PSD, consilier juridic pentru bugetarii care se duc cu jalba la Strasbourg
0Social-democraţii vor oferi asistenţă juridică bugetarilor care vor să dea în judecată statul român la Curtea Europeană de la Strasbourg pentru prelungirea până în 2016 a termenului de plată a drepturilor salariale câştigate în justiţie.
PSD consideră că Guvernul ar trebui să ia în discuţie plata unei dobânzi către bugetarii care şi-au câştigat în instanţă drepturile salariale, având în vedere că achitarea acestor sume a fost eşalonată până în 2016.
Deputaţii din Comisia de buget-finanţe au decis săptămâna aceasta să prelungească termenul de plată a drepturilor câştigate în justiţie de către bugetari de la 31 decembrie 2012, dată prevăzută în actul normativ în vigoare, la 31 decembrie 2016 şi să modifice şi procentele anuale de returnare a sumelor respective.
"Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu", se arată în raportul preliminar adoptat în unanimitate de membrii Comisiei de buget-finanţe.
Deputaţii au adus această modificare în condiţiile în care actul normativ în vigoare (OUG nr. 71/2009) prevedea că sumele devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009 erau plătite astfel: în anul 2010 - 34% din valoarea titlului executoriu, în 2011- 33%, în 2012 - 33%.
Modificările aduse de deputaţii finanţişti trebuie aprobate de plen. Camera Deputaţilor este forul decizional.