Ionut Popescu, posibil purtator de cuvant al Aliantei D.A.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analistul economic Ionut Popescu are sansele cele mai mari de a fi nominalizat ca purtator de cuvant al Aliantei D.A. si de a fi inclus in Consiliul National de Coordonare (CNC). Functia a fost

Analistul economic Ionut Popescu are sansele cele mai mari de a fi nominalizat ca purtator de cuvant al Aliantei D.A. si de a fi inclus in Consiliul National de Coordonare (CNC). Functia a fost detinuta pana acum de liberalul Calin Popescu-Tariceanu, care a fost desemnat presedinte interimar al PNL, dupa retragerea lui Theodor Stolojan. Pentru postul de purtator de cuvant era vizata si Mona Musca, dar se pare ca Ionut Popescu este mai degraba agreat de cei doi copresedinti ai Aliantei, Traian Basescu si Calin Popescu-Tariceanu. Popescu este preferat pentru pregatirea sa in domeniul economic si pentru faptul ca a detinut o pozitie similara in Guvernul Isarescu. El s-a inscris in PNL in urma cu un an, la sugestia lui Stolojan, caruia i-a fost consilier pe probleme economice. Batalia cea mai dura se va da insa pentru postul ramas vacant in CNC si care trebuie sa revina PNL. Dinu Patriciu vizeaza aceasta pozitie si avea de gand sa obtina desemnarea sa de catre Delegatia Permanenta, in sedinta de luni. El si-a dat insa seama ca nu are rost sa forteze nota si asteapta sa fie desemnat de catre Biroul Executiv al PNL. Chiar daca liberalii l-ar trimite in CNC - lucru foarte putin probabil - este greu de crezut ca Traian Basescu il va accepta pe Dinu Patriciu, mai ales dupa ce, la Delegatia Permanenta, controversatul om de afaceri a pledat pentru un candidat propriu al PNL la alegerile prezidentiale, desi stia ca presedintele pedist urmeaza sa fie prezidentiabilul Aliantei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite