Directorii de teatre, chemaţi la evaluare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorina Lazăr, director al Teatrului de Comedie
Dorina Lazăr, director al Teatrului de Comedie

Criticul de artă Răzvan Theodorescu, contabilul Doina Crina Iliescu şi consilierul politic Ioan Gâf-Deac fac parte din comisia care îi notează astăzi pe managerii teatrelor. Şefilor de teatre din Bucureşti, care au contractele de management expirate, ar fi trebuit să le fie analizată activitatea încă din luna septembrie 2010.

Astăzi, la Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), o comisie formată din nouă membri va evalua şi va nota activitatea directorilor celor 14 teatre din Capitală. Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 189 din 25 noiembrie 2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, la articolul 16, este stipulat că întreaga comisie de concurs trebuie alcătuită din specialişti în domeniu, precum şi din reprezentanţi ai autorităţii.

Potrivit legii, numărul de reprezentanţi ai autorităţii nu poate depăşi o treime din numărul total al membrilor comisiei de concurs.  Reprezentanţii Primăriei Capitalei nu au făcut public până la închiderea ediţiei numele membrilor comisiei de evaluare, însă, din surse neoficiale, „Adevărul" i-a identificat pe membrii acesteia. La categoria specialişti în domeniu au fost numiţi: Răzvan Theodorescu (critic de artă), Aura Corbeanu (vice-preşedinte al UNITER), Doina Crina Iliescu, fost contabil-şef la Direcţia de Cultură a PMB, Marina Constantinescu (critic de teatru), Marius Zarafescu, director la Artele Spectacolului în Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), Adriana Popescu (director Strategii Culturale, Comunicare şi PR la Teatrul Naţional din Bucureşti).

Din reprezentaţii autorităţii fac parte: Emanuel Alexandru Papagheorghiu, directorul Direcţiei de Cultură din PMB, Geta Drăgoi, director la Resurse Umane în PMB, Ionuţ Gâf-Deac, consilier general în PNG-CD, partidul condus de George Becali.

Paradoxal este că nici specialitatea lui Răzvan Theodorescu, nici cea a fostei contabil-şef Doina Crina Iliescu nu au vreo legătură cu teatrul, în vreme ce toţi ceilalţi specialişti sunt critici de teatru sau lucrează totuşi în instituţii tangente cu domeniul.

Oprescu, în conflict cu consilierii

„Această etapă de evaluare, care ar fi trebuit facută încă din septembrie anul trecut, e la limita legalităţii. S-a întârziat nepermis de mult. Ministerul ar fi trebuit, conform legii, să acorde amenzi pentru toată tergiversarea", spune Romeo Pop, membru al Comisiei de Cultură din Consiliul General al PMB.

Amânarea evaluării managerilor survine în urma faptului că în Primăria Capitalei situaţia a degenerat din cauza unui conflict dintre primarul general, Sorin Oprescu, şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care a dorit să aibă un reprezentant în comisia de evaluare a proiectelor de management ale directorilor de teatre. Primarul Sorin Oprescu nu a acceptat cererea Consiliului General şi a existat un proces pe rol între primar şi consilieri. „Între timp, părţile şi-au retras plângerile şi etapa de evaluare de astăzi este, astfel, o încercare de a realiza legalitatea statutului managerilor aflaţi în interimat", a explicat, pentru „Adevărul", Alexandru Papagheorghiu, directorul Direcţiei de Cultură din PMB.

Pentru a continua activitatea şi pentru a încheia un nou contract de management, directorii trebuie să obţină la evaluare minim nota 9, în caz contrar, posturile vor fi scoase la concurs. 

Problemele directorilor

Printre managerii de teatru care vor ajunge în faţa comisiei de evaluare se numără Alexandru Darie, George Ivaşcu, George Mihăiţă, Dorina Lazăr, Florin Călinescu, Alexandru Arşinel, Călin Mocanu. Vor fi, de asemenea, evaluaţi senatorul Mircea Diaconu, directorul Teatrului Nottara, şi deputatul Branduşa Novac, directorul Circului Globus.

Florin Călinescu, director al Teatrului Mic din Bucureşti din 2001, nu-şi reproşează faptul că instituţia nu este rentabilă, şi dă vina pe costurile mici ale biletelor şi pe condiţiile obiective sau subiective care îi îndepărtează pe spectatori de săli. „Nu mai avem vedete, de talia lui Ştefan Iordache, Coca Bloos sau Olga Tudorache. La Universitate, la Teatrul Foarte Mic, clădirea este cu bulină roşie şi lumea evită să mai vină acolo. La Teatrul Mic e o problemă de canalizare, miroase foarte urât. Şi dacă aş umple sala Teatrului Mic, şi dacă ar fi 100 de euro biletul... teatrul e greu de rentabilizat".

Şi activitatea Brânduşei Novac, directoarea Circului Globus, va fi evaluată. Potrivit Agenţia Naţionale de Integritate, în perioada 05.12.2006 - 12.05.2009, Novac, în calitate de persoană fizică, precum şi în calitate de asociat în cadrul SC Sidus Artis SRL, a încheiat 11 contracte de colaborare, precum şi contracte pentru realizarea unor spectacole de către Circul Globus Bucureşti unde ocupa funcţia de manager. Inspectorii susţin că Brânduşa Novac poate fi acuzată de conflict de interese în materie administrativă. Totodată, s-a dat o hotărâre judecătorească prin care terenul pe care îşi desfăşoară activitatea circul a fost retrocedat, iar Circul Globus va trebui să-şi caute alt sediu.

"Faptul că mi-a expirat contractul n-a fost problema mea, ci a Primăriei şi a organelor ei juridice."
Florin Călinescu
director al Teatrului Mic din 2001

info
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite