VIDEO Energia hidro pune în pericol Amazonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Amazon Watch
Sursa Amazon Watch

Guvernul brazilian a aprobat construirea unei hidrocentrale uriaşe în „inima“ Pădurii Amazoniene. Ecologiştii spun că lucrările la noua centrală energetică vor avea consecinţe nefaste asupra biodiversităţii şi a indigenilor din cea mai mare pădure tropicală a lumii.

Construcţia controversată a barajului din bazinul hidrografic al Amazonului a fost în cele din urmă aprobată de reprezentanţii executivului din Brazilia, informează publicaţia britanică „The Times".

Proiectul Belo Monte a început în anul 1990, dar a fost abandonat din cauza protestelor ecologiştilor din toată lumea. Chiar şi starul rock Sting şi-a arătat poziţia nefavorabilă asupra construirii hidrocentralei de pe cursul râului Xingu, prin intermediul unei campanii în care drepturile comunităţilor amazoniene aveau rolul principal.

Investiţie de 13 miliarde de euro

Anul trecut, celebrul cântăreţ Sting a vizitat din nou Brazilia, pentru a solicita guvernului să conştientizeze impactul pe care defrişările prevăzute în proiectul Belo Monte l-ar avea asupra schimbărilor climatice.

Hidrocentrala în valoare de circa 13 miliarde de euro va fi a treia din lume ca potenţial hidroenergetic, după centralele Tree Gorges din China şi Itaipu, tot din Brazilia.

După finalizarea proiectului Belo Monte va fi furnizată electricitate pentru 23 de milioane de locuinţe, ceea ce pentru guvernul brazilian înseamnă o rezervă energetică vitală pentru dezvoltarea economică a ţării.

Cu toate acestea, protestatarii susţin că o suprafaţă de 500 de kilometri pătraţi din Pădurea Amazoniană va fi inundată în vederea construirii hidrocentralei, ceea ce ar duce la distrugerea biodiversităţii şi la migrarea comunităţilor indigene.

Scepticism

Unii ingineri spun că hidrocentrala nu va produce suficientă energie în anotimpul secetos.

.
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite