Un acord privind clima ar putea costa mii de miliarde de dolari

Pentru a respira un aer mai curat am putea plăti mii de miliarde de euro în următoarele decenii

Încheierea la Copenhaga a unui acord de protejare a mediului ar putea costa mii de miliarde de dolari în următoarele decenii, informează cotidianul american "New York Times".

Un acord la Copenhaga înseamnă schimbări profunde în producţia de energie, dislocări în modul de viaţă al oamenilor, schimbări în agricultură şi crearea de pieţe noi şi complexe pentru tranzacţionarea drepturilor de emisie de dioxid de carbon. Toate aceste scimbări se vor reflecta la nivel economic.

10 mii de miliarde de euro va costa noua infrastructură energetică

Dacă la summitul de la Copenhaga se va ajunge la un acord, aşa cum este de aşteptat, privind infrastructura energetică, vor trebui investite peste 10 mii de miliarde de euro pentru perioada 2010-2030, potrivit estimărilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

AIE a dat asigurări că aceste costuri vor fi acoperite, în mare măsură, de beneficiile economice generate de noi locuri de muncă, nivel crescut de viaţă, resurse energetice mai sigure şi risc redus de catastrofe climatice. Majoritatea investiţiilor ar urma să provină din sectorul privat, potrivit agenţiei.

Un alt program care ar urma să înghită o grămadă de fonduri este cel pentru contracararea efectelor schimbării climatice în ţările în curs de dezvoltare. Grupul Project Catalyst, o iniţiativă a Uniunii Europene şi a unui ONG din San Francisco, ClimateWorks, care a ajutat la definirea negocierilor de la Copenhaga, apreciază că pentru acest proiect ar trebui alocate circa 100 de miliarde de dolari.

Aproximativ jumătate din această sumă ar putea proveni de pe piaţa drepturilor de emisie de dioxid de carbon. În total, până în 2020, această piaţă ar putea atinge circa 2.000 de miliarde de dolari pe an.

Între 10 şi 20 de miliarde ar putea proveni din taxele pe combustibil impuse în aviaţie şi transport naval, iar restul din împrumuturi şi granturi oferite de ţările industrializate celor mai sărace. Aceste ultime 25-35 de miliarde de dolari ar putea fi împărţite între Statele Unite, Uniunea Europeană şi Canada şi Japonia şi Australia.