Ce mai fac tinerii de la „Fabrica de Staruri“
0După trei ani de la lansarea primului reality-show din Moldova, foștii concurenți își amintesc cu drag de proiectul muzical care i-a făcut cunoscuți. Ambiţioși, foştii absolvenţi ai „Academiei de staruri" au luat-o fiecare pe drumul său. Unii s-au realizat în afara ţării, alţii s-au căsătorit sau și-au schimbat jobul.
Dyma Gheorghiţă s-a făcut actor, după ce a trecut un casting la care au participat 30.000 de tineri. Stă acum în România, unde se filmează în serialul muzical „Pariu cu viaţa". „Actoria face acum parte din planurile mele de viitor. Încerc să joc cât mai bine, să nu dezamăgesc telespectatorii", mărturiseşte fostul „fabricant". Învingătorul primei ediţii, Alexandru Manciu, şi-a lăsat baltă fanele şi s-a însurat, la sfârşitul verii. Continuă să cânte cu succes şi se declară mai fericit ca niciodată în noua postură, de soţ.
Pentru Fatima Djalo, fata exotică a proiectului, muzica nu este singura ocupaţie. După o perioadă în care a fost prezentatoare la o emisiune matinală, tânăra şi-a zis că este timpul pentru o schimbare de job. Cu patru limbi străine trecute în CV, Fatima este acum secretara viceministrului de externe Andrei Popov.
Adriana Voloşenco, împreună cu formaţia Drâmba, a lansat săptămâna trecută un videoclip la piesa „Vine Anul Nou", iar în timpul liber se ocupă de obiecte de decor şi de organizarea ceremoniilor. „E o nouă provocare pentru mine, însă muzica rămâne activitatea care mă defineşte", recunoaşte Adriana.
VISEAZĂ LA CARIERĂ INTERNAŢIONALĂ
Alexandru Belenki, câştigătorul celei de-a doua ediţii a „Fabricii de Staruri", încă îşi amenajează apartamentul primit în dar drept trofeu. Între timp, îşi face studiile la Moscova şi îşi petrece nopţile în studio, mixând şi înregistrând noi creaţii. La fel ca şi Alex, Danu Boian este acum departe de casă. A participat la „Vocea Austriei" şi susţine că viaţa lui s-a schimbat de când a ieşit de sub „tutela" reality-show-ului care l-a făcut vedetă. „Acum nimeni nu se mai ocupă de mine, sunt independent şi trebuie să-mi construiesc singur cariera", spune artistul.
Colegul său din „casă", Ionel Istrati, este hiperactiv şi mereu în vizorul presei. Şi-a mărit numărul de fane participând la „Vocea României", unde l-a impresionat pe Smiley, iar acum filmează pentru videoclipul piesei „Te caut". Cel mai fericit pare a fi Broono, care colindă mapamondul în lung şi-n lat. Azi în Italia şi mâine în Mexic, tânărul de 25 de ani, împreună cu Sasha Lopez şi Ale Blake, se bucură de turnee şi de succes.