Cum îi învãţa C.G. Jung pe pacienţi sã se spovedeascã

C.G. Jung - Analiza viselor

Cum ar fi ca un preot sau un pastor sã-şi îndrume credincioşii care au simptomele unor afecţiuni de naturã psihicã, sã consulte şi un psiholog, psihanalist sau un psihiatru şi cum ar fi, ca la rândul lor, cei din urmã sã le recomande anumitor pacienţi frecventarea unor slujitori ai Domnului ? Un psihanalist de talia lui C.G. Jung a avut aceastã iniţiativã pe care a considerat-o terapeuticã, şocând preoţii din Biserica Romano-Catolicã.

Volulmul „Analiza viselor. Notele seminarului susţinut între 1928 şi 1930” editat de William McGuire conţine prelegerile sãptãmânare suţinute de psihanalistul de origine elveţianã C.G. Jung la Clubul psihologic din Zürich şi care au fost înregistrate de Mary Foote, deşi mai multe persoane participante la seminarii au contribuit la redactarea acestora. Când au fost ulterior tipãrite, în anul 1954, Jung îi prevenea pe cititori sã utilizeze cu circumspecţie aceste materiale, pentru cã sunt rodul unor discuţii libere şi nu a unor texte elaborate.  

Valoarea acestor scrieri este datã de faptul cã aici gãsim „cea mai completã descriere a metodei jungiene a amplificãrii în analiza viselor unui pacient şi cea mai detalitã înregistrare a tratamentului unui pacient de sex masculin realizat de Jung însuşi” (p. 18).

Prima prelegere, datatã în 7 noiembrie 1928, începe cu afirmarea unui crez, dar şi a unei mãrturisiri: „Doamnelor şi domnilor: analiza viselor este problema centralã a tratamentului analitic, ea reprezentând cea mai importantã tehnicã de deschidere a unui drum cãtre inconştient […] Dacã doctorul e sincer, recunoşte cã nici el nu ştie ieşirea. Dar, uneori, doctorii nu sunt: cu numai 150 de ani în urmã, doctorii erau acei şarlatani care umblau prin bâlciuri şi extrãgeau dinţii, realizau cure miraculoase, etc., iar aceastã atitudine persistã încã într-o oarecare mãsurã şi în zilele noastre în profesia medicalã…” (p. 31).

Dupã ce a analizat aproximativ 2000 de vise pe an, timp de 25 de ani, Jung a constatat cã nu putem spune despre vise cã au o anumitã semnificaţie, ci cã acestea reprezintã mai degrabã o ipotezã de care nu putem fi foarte siguri. Practic, un doctor va ajunge sã considere cã un vis a fost corect interpretat, dupã ce va experimenta efectul pe care l-a avut asupra pacientului, iar dacã interpretarea nu a fost bunã, inconştientul pacientului va reacţiona în urmãtoarele vise pentru „a da afarã otrava, şi la fel este şi în psihologie, nu poţi hrãni o persoanã cu otrava psihicã, aşa cum nu o poţi hrãni cu otravã fizicã şi sã te aştepţi sã o asimileze” (p. 45).

Pornind de la un motiv oniric al pacientului sãu care era îndemnat sã se manifeste într-un loc public, deşi acestuia i se pãrea o sarcinã imposibilã, Jung a constatat cã mulţi pacienţi catolici i-au spus cã nu mãrturisesc totul preotului: „Odatã i-am spus unui astfel de pacient 'Du-te la preot şi spune-i lucrul acesta !'; 'Nu se va supãra ?'; 'Sper cã da; tu du-te şi spune-i'. Aceşti pacienţi devin mai buni catolici dupã analizã; am învãţat adesea pacienţii catolici cum sã se spovedeascã. Cândva, un preot, o persoanã importantã în Biserica Catolicã, l-a întrebat pe unul dintre pacienţii mei: 'Unde ai învãţat sã te spovedeşti aşa?' – şi rãspunsul l-a şocat puţin. […] Conştiinţa socialã a individului este în pericol şi îl obligã sã se spovedeascã; prin pãcat şi ascunzişuri eşti exclus, iar atunci când mãrturiseşti, eşti din nou inclus.” (p. 48, sq.) 

Este interesantã o afirmaţie a lui C.G. Jung care susţine cã nu avem de ce sã credem cã înconştientul ar spune altceva decât întenţioneazã, spre deosebire de Freud, pentru cã natura este directã şi lipsitã de diplomaţie: „Dacã natura produce un copac, acela este un copac şi nu un câine eronat. La fel, inconştientul nu creeazã deghizãri, noi facem asta.” (p. 56).

Prelegerea a VI-a din 12 decembrie 1928 conţine câteva afirmaţii relevante care relevã profunzimea gândirii jungiene: „Mintea noastrã de acum este rezultatul muncii de mii sau poate milioane de ani. Este o lungã istorie în fiecare propoziţie, fiecare cuvânt pe care îl rostim are o istorie impresionantã, fiecare metaforã este încãrcatã de simbolism istoric; dacã nu ar fi adevãrate, nu le-ar mai purta cu ele. Cuvintele noastre poartã cu ele totalitatea acelei istorii care era cândva atât de vie şi existã încã în fiecare fiinţã umanã. Cu fiecare cuvânt atingem, cum se spune o fibrã istoricã în semenii noştri; şi, prin urmare fiecare cuvânt pe care îl rostim face sã vibreze acea coardã în celelalte fiinţe ori de câte ori vorbim aceaşi limbã” (p. 90).  

Mai încolo, C.G. Jung susţine cã dintr-un anumit punct de vedere existã anumite planuri de veacuri, care sunt eterne, iar atunci când facem ceva care contravine acestor legi, inconştientul ne avertizeazã. De exemplu, dacã un om pios îşi neagã umbra şi chiar o respinge, crezând cã este satisfãcut spunând „Nu, nu asta !”, îi vor apãrea în minte imagini ciudate şi fantasme sexuale: „Cu cât este mai pios, cu atât mai rele sunt lucrurile ce i se aratã. Este un fel de Sf. Anton, iar un astfel de om pios ar trebui sa aiba viziuni teribile. Probabil cã îi vine în minte o femeie; aceea este anima, care vine de obicei sub forma unei femei goale, teribil de naturale. Aceasta este natura care doboarã un tabu, rãzbunarea inconştientului colectiv […] Oamenii se comporta ca nişte demoni dacã ies din abis – homo homini lupus, omul este un lup pentru om, ideea de vârcolac” (p. 97).

Unele gânduri privind relaţiile dintre bãrbaţi şi femei seamãnã cu nişte aforisme: „Femeile care trec de patruzeci de ani, încep sã-şi observe masculinitatea, iar bãrbaţii, feminitatea, deoarece este nouã şi neprobata” (p. 108), sau „Un bãrbat va recunoaşte orice gând pãcãtos, dar nu sentimentul, iar o femeie nu poate accepta gândurile […] Nu poţi convinge niciodatã o femeie sã-şi exprime adevãratele sale gânduri, aşa cum niciodatã nu poţi convinge un bãrbat sã-şi exprime adevãratele sale sentimente.” (p. 112, sq.) sau „Pentru o femeie nu este importantã intensitatea sentimentului ci timpul petrecut cu ea. Sunt mai bune patru ore în care sã nu insişti asupra frumuseţii sentimentului, decât cincisprezece minute pline de cuvinte minunate. Femeile sunt lipsite de milã, dar aceasta este o metodã foarte eficientã. Am învãtat-o de la femei. Trei pãtrimi dintre analizanţi sunt femei, iar eu învãţ de la ele.” (p. 136)

Importanţa înţelegerii şi respectãrii arhetipurilor este vitalã pentru viaţa psihicã, pentru cã abaterea şi nerespectarea acestora şi a tiparului instinctual al omului genereazã majoritatea bolilor noastre psihogene. (p. 142) Iluzia pe care o au unii oameni cã au ajuns sã înţelegã natura fundamentalã a lucrurilor, nu face altceva decât sã îi îndepãrteze de esenţa înţelegerii acestora: „Numai proştii au impresia cã totul poate fi explicat. Adevãrata substanţã a lumii este inexplicabilã.” (p. 180)

Inconştientul nostru este indiferent faţã de ideea de iubire sau de urã, iar mulţi oameni nu înţeleg cã se ghideazã dupã principii care nu mai au viaţã: „Moralitatea noastrã se bazeazã încã pe teorii medievale. Nu ne-am mai recunoaşte credinţa în focul Iadului, dar, de fapt, nu avem alt fundament pentru moralitatea noastrã în afarã de ideea focului Iadului. Aceastã idee funcţioneazã în anumite minţi, dând naştere unor rezultate oribile.” (p. 197) C.G. Jung insistã asupra termenului „moral” ca înţeles pentru obiceiuri şi cutume. Ĩn cadrul unor societãţi era „moral” sã sacrifici copiii, sã torturezi sau sã cumperi sclavi, în timp ce în altele, era un lucru complet imoral. Ĩn general, termenul „moral” este asociat cu ideea de bine şi de rãu, deşi are o semnificaţie relativã: „Ideea de bine şi de rãu nu este aceaşi în epoci diferite sau în ţãri diferite. Aici, o persoanã care spune o minciunã e imoralã, dar în Italia acesta ar putea fi un obicei elegant, poate fi o dovadã de amabilitate […] Luther spunea 'Dacã soţia ta te refuzã, du-te la slujnicã' şi era un reformator religios. Acum, acest lucru ar fi considerat un foarte imoral. Dacã veţi citi pe îndelete discursurile sale, veţi gãsi multe pasaje savuroase, desigur, necitite.” (p. 199).

