Bilanţ Festival Enescu. Cum „fiorul artistic a devenit frison“

Vă place Pappano?       FOTOGRAFII: Adrian Pogingeanu

Scriu aceste rânduri în febra predării ultimului număr al suplimentului Festivalului „George Enescu“, supliment pe care l-am coordonat editorial din partea „Adevărul“.  A fost de multe ori ca la urcuşul lui Sisif pe munte...

Da, e gata şi suplimentul cu numărul 21. Au fost, în perioada 1-27 septembrie, cinci ediţii de weekend, a câte 24 de pagini, şi 16 ediţii, de luni până joi, a câte 16 pagini. Da, am ajuns să măsor timpul şi mai ales un act artistic în cifre şi în număr de semne.

Într-adevăr, „fiorul artistic a devenit de mult frison“, aşa cum îmi spunea într-un mesaj, într-un miez de noapte, colega de la corectură, Adriana Călinescu.

Muncim la foc continuu, de trei luni, la acest supliment şi încă nu-mi vine să cred că, iată, îi vom pune punct. Au fost alături de mine, în echipa mea, Corina Zorzor, Doinel Tronaru, Adina Scorţescu şi Alexandra Constanda. 

A fost de multe ori ca la urcuşul lui Sisif pe munte...

Am făcut cele mai frumoase coperte, pagini şi machete alături de art -designerul si secretarul nostru de redacţie, Florian Marina şi Dan Popescu. Graficianul Liliana Bartha a realizat pagini cu adevărat minunate despre biografia lui Enescu şi cele mai frumoase „spreaduri“ de programe, alături de Adi Munteanu.

S-a facă un cort „Adevărul“, în Piaţa Festivalului „George Enescu“. Iulia Roşu, editorul platformei de bloguri adevarul.ro, şi Andrei Gherghe au coordonat proiectul, online, pe adevarul.ro, Alex Varninschi, editorul video, şi-a petrecut două săptămâni în Piaţa Festivalului pentru „Adevărul LIVE” şi ne-a scris şi unul dintre cele mai bune reportaje de la „uşa cortului”, Cezar Paul-Bădescu a fost moderatorul trasmisiunilor din Piaţa Festivalului. Alături de publisherul nostru general, Răzvan Ionescu, ne-am implicat cu toţii, trup şi suflet, peste trei luni de zile, în acest proiect din zori până în miez de noapte.

Pentru prima dată pentru o publicaţie din România, pe site-ul nostru, adevarul.ro, s-au putut urmări în direct concerte de la Festivalul „George Enescu, ca şi pe plasma din cortul „Adevărul“ aflat în Piaţa Festivalului. I-am avut aproape pe editorialiştii Marina Constantinescu, Cătălin Sava, Sever Voinescu, Dan Dediu, Alex Drăgan, Sanda Vişan. Le mulţumim acestora, precum şi celorlalţi care au contribuit cu editoriale despre Festivalul „George Enescu” atât în suplimentul tipărit, cât şi pe blogurile adevarul.ro. 

I-am cunoscut mai bine şi i-am respectat pe specialiştii muzicologi, coordonaţi de doamna Cristina Sârbu, care s-au deschis, la rândul lor, spre noi. Deşi refractari la început, am ajuns să ne respectăm unii pe ceilalţi în final.

Pe domnii Ioan Holender şi pe Mihai Constantinescu, de la Artexim, îi ştiam şi-i respectam deja de foarte multă vreme. 

A fost de departe cea mai bună ediţie a Festivalului, pe care am urmărit-o din 1995 încoace, de când sunt în Bucureşti. Tetralogia lui Wagner, interpretată pentru prima dată integral în România, de Orchestra Simfonică Radio din Berlin , recitalul lui Radu Lupu, concertele de neuitat când la pupitrul dirijoral au fost Daniel Barenboim sau Mariss Janson sunt numai câteva din highlighturile mele de Festival. Pe de altă parte, m-a lăsat rece cinismul lui Malkovich, într-un spectacol cu mijloace învechite, pe care numai solistele l-au salvat, şi nu m-au emoţionat nici vioara lui Repin, nici Orchestra Naţională a Rusiei, pe 25 septembrie, în prima lor seară de concert.  Pe 26 septembrie, aceeaşi orchestră s-a metamorfozat sub bagheta lui Horia Andreescu, interpretând „Simfonia a II-a” de Mahler, sau  „Învierea”: Învierea prin credinţă şi dragoste.

Cea mai mare bucurie a fost rămâne însă pentru mine, când, în sălile de concerte, v-am văzut pe dumneavoastră, citind cu interes, suplimentul Festivalului „Enescu“.

Am uitat atunci, de fiecare dată, de toată oboseala şi de tot chinul acestei „faceri“. Am uitat că, pe 12 septembrie, la „Requiem-ul“ susţinut de Orchestra şi Corul dell'Accademia Nazionale di Santa Cecilia, dirijate de Antonio Pappano, m-am simţit, de oboseala dusă în surmenaj, ca la propriul sfârşit. 

Mă bucur că, a doua zi, văzând suplimentul, am avut însă puterea şi tăria să mă ridic şi s-o iau de la capăt. Acesta e miracolul care se întâmplă de fiecare dată când iubeşti cu adevărat ceea ce faci, când muzica te poate face să renaşti din propria cenuşă sufletească şi trupească.

Catharsisul muzicii clasice se întâmplă cu adevărat, iar acest Festival, care rezistă pe timpuri de criză, scoate la iveală ceea ce e mai bun din noi.