E greu să fii european

În urmă cu aproape opt decenii, Franklin Delano Roosevelt a ajuns preşedintele Statelor Unite ale Americii. Ţara se afla într-o postură similară Uniunii Europene de azi: o criza economico-financiară care a fost tratată, timp de peste trei ani, cu măsuri vizând efecte pe termen scurt, iar în loc de ieşirea din criză s-a obţinut adâncirea şi extinderea ei.

 După câteva zile de la instalarea la Casa Albă, preşedintele Roosevelt a pronunţat un discurs de numai 13 minute, în care a spus americanilor ce „boală" avea America, în ce fel şi de ce a luat-o, ce trebuia să facă pentru a se însănătoşi, cât va dura convalescenţa şi cât îi va costa pe cetăţenii de toate categoriile. Imediat după aceea a trecut la fapte, implicând în procesul redresării întreaga societate americană.

UNIUNEA POLITICĂ EUROPEANĂ

Mi-a venit în gând acest episod al istoriei americane când am citit comentariile din presa europeană despre interviul televizat al doamnei Angela Merkel, cancelarul Germaniei, de joia trecută. Am avut impresia că opiniile sale erau aşteptate de multă vreme. Cetăţenii Uniunii Europene aveau nevoie ca un lider puternic să vină cu o soluţie nu doar la problema euro sau la prelungita criză economico-financiară, ci însăşi la imensa problemă a situaţiei grave a Uniunii Europene. Iar cancelarul german s-a pronunţat clar: rezolvarea crizei euro şi a efectelor ei contagioase nu se poate obţine doar prin măsuri financiar-monetare pe termen scurt, ci printr-o reforma sistemică a Uniunii Europene, vizând atât integrarea monetară, financiară, economică, dar şi cea politică.

Da, de această dată, d-na Merkel a vorbit aproape ca un lider european adevărat şi a fost ascultată de toţi liderii statelor membre, de cei ai instituţiilor comunitare, de pieţe şi cetăţeni. În plus, liderii statelor din America, Asia etc. au fost atenţi la spusele domniei sale, înregistrând că în Uniunea Europeană s-ar putea întâmpla un reviriment care să intereseze întreaga lume. Am spus „aproape ca un lider european adevărat", deoarece intervenţiei d-nei Merkel i-au lipsit câteva ingrediente.

Cancelarul german nu s-a adresat cetăţenilor europeni cu un discurs explicit, ci doar extensia generată de lunga aşteptare a acestuia a făcut să fie primit ca un discurs politic european. Or, datorită drumului urmat de Germania, după căderea Zidului Berlinului, stării economico-sociale a Germaniei de azi şi responsabilităţii ei faţă de viitorul Uniunii Europene, chiar a sistemului internaţional, avea nu numai dreptul, dar chiar datoria să vină în faţa cetăţenilor europeni cu răspunsuri şi propuneri pe care, în consultare cu ceilalţi lideri europeni, să le susţină întreaga Uniune Europeană. Doamna cancelar Merkel nu ar fi generat nici o impietate dacă s-ar fi adresat direct, explicit cetăţenilor europeni şi nu doar liderilor europeni. Ar fi dovedit, astfel, că se pronunţă pentru o reală uniune politică a întregii Uniuni Europene a cetăţenilor, iar nu doar a celor 17 state membre ale zonei euro.

MUNCA PENTRU EUROPA

Probabil, pentru a nu inflama criticismul la aşa-zisa „problemă germană" în Europa, d-na Merkel s-a abţinut să arate cu degetul care este adevărata cauză a crizei şi care e costul ei real, dar mai ales cine ar trebui să suporte costul ieşirii din criza europeană. Putem presupune că va detalia opiniile sale în Consiliul European care va avea loc la sfârşitul lunii curente. Între timp, dinspre Comisia Europeană şi Consiliu vor transpare pachete de propuneri, într-o întrecere în a arăta că se lucrează la ceva.

Dar e nevoie nu de „ceva", ci de o viziune clară, închegată privitoare la drumul pe care-l va urma Uniunea Europeană nu doar pentru a îndeplini „Strategia UE 2020", ci pentru a se redresa economic şi social, urmare a crizei în care se zbate de câţiva ani, pentru a funcţiona la parametri ceruţi de actuala stare şi viitoarele evoluţii, pentru a deveni competitivă la scală globală şi a oferi cetăţenilor europeni prosperitatea rezultată dintr-o dezvoltare durabilă. Ştim cu toţii că la asemenea rezultate nu se poate ajunge de azi pe mâine.

Analiştii consideră că o transformare sistemică a Uniunii Europene va solicita între 5-10 ani de muncă foarte intensă şi dificilă, ceea ce va fi greu pentru politicienii europeni, prinşi doar în jocul intereselor electorale. De unde reiese imensa nevoie de credibilitate a leadeshipului politic european, căruia i se cere să dovedească, prin fapte, responsabilitate amplificată faţă de soarta întregii Europe, nu doar a constituenţei electorale locale.

E GREU SĂ FII EUROPEAN!

Ar fi o mare dezamăgire să constatăm că recenta intervenţie publică a cancelarului german a fost doar efectul conjuncturii impulsurilor care i-au venit dinspre preşedinţii Hollande, Obama, premierii Cameron, Monti sau alţi lideri politici. Căci cu cât mai multă vreme va trece fără ca Uniunea Europeană să-şi rezolve problemele structurale, cu atât mai mult vom pierde cu toţii, inclusiv Germania. Iar ceea ce prevedeam cu câteva luni în urmă deja se întâmplă: în vecinătatea estică, o alta Uniune , guvernată de la Moscova, îşi exprimă opţiunile faţă de Uniunea Europeană tocmai prin argumentul aranjamentelor supranaţionale.

Ceea ce arată, încă o dată, cât de importantă şi urgentă este integrarea politică în Uniunea Europeană şi nu doar, cum bine preciza d-na Merkel, integrarea monetară, financiară şi economică. Dar dacă putem presupune că d-na Merkel a înţeles aceste realităţi, de ce nu am spera că le vor înţelege repede şi vor acţiona şi ceilalţi lideri europeni? Sau poate vor fi făcuţi să înţeleagă, măcar în ceasul al 12-lea, la Consiliul European de la sfârşitul acestei luni?! Un lucru e foarte vizibil: azi, e greu să fii european!