andrei ivan - ultimele știri
CFR Cluj a ratat șansa de a reveni pe primul loc în Liga 1. În deplasarea de la Craiova, clujenii au pierdut împotriva elevilor lui Eugen Neagoe. Andrei Ivan a fost eroul olteninilor cu o dublă care i-a adus la doar 6 puncte de CFR Cluj.
Fotbalistul Andrei Ivan, de la Universitatea Craiova, i-a răspuns pe Instagram, duminică dimineață, antrenorului Mirel Rădoi, care îl certase sâmbătă seară pentru că simulările repetate au dus până la urmă la accidentarea sa.
Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Andrei Ivan nu poate fi judecat pentru greşeala de la meciul cu Germania, precizând că aceasta i se putea întâmpla oricui.
Joi a murit Andrei Ivan, de 14 ani, din Mangalia, care a fost bătut de Daniel Marian S până a intrat în moarte cerebrală.
Mama lui Mario, băiatul despre care tatăl lui Andrei spune că l-a pus pe agresor să-i bată copilul, este disperată. Femeia mărturiseşte că în niciun caz copilul său nu a făcut aşa ceva şi, după ce în spaţiul public a apărut poza sa, este ameninţat.
Daniel Marian S., elevul de liceu care l-a bătut pe Andrei Ivan până când acesta şi-a pierdut cunoştinţa şi a ajuns în moarte cerebrală, locuieşte împreună cu familia în comunitatea de lângă Herghelia Mangalia
Andrei Ivan, un băiat de 14 ani din Mangalia, este în moarte cerebrală la spitalul din Constanţa după ce a fost bătut de un practicant al sporturilor de contact. În acest timp, agresorul, care se află în arest la domiciliu, postează mesaje pe Faceboo...
Formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu şi cu Alin Toşca integralist, a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 4-1, echipa BATE Borisov, în grupele Ligii Europa.
FCSB va juca săptămâna viitoare contra celor de la Rapid Viena în play-off-ul Europa League. Primul joc e în Austria, returul se dispută la Bucureşti..
Atacantul de 20 de ani va juca în Rusia, la FK Krasnodar, echipă care a încheiat campionatul pe locul al patrulea şi va evolua în preliminariile Europa League.
Atacantul Universităţii Craiova şi al echipei naţionale, Andrei Ivan, nu a făcut deplasarea alături de tricolori pentru meciul cu Rusia.
Formaţia CS Universitatea Craiova a câştigat, cu scorul de 1-0, meciul susţinut, miercuri, în deplasare, în compania echipei FC Voluntari, în etapa a noua a Ligii I, golul victoriei fiind marcat în minutul 90+5.
Selecţionata divizionară a României s-a impus fără nicio emoţie în faţa ocupantei locului 10 din campionatul Georgiei, Torpedo Kutaisi, scor 5-1.
Finanţatorul echipei Steaua Bucureşti, Gigi Becali, a anunţat, în această seară, că s-a înţeles cu CS Universitatea Craiova pentru transferul atacantului Andrei Ivan (19 ani).
Formaţia Espanyol Barcelona negociază transferul atacantului Andrei Ivan (19 ani), de la CSU Craiova, informează ediţia online a coditianului spaniol Sport.
Sport.es, cotidian de casă al celor de la FC Barcelona, vorbeşte despre interesul echipei catalane pentru Andrei Ivan, atacantul echipei Universitatea Craiova.