Licitaţia recordurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Desfacerea la licitaţie a fabuloasei colecţii de artă Yves Saint Laurent şi Pierre Bergé a atins suma de 374.392.500 de euro. Cele 730 de piese propuse spre vânzare de Pierre Bergé&Associes şi Casa Christie’s la Grand Palais au constituit evenimentul săptămânii trecute pentru întreaga lume a artei.

Sub cupola de sticlă de la Grand Palais, etalarea vestitei colecţii a format un „muzeu efemer”. De altfel, Pierre Bergé însuşi a declarat că dimensiunile şi valoarea colecţiei nu puteau duce decât la două soluţii: transformarea ei într-un muzeu (ceea ce i s-a părut exagerat) sau vânzarea.

Cu două ore înainte de începere, sala de 1.600 de metri pătraţi, mobilată cu 1.200 de scaune de acaju tapiţate cu piele, era arhiplină (aproximativ 300 de persoane au stat în picioare). Trei şiruri de telefoane, însumând 100 de linii, au fost puse la dispoziţia licitatorilor de la distanţă.

Puteau fi văzute figuri importante ale lumii artei, dar şi ale lumii mondene. În prima categorie se remarcau Larry Gagosian („regele Manhattanului”, cum este numit), curtierii newyorkezi Philippe Segalot şi Franck Giraud, expertul parizian Patrick Seguin, fraţii Nahmad de la Londra...

Din a doua categorie, presa i-a reţinut pe François Pinault, foştii miniştri ai Culturii din Franţa, Renaud-Donnadieu de Vabres şi Jean-Jacques Aillagon, ducele şi ducesa de Noailles. Li se alăturau colecţionari renumiţi din Europa, SUA, America de Nord şi Orientul Mijlociu, ca şi reprezentanţi ai unor muzee. Dreptul de a licita, ca dovadă de solvabilitate, a fost de minimum 500.000 de euro.

Ploaie de recorduri mondiale

Pe primul loc s-a situat Henri Matisse, cu natura statică „Ciuboţica cucului şi covor în albastru şi roşu”, vândută cu 35.905.000 euro. Precedentul record al artistului datează din 2007: 33,6 milioane de dolari. A fost urmat de Constantin Brâncuşi, cu sculptura în lemn „Madame L. R.”, operă din 1914-1917, expusă acum pentru prima dată în public şi adjudecată de un colecţionar american cu 29.185.000 euro, după ce fusese estimată la 15-20 de milioane.

Pe locul trei, „Compoziţie cu albastru, roşu, galben şi negru” de Piet Mondrian, cu 21.569.000 euro. Un ready-made de Marcel Duchamp, un flacon de parfum în cutia sa originală de carton, intitulat „Belle haleine – Eau de voilette”, a fost adjudecat, după o competiţie acerbă între doi colecţionari, cu 8.913.000 euro, record al artistului.

Desenul lui Ingres, „Portretul lui Andre Benoit Barreau, a devenit, cu 913.000 de euro, cea mai scumpă lucrare pe hârtie din lume. Rezultate nesperate s-au obţinut la arta decorativă, mai ales la piesele Art Deco. O pereche de banchete semnată de Gustave Miklos (realizată în 1928-1929), care a inspirat una dintre colecţiile de haute-couture ale lui Yves Saint Laurent, a fost un record al artistului, cu  1.745.000 euro, ca şi cotele înregistrate pentru Jean Dunand, Claude şi Xavier Lalanne sau Eckart Muthesius.

Scandalul chinez

Subiect al nemulţumirii Guvernului Chinei, care a cerut scoaterea lor din licitaţie, două capete de animal în bronz, un iepure şi un şobolan, ce au făcut parte, în secolul al XIX-lea, din Fântâna cu zodiac a Palatului de Iarnă, au fost vândute cu 15.745.000 fiecare. China a cerut repatrierea celor două piese, dispărute în timpul jefuirii palatului în 1860, în timpul Războiului Opiumului, de către trupele franco-britanice.

O societate chineză particulară a intentat proces, dar Tribunalul parizian a decis păstrarea pieselor în licitaţie, obligând reclamanţii la plata sumelor de 1.000 de euro Caselor Christie’s, respectiv Bergé, calificând acţiunea drept „o deturnare manifestă a procedurii”, realizată de „o asociaţie care nu se reprezintă decât pe ea”. Cu această ocazie, Pierre Bergé a reiterat afirmaţia sa: „sunt gata să dau Chinei gratuit cele două piese, cu condiţia ca ea să respecte drepturile omului, să dea libertate poporului tibetan şi să-l primească pe Dalai Lama”.

Surprize şi daruri

În pofida aşteptărilor au fost şi câteva piese care nu s-au achiziţionat. Surpriza a constituit-o „Instrumente muzicale pe un gheridon” de Picasso, considerată vedeta colecţiei, care nu şi-a găsit cumpărător, preţul de 21 milioane de euro oferit fiind sub preţul de pornire. Pierre Bergé a donat Muzeului d’Orsay tapiseria „Adoraţia magilor” de Burne-Jones, după ce dăruise Franţei o lucrare de Goya. Profitul acestei licitaţii va reveni Casei de licitaţii a lui Pierre Bergé, Fundaţiei Yves Saint Laurent, o mare parte din ele fiind alocate cercetării privind SIDA.

image


"Cap de iepure", una dintre cele două piese revendicate de guvernul chinez

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite