Duel la vârful USL din cauza candidatului la Capitală. Victor Ponta, liderul PSD, şi Daniel Constantin, preşedintele conservatorilor, se bat în declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul social-democrat Victor Ponta a declarat că desemnarea candidatului USL la primăria Capitalei este atributul co-preşedinţilor Uniunii, potrivit protocolului semnat şi de conservatori. Replica lui Ponta vine după ce Daniel Constantin, şeful PC, a contestat sprijinul acordat de USL candidaturii lui Oprescu, spunând că este vorba doar despre „o intenţie". Conservatorii îl susţin pentru Bucureşti pe primarul Sectorului 4, Cristi

"Conform protocolului USL, punctul 4.3.1, desemnarea candidatului la primăria Capitalei este atributul co-preşedinţilor USL, eu şi Crin Antonescu (reprezentant al ACD, n.r.). Susţinerea USL pentru Cristian Popescu Piedone va avea loc, dar pentru primăria Sectorului 4", a declarat Victor Ponta.

Şi vicepreşedintele liberal Relu Fenechiu a invocat protocolul USL în acelaşi sens, dar a adăugat că au fost consultaţi şi conservatorii în privinţa susţinerii lui Oprescu. Liberalul a subliniat că decizia de sprijinire a lui Oprescu în cursa pentru Capitală nu va fi rediscutată. "Preşedintele PNL nu anunţă decizii tranzitorii sau parţiale", a încheiat Fenechiu.

După ce Crin Antonescu şi Victor Ponta au făcut public sprijinul pe care USL îl va oferi lui Sorin Oprescu în bătălia pentru un nou mandat, preşedintele PC Daniel Constantin a afirmat că acest anunţ reprezintă doar o "intenţie", iar nu o decizie, întrucât conservatorii nu şi-au dat acceptul. "La Bucureşti, noi susţinem candidatul nostru, Cristian Popescu Piedone", a declarat liderul PC.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite