Domnul Grey, un seducător cavaler negru   (episodul II, fragmente exclusive)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adevarul.ro continuă să publice fragmente în exclusivitate din „Cele 50 de vicii ale Domului Grey”, cartea-hit a acestui an, a scriitoarei britanice E L James. Cea mai rapid-vândută scriere din istorie este un roman erotic ce-i are în prim plan pe tânăra Anastasia Steele şi miliardarul Christian Grey.

"Totul în jur e foarte tăcut. Lumina e estompată. Mă simt confortabil şi mi-e cald în patul ăsta. Hmm… Deschid ochii şi, pentru o clipă, sunt calmă şi senină, bucurându-mă de decorul straniu şi nefamiliar. Habar n-am unde mă aflu.

Tăblia patului din spatele meu are forma unui soare masiv. Îmi e familiară, într-un mod bizar. Camera e spaţioasă şi aerisită, mobilată somptuos în tonuri de maro, auriu şi bej. Am mai văzut-o înainte. Unde? Creierul meu confuz se chinuie să sorteze amintirile vizuale recente. 

Sunt confuză

Dumnezeule! Sunt în hotelul Heathman… într-un apartament. Am fost într-un apartament ca ăsta împreună cu Kate. Ăsta pare mai mare. Of, la naiba. Sunt în apartamentul lui Christian Grey. Cum am ajuns aici? Frânturi de amintiri din noaptea precedentă îmi dau târcoale.

Mă uit la măsuţa de lângă pat. Pe ea văd un pahar cu suc de portocale şi două tablete. Advil. Maniac al controlului cum e, se gândeşte la toate.

Mă ridic în capul oaselor şi iau tabletele. De fapt, nu mă simt chiar aşa de rău, probabil mult mai bine decât merit. Sucul de portocale are un gust divin. Potoleşte setea şi e răcoritor.

Mirosul lui e un cocteil ameţitor

coperta1

Se aude o bătaie în uşă. Inima îmi sare în gât şi nu reuşesc să-mi recapăt glasul. El deschide totuşi uşa şi intră.

— Bună dimineaţa, Anastasia. Cum te simţi?

— Mai bine decât aş merita, îngăim eu.

Ridic ochii spre el. Pune o sacoşă mare pe un fotoliu şi apucă de capetele prosopului pe care-l are pe după gât. Se uită lung la mine, cu ochii lui cenuşii întunecaţi şi, ca de obicei, habar n-am la ce se gândeşte. Îşi ascunde foarte bine gândurile şi sentimentele.

— Cum am ajuns aici? rostesc cu o voce scăzută, pocăită.

Se aşază pe marginea patului. E îndeajuns de aproape ca să-l ating, ca să-i simt mirosul. Oh, Doamne… transpiraţie şi gel de duş şi Christian. E un cocteil ameţitor — mult mai bun decât o margarita, iar acum pot să spun că vorbesc din experienţă.

— După ce-ai leşinat, n-am vrut să risc ca tapiţeria de piele din maşina mea să te ducă tot drumul până la apartamentul vostru. Aşa că te-am adus aici, spune el flegmatic.

Tu m-ai dezbrăcat?

— Tu m-ai aşezat în pat?

— Da.

Are o faţa impasibilă.

— Tu m-ai dezbrăcat? zic iar în şoaptă.

— Da.

Ridică o sprânceană către mine, iar eu roşesc violent.

— Sper că n-am…? şoptesc şi gura mi se usucă de la groaza ruşinoasă care mă cuprinde când nu reuşesc să duc întrebarea până la capăt. Mă uit lung la mâini.

Necrofilia nu e printre viciile mele

— Anastasia, erai în comă. Necrofilia nu se numără printre viciile mele. Îmi place ca femeile să fie conştiente şi receptive, spune el sec.

— Îmi pare rău.

Colţurile gurii i se înalţă într-un zâmbet ambiguu.

— A fost o seară foarte distractivă. Una pe care n-am s-o pot uita un timp.

Nici eu… oh, râde de mine, ticălosul. Nu l-am rugat eu să vină să mă ia. Cumva m-a făcut să mă simt ca personajul negativ din piesa de teatru.

— Nu era nevoie să mă localizezi cu vreunul din gadgeturile à la James Bond pe care le produci pentru cine oferă preţul cel mai bun, îi răspund eu.

Un cavaler negru

Se uită lung la mine, surprins şi, dacă nu mă înşel, uşor rănit.

— Mai întâi, tehnologia de localizare a telefoanelor celulare este disponibilă prin internet. În al doilea rând, compania mea nu investeşte şi nici nu fabrică vreun dispozitiv de supraveghere. Şi, în al treilea rând, dacă n-aş fi venit să te iau, probabil că te-ai fi trezit în patul fotografului şi, din câte-mi amintesc, nu erai foarte entuziasmată că-ţi face curte.

Să-mi facă curte! Mă uit la Christian. El mă priveşte crunt, cu ochii arzând, îndurerat. Încerc să-mi muşc limba, dar nu reuşesc să-mi înăbuş un chicotit.

— Din care cronică medievală ai evadat? Parc-ai fi un cavaler arogant.

Dispoziţia lui sufletească se schimbă în mod vizibil. Privirea i se îmblânzeşte, iar expresia îi devine caldă şi, uite, pe buze îi apare un surâs.

— Anastasia, nu cred că-i aşa. Un cavaler negru, poate.

Are un zâmbet sardonic şi scutură din cap".

„Cele 50 de vicii ale Domului Grey”, EL James, Copyright Editura Trei (volumul I din trilogia "Fifty Shades of Grey")

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite