nicholas Taleb, acesta trebuie sã îndeplineascã 3 atribute: „Primul, este un caz izolat, aflat dincolo de tãrâmul aşteptãrilor obişnuite, dat fiind cã nimic din trecut nu i-a indicat în vreun fel posibilitatea. Apoi, are un impact deosebit. Al treilea atribut este cã, în ciuda statutului de caz izolat, natura umanã, ne-a fãcut sã nãscocim explicaţii pentru apariţia sa dupã ce acest lucru s-a întâmplat, fãcându-l explicabil şi predictibil” (p. 16).

Nassim Nicholas Taleb, autorul cãrţii „Lebãda Neagrã. Impactul puţin probabilului”  (traducere de Viorel Zaicu, editura Curtea Veche, ediţia a II-a, 2010) este de origine libanez, creştin ortodox, dintr-o familie aristrocratã cu radãcini greco-siriene (bunicul sãu a fost ministrul Apãrãrii şi vice-premier), un finanţist apreciat, cu preocupãri în domeniul filosofiei, matematicii şi istoriei. Pentru a evita etichete sociale, dar şi probabil pentru a ironiza tendinţa oamenilor de a categorisi între ei cu prea multã uşurinţã, Taleb se recomanda celor care erau curioşi sã afle mai multe despre el, ca fiind şofer de limuzinã, stârnind cel mai probabil nedumerire şi confuzie. Taleb explicã: „Dacã vreţi sã înţelegeţi ce vreau sã spun referindu-mã la arbitrariul categoriilor, studiaţi situaţia din politicã. Data viitoare când un marţian va vizita Pãmântul, încercaţi sã-i explicaţi de ce aceia care sunt pentru permiterea eliminãrii fetusului din pântecul mamei se opun totodatã pedepsei capitale. Sau încercaţi sã-i explicaţi de ce aceia care acceptã avortul se presupune cã sunt pentru o impozitare mai severã, dar se împotrivesc unor cheltuieli militare foarte mari. De ce aceia care preferã libertatea sexualã trebuie sã fie împotriva libertãţilor economice individuale ?” (p. 44 ).

Pentru a-şi argumenta teoria privind impactul evenimentelor puţin probabile, Taleb apeleazã la ajutorul a douã noi metafore: Mediocristan şi Extremistan.

           Mediocristan este imaginea unei lumi (sau ţãri) ideale, impenetrabilã de cãtre Lebedele Negre, non-scalabila, în care întregul nu este influenţat de un singur element, existã tirania colectivitãţii, dupã o perioadã de observaţie ne putem da seamã de ceea ce se întâmplã, câştigãtorii primesc doar o bucatã din tort, în care evenimentele sunt uşor de prezis pe baza celor vãzute şi de extins la cele nevãzute, în care istoria se „târeşte”, iar evenimentele sunt distribuite conform „clopotului lui Gauss”.

            Extremistan este lumea în care inegalitãţile au o asemenea naturã, încât un singur element poate avea o influenţã disproporţionatã asupra întregului (p. 62). Aceastã ţarã este scalabilã, vulnerabilã la Lebede Negre, în care funcţioneazã regula: „câştigãtorul ia totul”, întregul este determinat de un numãr mic de evenimente extreme, dureazã mult pânã când ne dãm seama ce se întâmplã, existã tirania accidentalului, istoria face salturi, iar evenimentele sunt greu de prezis pe baza informaţiilor din trecut. Ĩn aceastã lume a extremelor, este posibil ca un mic numãr de oameni sã deţinã resursele şi cele mai mari averi, sã se întâmple rãzboaie mondiale, crash-ul de pe bursã, holocaustul, etc.

            Aici apare şi confuzia oamenilor care cred cã trãiesc în Mediocristan, într-o lume predictibilã, deşi, de fapt, trãim în Extremistan şi nu înţelegem ceea ce ni se întâmplã, suntem vulnerabili şi cu foarte mari eforturi încercãm sã ne adaptãm evenimentelor imprevizibile. Unele sunt copleşitoare, cum este exemplul de la început cu curcanul, care nu înţelege ce i se întâmplã în ajunul Zilei Recunoştinţei, deşi credea cã trãieşte într-o lume predictibilã şi nimic extraordinar nu i se poate întâmpla. Avea impresia cã trãieşte în Mediocristan, când de fapt, trãia în plin Extremistan. Desigur, cã cel care a tãiat curcanul, avea o altfel de perspectivã. Pentru cãlãu, ceea ce avea sã se întâmple cu curcanul, era o chestiune predictibilã şi pregãtitã cu mult timp înainte. Ĩnsã, problema pentru curcan, a fost cã nu ştia care este altgoritmul dupã care se ghideazã cel care îi va fi cãlãu. 

            Taleb susţine cã existã Lebede Negre negative şi altele pozitive. Lebedele Negre pozitive, sunt acelea, de exemplu, în care un scriitor, are o idee strãlucitã şi scrie un roman care se bucurã de un succes enorm (Dan Brown, etc.)    

            Faptul cã majoritatea oamenilor se complac cu ideea cã trãiesc în Mediocristan nu îi scuteşte sã fie „vizitaţi” de o Lebãdã Neagrã. Aceastã comoditate, dar şi orbire în faţa evenimentelor puţin probabile este explicatã de Taleb în felul urmãtor:

-          Ne concentrãm asupra unor porţiuni dinainte selectate din ceea ce vedem şi, pornind de la acestea, generalizãm cu privire la ceea ce nu vedem: eroarea confirmãrii.

-          Ne autoamãgim cu poveşti care ne potolesc setea platonicã pentru diverse tipare: eraorea narativã.

-          Ne comportãm ca şi cum Lebãda Neagrã nu existã: natura umanã nu este fãcutã pentru Lebede Negre.

-          Ceea ce vedem nu este neapãrat tot ceea ce existã. Istoria ascunde Lebede Negre de noi şi ne face sã ne formãm o idee greşitã privitoare la şansele de apariţie a unor astfel de evenimente: aceasta este distorsionarea dovezii tãcute.

-          Ne „canalizãm”, adicã ne concentrãm asupra unor surse bine definite ale incertitudinii, asupra unei liste prea detaliate de Lebede Negre (dezavantajându-le pe celelalte, care nu ne vin în minte) (p. 79).

Pentru a exemplifica ce înseamnã dovezile tãcute, Taleb redã o întâmplare povestitã de Cicero: „Unui oarecare Diagoras, care nu credea în zei, i-au fost arãtate unele tãbliţe, care înfãţişau nişte adoratori ce se rugau, apoi supravieţuiau unui naufragiu. Rezultã cã rugãciunea salveazã de la înec. Diagoras a întrebat: <Unde sunt imaginile celor care s-au rugat şi apoi s-au înecat ?>. Adoratorii înecaţi fiind morţi, ar fi avut multe dificultãţi în povestirea experienţei lor de pe fundul mãrii. Acest lucru poate înşela observatorul obişnuit, fãcându-l sã creadã în miracole.” (p. 132)

            Chiar dacã este un sceptic declarat, autorul cãrţii oferã totuşi câteva sfaturi (sau câteva „trucuri modeste” dupã cum le numeşte):

-          Mai întâi faceţi distincţie între contingenţele pozitive şi cele negative

-          Nu cãutaţi ceea ce este precis şi local. Nu fiţi înguşti la minte. […] Nu încercaţi sã preziceţi cu precizie Lebede Negre. Vigilenţa nedefinitã nu este posibilã.

-           Valorificaţi oportunitatea, sau orice pare sã fie o oportunitate. Ele sunt rare, mult mai rare decât credeţi. Amintiţi-vã cã Lebedele Negre pozitive au un prim pas necesar: trebuie sã fiţi expus la ele.

-          Feriţi-vã de planurile exacte ale guvernelor… (p. 242-248).