vehicule blindate - ultimele știri
Franţa va livra Ucrainei „sute" de vehicule blindate vechi, dar „încă funcţionale" şi rachete Aster, în cadrul unui nou pachet de ajutor pentru Kiev în războiul său împotriva Rusiei, potrivit ministrului apărării Sébastien Lecornu, citat de AFP.
Parlamentul bulgar a depăşit vineri veto-ul preşedintelui Rumen Radev (considerat pro-rus), prin care acesta s-a opus donării a 100 de vehicule blindate Ucrainei, o donaţie ce fusese deja aprobată într-un prim vot în noiembrie.
Aproape o treime din vehiculele blindate Bradley pe care Statele Unite le-au furnizat Ucrainei s-ar putea să fi fost deja pierdute sau avariate, potrivit datelor open source.
Vehiculele de luptă CV90 de fabricație suedeză din Ucraina au ajuns în prima linie, se pare undeva în jurul Bahmutului, în regiunea Donbas, din est.
Furnizarea către Kiev a blindatelor ușoare de producție proprie AMX-10 RC reflectă pariul Franței că țara invadată are capacitatea de a folosi cu succes vehicule blindate occidentale moderne, scrie AFP.
Viceguvernatorul regiunii Herson, anexată ilegal de Rusia, Kiril Stremusov, a anunțat că armata ucraineană a adunat un număr mare de tancuri și vehicule blindate pentru a ataca rușii.
Primele două convoaie de vehicule blindate de luptă de infanterie (VBCI) au pornit marţi de la baza militară din Mourmelon-le-Grand, estul Franţei, în direcţia României, în cadrul operaţiunii Aigle.
Germania și Grecia au încheiat un acord pentru a livra Ucrainei mai multe vehicule blindate de luptă pentru infanterie, relatează, vineri, DPA, conform Agerpres.
Pentru că România este o țară cu multe râuri și cu o infrastructură la pământ, Armata are nevoie de blindate amfibii, de tancuri și de mașini blindate ușor, subliniază experții
Rusia a susţinut că a distrus vehicule blindate furnizate Ucrainei de ţările est-europene duminică, în atacuri aeriene asupra Kievului, primele în câteva săptămâni.
Lituania va livra 20 de vehicule blindate de tip M113,10 camioane militare şi 10 vehicule de deminare, ”cu scopul de a sprijini în continuare apărarea împotriva Rusiei”, a declarat miercuri ministrul lituanian al Apărării, Arvydas Anusauskas, relatea...
Regatul Unit urmează să furnizeze Ucrainei un ”număr mic” de blindate lansatoare de rachete antiaeriene de tip Stormer, anunţă luni ministrul britanic al Apărării Ben Wallace, relatează AFP.
Marea Britanie va trimite 120 de vehicule blindate şi noi sisteme de rachete anti-navă pentru a sprijini Ucraina, a anunţat, sâmbătă, Downing Street în urma discuţiilor dintre premierul Boris Johnson şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Ki...
Australia a luat decizia de a susţine armata Ucrainei cu 20 de vehicule blindate Bushmaster care vor fi construite chiar pe teritoriul ţării.
Zeci de avioane, vehicule blindate şi un sistem de apărare antirachetă au devenit inutilizabile după ce armata americană le-a distrus şi a părăsit, în cursul nopţii de luni spre marţi, aeroportul din Kabul. Declaraţia a fost făcută de un înalt respon...
Armata americană a făcut inutilizabile avioane, vehicule blindate, dar şi un sistem de apărare antirachetă înainte de a părăsi Afganistanul în noaptea de luni spre marţi, transmite generalul Kenneth McKenzie.
În cursul unor exterciţii militare ruseşti numite Centru 2019, două vehicule blindate au fost distruse după ce un obiect a căzut dintr-un avion cargo ce participa la manevre. Incidentul a avut loc pe 20 septembrie.
Două noi tipuri de vehicule blindate vor intra în curând în dotarea Serviciului Federal de Securitate (FSB), după ce preşedintele rus Vladimir Putin le-a inspectat la sfârşitul săptămânii trecute, relatează presa rusă....
O agenţie matrimonială din Rusia le pune la dispoziţie cuplurilor care vor să se căsătorească într-un mod inedit maşini blindate pentru nuntă, în locul clasicei limuzine. Mai mult, mirii pot avea proprii operatori pentru vehiculele militare.
Un batalion german, desemnat forţelor NATO, a folosit cozi de mătură în loc de arme adevărate într-un exerciţiu al forţelor aliate, din cauza deficitului în domeniul Apărării pe care îl are Germania.
Gruparea teroristă Boko Haram a răpit 80 de persoane din nordul Camerunului, anunţă oficialii. Atacul vine pe fondul implicării armate a Ciadului, statul trimiţând trupe în Camerun pentru a-i ajuta în lupta împotriva militanţilor extremişti.
Armata Rusiei va introduce anul viitor o nouă familie de vehicule blindate de luptă, numite colectiv „Armata“, pentru a înlocui tancurile existente, anunţă presa rusească. Producţia noilor vehicule blindate va începe, cel mai probabil, în ianuarie 20...
Biserica este amenajată cu icoane, cruci şi cădelniţe. Înainte de paraşutare este încărcată pe bucăţi pe o platformă destinată transportului aerian de vehicule blindate şi utilaje militare grele.