Inconştientul nu oferã prin intermediul viselor soluţii miraculoase pentru problemele cotidiene: „Un vis nu-i spune nimãnui ce ar trebui sã facã. Natura nu sugereazã niciodatã. Trebuie sã ştii detaliile situaţiei conştiente pentru a interpreta un vis, deoarece visul este construit din tot ceea ce nu trãim sau de care nu suntem conştienţi.” (p. 211) Caracterul paradoxal al Naturii este redat şi prin urmãtoarea constatare: „Poate contribuim prin decenţa noastrã, sau indirect, prin asiduitatea cu care ne strângem avuţia, ceea ce-i face pe alţii hoţi. Pe de o parte, Natura te face foarte viruos pentru a da altora o şansã de a fi vicioşi, dar dacã toţi am fi virtuoşi, Natura şi-ar pierde echilibrul.” (p. p. 264)

De ce unii oameni sunt fericiţi şi alţii sunt nefericiţi ? Ce este fericirea ? Aceasta ar avea legãturã cu un fapt psihologic şi anume cu procesul individuãrii, care „a fost întotdeauna considerat lucrul cel mai de preţ şi mai important în viaţã. Numai prin el obţii o satisfacţie de duratã. Putere, glorie, avuţie, nu înseamnã nimic în comparaţie cu acesta. Ele sunt exterioare şi, prin urmare futile. Lucrurile cu adevãrat importante se aflã în interior. Este mai important pentru mine cã sunt fericit, decât cã am motive exterioare pentru fericire. Oamenii bogaţi ar trebuie sã fie fericiţi, dar adesea nu sunt, se plictisesc de moarte, de aceea este cu atât mai bine pentru un om sã trudeascã pentru a produce o stare interioarã capabilã de a-i oferi o fericire interioarã.” (p. 283)

 Ĩn prelegerea din 30 octombrie 1929, Jung povesteşte o experienţã avutã în cadrul unei mari conferinţe teologice, în care a întrebat pe un reprezentant creştin ce crede despre budism: „El a rãspuns: 'De vreme ce Biblia este ultimul cuvânt al Domnului, nu ne intereseazã budismul'. Aceasta este afirmaţia unui prost şi este punctul de vedere al omului alb. Este ca şi cum locuitorii Zürich-ului ar spune cã nu-i intereseazã Parisul.” (p. 328)

Prelegerile a VIII-a şi a IX-a de la sfârşitul anului 1929 ne atrag atenţia prin faptul cã trateazã o zonã privitã de obicei cu rezervã: cea a astrologiei, însã totodatã face câteva remarci semnificative privind religia: „Atât creştinismul, cât şi islamismul sunt metode psihologice de tratare a bolilor sufletului uman. Ele prescriu metode de viaţã, atitudini, coduri morale, ca şi explicaţii dogmatice ale stãrii de fapt a lucrurilor – cum omul a avut un comportament nepotrivit şi Dumnezeu s-a vãzut forţat sã ia atitudine, trimiţându-şi fiii şi profeţii pentru a vindeca relele din om.” (p. 404)

Jung a remarcat o situaţia astrologicã interesantã: aproximativ în jurul anului 100 î.H. Soarele a pãrãsit constelaţia Berbecului  şi a intrat în cea a Peştilor, fapt ce aproape a coincis cu apariţia creştinismului. O altã constatare este aceea cã existã o precesiune a echinocţiilor, care se deplaseazã cu 55 de secunde pe an mergând dinspre semnele de primãvarã spre cele de iarnã: „Dacã un om din anul 2000 î. H. spunea cã cineva este nãscut la 25 de grade în Sãgetãror, era adevãrat, dar 100 de ani mai târziu nu mai era chiar adevãrat, deoarece se deplasase deja cu 100x55 secunde şi horoscopul nu mai este exact […] Noi ne-am pãstrat credinţa în astre, dar cerurile s-au deplasat şi noi suntem pur şi simplu anacronici faţã de univers… ” (p. 394). Calculele lui Jung din anul 1929 i-au aratat cã, în jurul anul 1940 ar fi trebuit sã fi intrat în meridianul primei stele din Vãrsãtor: „Acesta ar fi momentul de cotiturã – între 1940 şi 1950,” deşi în volulul Aion ar fi corectat aceste date spunând cã Era Vãrsãtorului ar începe între anii 2000 şi 2200 d.H. (p. 409)

Experienţa psihiatricã l-a fãcut pe Jung sã constate nişte adevãruri amare privind persoanele care au obsesia traiului sãnãtos: „Oamenii care au probleme psihice sunt adesea fanatici ai sãnãtãţii. Ei cautã întotdeauna hrana potrivitã şi bãuturile potrivite, nu fumeazã şi nu beau vin, au nevoie de multe sãruri şi sunt prietenii farmaciei. Ĩntotdeauna încearcã ceva nou şi niciodatã nu sunt foarte sãnãtoşi. Este ştiut cã pãcãtosul se simte în general mai bine decât virtuosul, deoarece buruienilor le merge întotdeauna mai bine decât grâului.” (p. 441)

C.G. Jung, „Analiza viselor. Notele seminarului susţinut între 1928 şi 1930” editat de William McGuire, traducere din englezã de Sofia-Manuela Nicolae, Bucureşti, editura Trei, 2014.