Umor, suspans si final in coada de peste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul "Teatru de consum", initiat de un grup de tineri creatori la Teatrul Luni de la Green Hours, a debutat in aceasta saptamana cu primul episod din spectacolul Kinky Zoone, o mostra din ceea ce

Proiectul "Teatru de consum", initiat de un grup de tineri creatori la Teatrul Luni de la Green Hours, a debutat in aceasta saptamana cu primul episod din spectacolul Kinky Zoone, o mostra din ceea ce regizorul Radu Afrim numeste "teatru in serial". Constructie putin obisnuita pe scenele romanesti, fie ele si underground, Kinky Zoone pare o replica ironica la sit-com-uri gen "La bloc", productii autohtone submediocre, foarte la moda in ultimul timp. Spectatorii sunt invitati sa patrunda in intimitatea familiei Spermezan, unde fac cunostinta cu un copil retardat, Onorel, cu mama lui, Claribela, si cu bunicul Ladislau. Lor li se alatura Emotia Dobos, balerina de la etajul 5, si Filimon, un vecin de palier care are obsesia reincarnarii si "se trage de ciorapei cu Cioran", acesta din urma nevrand, totusi, sa intre in "garsonela" familiei Spermezan. Cu fiecare replica suntem in plina actualitate. Textul, scris, se pare, in comun, de membrii trupei alcatuite ad-hoc (dar numai din actori cu care regizorul Afrim a colaborat pe scene profesioniste - Antoaneta Zaharia, Clara Flores, Romulus Chiciuc, Alin Teglas, David Kozma) topeste in el, spre deliciul spectatorilor, tot soiul de locuri comune uzuale, devize standard ale reclamelor arhicunoscute, amestecate cu aluzii culturale si bucatele de informatii desprinse din buletinele de stiri. De fapt, parodierea unui stil de viata alcatuit din resturile macinate prin intermediul televizorului pare a fi principalul scop al realizatorului spectacolului. Singurul lucru ce lipseste din "garsonela" familiei Spermezan este tocmai televizorul, dar comportamentul membrilor familiei atinge fix standardul unor consumatori tipici de furaj televizat. Altfel, serialul e construit dupa toate regulile binecunoscute - are un generic (un cantec al Margaretei Pogonat, care devine, si ea, la un moment dat, personaj al serialului, intervenind prin intermediul unei scrisori, trimise admiratorului ei, bunicul Ladislau), are umor, suspans si se termina in coada de peste. Mai mult decat intamplarile propriu-zise, pe care e bine nici sa nu le povestim, ca sa nu stricam efectul, conteaza felul in care e construit spectacolul, centrat pe un dialog permanent cu publicul, ba chiar cu momente de interactivitate. Oricum, aproape fiecare replica starneste reactii imediate, efectul inserturilor si aluziilor de tot soiul fiind garantat. Kinky Zoone este primul fel, nesofisticat, dar gustos, al unui ospat de 9 productii intr-un an, promis de Teatrul Luni de la Green Hours, care a devenit deja, de mai mult timp, un adevarat magnet pentru tinerii regizori si actori. Departe de a fi utilizata peiorativ, eticheta "Teatru de consum", sub care se desfasoara proiectul, se va aplica, speram, numai unor produse cu adevarat proaspete si bine condimentate.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite