Prinţul Ion Ghica, prieten cu Alecsandri
0
Viaţa autorului este cea mai bună introducere în specificul românesc al veacului romantic. Scriitorul Ion Ghica a trăit între 1816 şi 1897, fiind un martor privilegiat al secolului XIX românesc.
Aristocrat, revoluţionar la 1848, guvernator (bey) al insulei Samos, om politic (de trei ori prim-ministru), diplomat, economist de marcă, director al Teatrului Naţional, Ion Ghica îşi dă valoarea ca scriitor spre sfârşitul vieţii, prin „Scrisorile către V. Alecsandri" (redactate în mare parte la Londra), o cronică fără egal a secolului pe care l-a trăit.
Citiţi şi:
Personalitatea şi opera „prinţului Ghica" sunt chintesenţiale pentru secolul XIX românesc, epocă istorică fascinantă, care reverberează şi în opere literare ale scriitorilor postbelici, precum Mircea Cărtărescu, Dana Dumitriu, Eugen Uricaru, Maria Luiza Cristescu sau Ştefan Agopian.
Un secol cu Ion Ghica
Ion Ghica s-a născut la 12 august 1816, la Bucureşti, ca fiu al lui Dimitrie (Tache) Ghica şi al Mariei, născută Câmpineanu. Copilul este botezat de mitropolitul Dionisie Lupu, având ca naş pe Grigore Ghica - viitorul domnitor de la 1822, unchiul tatălui său. Impunătoarea casă boierească a părinţilor era situată pe Podul Caliţii (azi Calea Rahovei), lângă Podul Beilicului.
Spiţa familiei Ghica urca până în secolul al XVI-lea şi însuma, pe lângă mari spătari, hatmani şi bani, nouă domnitori, la tronul Moldovei sau al Munteniei. Familiile Ghica şi Câmpineanu se înrudeau cu Văcăreştii, Dudeştii, Oteteleşanii, Cândeştii, Filipeştii şi Cantemireştii din Moldova.
În 1824, pe când tatăl său se afla ispravnic la Focşani, copilul asistă la „punerea în fiare" a clucerului Alecu Gheorghescu, scenă pe care o va evoca în prima dintre „Scrisorile către V. Alecsandri". La început învaţă carte grecească cu dascăli pe care-i va evoca în „Scrisori", iar de la Ion Heliade Rădulescu ia lecţii de gramatică românească. Între 1830 şi 1834 urmează cursurile profesorului de franceză J.A. Vaillant de la colegiul „Sf. Sava", împrietenindu-se cu Grigore Alexandrescu şi N. Bălcescu, pe care-l va evoca într-o celebră scrisoare.
În 1835 pleacă - precum toţi tinerii români de familie bună ai epocii - la Paris, „la studii înalte". Teodor Diamant (iniţiatorul, ulterior, al „falansterului de la Scăeni", comunitate socialist-utopică, un fel de colectivitate hippie avant la lettre), cu care se împrietenise încă din 1828, îi dăduse o scrisoare către Charles Fourier, celebrul socialist utopic francez. Întâmplarea îi aduce în cale grupul de tineri moldoveni aflaţi la studii la Paris, printre care Alexandru Ioan Cuza şi Vasile Alecsandri. Între Ghica şi acesta din urmă se leagă acum o prietenie de o viaţă.
Beyul de Samos
La Paris, Ion Ghica este preocupat în primul rând de a face cunoscute Ţările Române în Apus şi, treptat, alături de ceilalţi tineri, se implică din ce în ce mai mult în mişcarea revoluţionară - extrem de la modă şi influentă în cercurile pariziene. În 1843, tinerii întemeiază la Bucureşti societatea conspirativă „Frăţia", propunându-şi să lupte pentru răsturnarea „odioasei dictaturi" a lui Gheorghe Bibescu, urcat pe tron în 1844.
În ianuarie 1847, tânărul Ghica se căsătoreşte cu Alexandrina (Saşa), fiica lui Nicolae Mavros, fost om de încredere şi şef al cancelariei lui Pavel Kiseleff la Bucureşti. Mirele avea 31 de ani, iar mireasa - 15. Alexandrina i-a fost devotată până la moarte şi i-a dăruit mai mulţi copii, dintre care au supravieţuit şapte.
La 1848 se află printre fruntaşii revoluţiei muntene şi e trimis de guvernul provizoriu cu o misiune diplomatică la Constantinopol. Aici îl va surprinde înăbuşirea revoluţiei, rămânând în exil. Bunele relaţii cu conducătorii Porţii îi aduc, în 1854, demnitatea de guvernator al insulei Samos (patria lui Pitagora, cea mai mare din Marea Egee), fiind distins apoi, în 1856 (după ce reuşeşte să stârpească cuiburile de piraţi din zonă), cu titlul de bey (prinţ) de Samos. În noiembrie 1858 se reîntoarce în ţară cu gândul de a ajunge domnitor. Cu tot sprijinul constituit în favoarea sa, nu reuşeşte decât, în 1859-1960, să fie prim-ministru şi ministru de Interne al lui Cuza.
Este un membru influent al conjuraţiei care forţează abdicarea principelui Cuza, acuzat de autoritarism. În 1866 îl întâmpină la Piteşti, în calitate de prim-ministru, pe prinţul Carol de Hohenzollern. În 1870-1871 redevine prim-ministru şi ministru de Interne, dar este obligat să demisioneze de noul domnitor Carol, cu care nu reuşeşte să se înţeleagă.
După numeroase călătorii în ţările europene, în 1881 este numit ambasador al ţării la Londra, oraş care-l atrăsese de mult, dar a cărui climă i se părea insuportabilă, şi unde va rămâne următorul deceniu. Din 1894, grav bolnav, se retrage la moşia sa de la Ghergani, unde, la 22 aprilie 1897, se stinge din viaţă.
Personaj de roman
Prietenia îndelungată cu Alecandri va avea ca rezultat, în deceniul 9 al secolului, masivul volum de corespondenţă, cuprinzând 25 de scrisori (în ediţia din 1897) adresate - cea mai mare parte de la Londra, unde se afla ca ambasador - „bardului de la Mirceşti".
Prin această carte de memorialistică, precum şi prin cele alte câteva texte publicate ulterior în periodice, între 1889 şi 1892, Ghica - la apogeul unei vieţi extrem de tulburate şi de semnificative - îşi face o intrare triumfală în literatura română, în care va deveni, pentru generaţiile următoare, principalul cronicar al secolului pe care-l parcursese.
Influenţa cărţii şi a bijuteriilor literare care sunt multe dintre scrisorile componente asupra scriitorilor din veacul următor este enormă. Ion Ghica este recunoscut de Mircea Cărtărescu ca fiind una dintre sursele principale (alături de arta poetică a lui Bolintineanu) pentru capodopera sa „Levantul", în ce priveşte dimensiunea de secol XIX valah a poemului epic. Regretata scriitoare Dana Dumitriu (1943-1987) i-a dedicat „beyului de Samos" cele trei volume ale unui rafinat roman, „Prinţul Ghica" (1982-1986), una dintre puţinele cărţi-cult ale literaturii române.
"Când am început a înţelege cele ce se petrec în lume, intrase de curând în cursul timpului un secol nou, secolul al XIX-lea, secol mare şi luminos între toate, menit a schimba faţa lucrurilor pe pământ, de la apus la răsărit."
Ion Ghica
scriitor
Se încarcă comentariile...
