Meteo: Vreme instabilă
0Astăzi, temperaturile vor fi normale pentru această perioadă a verii. În zonele din nordul şi estul ţării, cerul va prezenta unele înnorări, iar pe arii restrânse vor fi şi ploi slabe, de scurtă durată.
În restul regiunilor, în special în partea vestică şi sud-vestică, vremea va fi călduroasă, cu cer predominant senin şi maxime de până la 31 de grade. Pe litoral, vremea se va încălzi uşor faţă de ziua precedentă, cu cer invariabil şi vânt slab în timpul zilei. În Europa, vremea va fi în general instabilă, cu ploi locale, cele mai mari cantităţi de apă înregistrându-se în special în partea nord-vestică, centrală şi de răsărit, semnalându-se, pe alocuri, şi descărcări electrice. În restul continentului, va predomina o vreme frumoasă. Temperatura aerului va marca o scădere faţă de ziua precedentă în vestul Europei, o creştere uşoară în sud şi centru, iar în estul şi sudul Peninsulei Iberice, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza.
Mâine. Vreme frumoasă. La sfârşitul săptămânii, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în nordul şi estul ţării, precum şi în zona de munte, unde doar izolat, mai ales după-amiaza, vor fi ploi slabe de scurtă durată.
Poimâine. Vreme călduroasă. Temperaturile vor creşte uşor în weekend, cu maxime de 32 de grade, în sudul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 8 grade, în estul Transilvaniei, şi 20 de grade, pe litoral.