Avertisment pentru „pragmaticii“ europeni
0
Primul ministru Jean-Claude Juncker (Luxemburg) a arătat cu degetul către liderii europeni care se consideră „pragmatici”, pentru a desemna responsabilii faţă de starea prelungită de criză în care se zbate Uniunea Europeană.
Foarte repede, comentatorii de ocazie au spus că această ieşire a d-lui Juncker este o concluzie/explicaţie a preşedintelui Eurogrupului, cu câteva luni înainte de a-şi încheia mandatul în fruntea zonei euro. Mi se pare o interpretare superficială, care încearcă să diminueze impactul public al acestui fel de-a se exprima a premierului luxembourghez.
Criticism
Criticismul sever al d-lui Juncker nu este singular în peisajul vocilor critice la adresa actualilor lideri ai instituţiilor europene şi statelor membre ale Uniunii Europene. Cu numai câteva săptămâni în urmă, unul dintre „părinţii fondatori" ai Uniunii, fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, a rostit cuvinte de-a dreptul dure, învinuind garnitura contemporană a liderilor europeni că se străduie să „ucidă" construcţia europeană.
Dl. Juncker este printre puţinii lideri de astăzi care a preluat „moştenirea" d-lui Delors, a fost prezent în principalele momente ale reconstrucţiei europene, după „euroscleroză", relansarea Pieţei Interne şi elaborarea Tratatului de la Maastricht şi a conceptului Uniunii Europene, la începutul anilor '90, din secolul trecut. Este un cunoscut şi sincer adept al intensificării integrării europene, fiind convins că nu doar pentru interesul ţării sale, ci şi al întregii Europe, o desăvârşire a construcţiei europene ar fi soluţia redresării din criza de astăzi şi circumscrierea cu folos a Uniunii Europene în globalitate.
Pragmatici şi Utilitarişti
În cele două decenii dinaintea momentului izbucnirii crizei financiar-economice, devenise o axiomă rostirea cotidiană a liderilor europeni că integrarea europeană a pus Europa la adăpost de conflicte şi războaie, a generat prosperitate generală şi a propulsat Uniunea Europeană în topul competiţiei modiale. Drept pentru care, îndeosebi după 2004, liderii europeni au arătat că sunt „pragmatici", vorba d-lui Juncker, adică au încercat să extragă beneficii proprii din evoluţia pozitivă în Uniunea Europeană, fără a propune şi susţine noi ancore şi impulsuri de dezvoltare a construcţiei europene.
Adică, aceşti lideri au vrut să fie doar profitori ai unui stadiu de evoluţie a integrării europene, asumându-şi mai degrabă individual merite ale succeselor europene şi ascunzând-se după lozinci naţionaliste, protecţioniste, parohialiste atunci când angajamentele aplicării politicilor europene necesitau efortul şi implicarea lor comunitară.
Când criza i-a solicitat cu opţiuni vizionare, iar cetăţenii europeni au aşteptat realizarea promisiunilor, s-a văzut că majoritatea liderilor „pragmatici" nu erau decât populişti şi demagogi, interesaţi mai degrabă de soarta lor electoral-politică decât de interesul real al propriilor ţări, iar interesul european era tot mai greu de detectat. În fapt, nu au fost nici măcar „pragmatici", ci doar nişte „utilitarişti" de conjunctură.
Advertisment pentrul ideri
De aceea, criticismul d-lui Juncker nu este deloc demolator, ci constructiv. El ştie că Uniunea Europeană este rezultatul voinţei elitei politice europene şi când sesizează conduita neadecvată a liderilor europeni actuali îşi exprimă îngrijorarea faţă de soarta, viitorul Uniunii. În acelaşi timp, arată clar unde se află responsabilitatea pentru starea de faţă a construcţiei europene, dar indică şi calea de redresare rapidă.
Lansează un avertisment deschis pentru liderii de astăzi ai Uniunii Europene, dar şi către cetăţenii europeni, cărora le solicită să nu mai accepte doar discursuri electoraliste repetitive în locul indicării soluţiilor realiste şi angajante. Iar faptul că tonul avertismentului este foarte sever, ca şi în cazul d-lui Delors, înseamnă că situaţia Uniunii este foarte gravă, că se impune aplicarea deciziilor şi măsurilor care să relanseze rapid construcţia şi integrarea europeană.
Nu doar pentru a răspunde unor probleme economico-sociale, politico-instituţionale ale momentului, ci şi pentru a repoziţiona Uniunea Europeană în complexitatea interdependenţelor globale, în primul rând în folosul cetăţenilor europeni.
Şi pentru liderii români
De câte ori apar asemenea voci critice, liderii europeni se înghesuie în cuşca aşa-zisei legitimităţi suveraniste şi reprezentative ori a limitativităţii comunitarismului construcţiei europene de azi. În realitate, interesul deţinerii pârghiilor puterii la nivel local şi european a devenit tot mai vizibil un scop pentru sine, adică pentru profit personal ori/şi corporatist, şi nu pentru soluţionarea provocărilor sociale şi economice pe care le ridică amintitele interdependenţe globale, integrarea şi convergenţa. Şi poate că cel mai ilustrativ caz pentru acest tip de comportament este al liderilor politici români.
Aceştia au excelat în atitudinea utilitaristă faţă de procesul aderării la Uniunea Europeană şi a integrării europene. După ce s-a parafat Tratatul de Aderare, toate partidele politice şi guvernele României au avut doar aşteptări cu iz de profit personal sau/şi de grup de la şansa aderării la Uniune. Aproape a dispărut impulsul pentru elaborarea unui proiect de ţară în relaţie cu procesul integrării europene (nici până la această dată nu s-a agreat consensual-politic o strategie post-aderare, obiective generale şi interese specifice, dar circumscrise interesului european).
A ajuns o adevarată obsesie naţională doar problema absorbţiei fondurilor europene, dar gândul decidenţilor români a fost mai degrabţă către accesarea unor avantaje individual-clientelare şi nicidecum investirea acestor finanţări în proiecte de dezvoltare social-economică a ţării, regiunilor, condiţiilor de viaţă a cetăţenilor, în vederea convergenţei reale cu procesele şi politicile europene. De aceea, cred că avertismentul d-lui Juncker se îndreaptă cu insistenţă şi spre liderii României.
Se încarcă comentariile...
