Se ascut colţii pentru beregata lui Geoană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană crede că a fost înfrânt de forţe oculte
Mircea Geoană crede că a fost înfrânt de forţe oculte

În PSD nu s-a stabilit încă momentul când vor fi anunţate în mod oficial candidaturile pentru funcţia de preşedinte al partidului. Mircea Geoană pare şi el decis să candideze pentru încă un mandat de lider, deşi tot mai mulţi membri importanţi ai partidului cer retragerea sa.

Niciun potenţial contracandidat al lui Geoană la şefia PSD nu şi-a anunţat, deocamdată, candidatura, chiar dacă contestatarii acestuia sunt destui. În partid se vorbeşte despre Adrian Năstase, Miron Mitrea şi Cristian Diaconescu ca despre posibilii succesori ai lui Geoană.

Cei trei nu au exclus posibilitatea de a candida, dar nu au făcut nicio declaraţie categorică în acest sens. Victor Ponta şi Liviu Dragnea sunt alte nume luate în considerare pentru funcţii de conducere în PSD, cum ar fi cea de preşedinte executiv, care s-ar putea reînfiinţa prin modificarea statutului.

Social-democraţii au păreri diferite cu privire la momentul la care ar trebui anunţate candidaturile. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a lăsat să se înţeleagă că preferă ca anunţul să fie făcut după Consiliul Naţional. Data Consiliului Naţional, forul lărgit de conducere al PSD, va fi decisă la Comitetul Executiv, programat să se defăşoare lunea viitoare.

Surse din partid susţin, potrivit NewsIn, că Mircea Geoană le-ar fi cerut colegilor săi să-şi anunţe, în mod public şi transparent, candidaturile pentru funcţiile din partid după Comitetul Executiv de săptămâna viitoare.

Prioritare sunt construirea ofertei PSD, analiza activităţii partidului din ultimii cinci ani şi a campaniei prezidenţiale şi abia apoi ocuparea funcţiilor, au insistat însă Adrian Năstase şi Ion Iliescu.

Deocamdată, liderii organizaţiilor din teritoriu şi cei de la centru evită să se pronunţe cu privire la susţinerea unuia sau a altuia dintre posibilii candidaţi la prima funcţie în PSD. Social-democratul Vasile Dâncu este de părere că Mircea Geoană mai are puţine şanse să îşi păstreze mandatul de preşedinte al PSD, după eşecul la prezidenţiale. Dâncu îi creditează pe Adrian Năstase, Cristian Diaconescu sau Miron Mitrea cu şanse la conducerea partidului.

„Ridicol şi penibil"

Declaraţiile dezaprobatoare ale PSD-iştilor la adresa lui Geoană au curs în ultimele zile, mai ales după afirmaţiile acestuia cu privire la "atacurile energetice".

Unul dintre cei mai aspri critici ai liderului PSD s-a dovedit Miron Mitrea, care a pus în discuţie necesitatea înlocuirii din funcţie a lui Geoană încă de acum ceva vreme. Mircea Geoană ar trebui - declara Mitrea în urmă cu două zile - să părăsească funcţiile de preşedinte al PSD şi al Senatului, în condiţiile în care îşi motivează, în mod "ridicol şi penibil", acţiunile prin "atacuri energetice" la adresa sa şi a familiei sale.

Ion Iliescu, care nu a exclus posibilitatea de a-l susţine pe Adrian Năstase pentru conducerea PSD, a comentat ironic afirmaţiile lui Geoană. "Ne întoarcem la Nostradamus? Suntem în secolul XXI!", a spus Iliescu referindu-se la "atacurile energetice".

Ponta, recunoscător lui Adrian Năstase

Chiar Victor Ponta, fost purtător de cuvânt al lui Geoană în campania pentru prezidenţiale, a declarat că nu-l va mai sprijini. "Domnul Geoană nu are nevoie de votul meu. Am fost adus în politică de Adrian Năstase şi îi sunt recunoscător pentru asta", a spus Ponta.

Până şi Viorel Hrebenciuc, unul dintre susţinătorii fideli ai lui Geoană, părea să fi devenit indecis în privinţa candidatului pe care îl va sprijini pentru conducerea PSD. Potrivit Realitatea TV, Hrebenciuc ar fi declarat, într-o întâlnire cu primari ai PSD, că nu ştie cu cine să voteze.

Comentariu
Cristian Pârvulescu analist politic

„PSD se destramă"

„Discuţiile privind flacăra violetă au constituit un bun prilej pentru adversarii lui Mircea Geoană din interiorul partidului să prindă curaj şi să-l ridiculizeze, pe fondul acestei false dezbateri. În aceste condiţii, Geoană ar putea fi defavorizat în perspectiva alegerilor pentru şefia PSD. Dar adevărata problemă a partidului nu este schimbarea preşedintelui, ci fixarea unei direcţii, a unei poziţii bine definite faţă de politica promovată de Traian Băsescu şi faţă de societatea românească. Or, în acest moment, PSD se deşiră, nu vine cu soluţii pentru relansarea şi repoziţionarea sa."

Comentariu
Zoe Petre

„Geoană a pierdut"

„După ultimele evenimente, Mircea Geoană a pierdut partida. Nimic nu este mai grav în politică decât penibilul. Faptul că a fost ridiculizat de presa americană i-a scăzut total şansele de a contracara atacurile politice. Viitorul partidului depinde foarte mult de cine va triumfa la Congres şi dacă se va adânci criza dintre centru şi teritoriu. Acum, cea mai bună soluţie pentru funcţia de preşedinte pare a fi Cristian Diaconescu, care are o imagine nepătată şi ar putea să dea partidului o nouă faţă. Năstase are o reputaţie de neclintit, construită sau nu pe drept."

Procedură

Propunerile de modificare a statutului PSD vor fi centralizate de o comisie a partidului, special constituită.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite