Frauda în Parlament, legalizată de PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD şi PNL vor contesta Legea pensiilor la Curtea Constituţională. Opoziţia a depus plângere penală împotriva Robertei Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi a lui Sever Voinescu, secretar al Camerei. Democrat-liberalii susţin că ar fi negociat cu social-democraţii bani pentru colegiile deputaţilor PSD în schimbul părăsirii sălii la votarea Legea pensiilor.

Anastase: PSD a cerut 127 de miliarde de lei pentru votul la pensii. Vezi pentru ce a cerut PSD bani

Pescuit de foame

Doar 33 de deputaţi, majoritatea de la PNL, au votat, ieri, pentru refacerea votului la Legea pensiilor, în timp ce 158 s-au împotrivit şi opt s-au abţinut. Astfel, deşi imaginile surprinse în momentul votului de săptămâna trecută arătau că în sala se aflau 80 de deputaţi şi nu 170 cât a raportat Roberta Anastase, legea se consideră adoptată.  

Şefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase (PDL) a pus capăt scandalului cerând votul cu cartele  într-un moment în care parlamentarii PSD erau în picioare în faţa sălii. În timp ce Victor Ponta şi colegii săi solicitau o ultimă negociere, şi nu puteau, fizic, să voteze cu cartelele, deputaţii majorităţii au introdus cartelele în aparatele de vot de la birourile lor.

Ultimul pas înainte de promulgarea legii, care prevede un punct de pensie de 732,8 lei, este verdictul Curţii Constituţionale. PSD şi PNL s-au adresat instanţei constituţionale invocând atât „fraudarea votului" dar şi aspecte legate de conţinutul legii.

Dă click pentru a vedea pentru ce instituţii locale a cerut PSD bani de la PDL

image
image
image
image
image

Lista lui Anastase

După ce a obţinut victoria, Roberta Anastase a acuzat PSD că ar fi solicitat bani pentru a nu împiedica adoptarea Legii pensiilor pe 15 septembrie. „Haideţi să discutăm cu cărţile pe faţă: 127 de miliarde a costat fuga PSD-ului pentru a nu vota punctul de pensie, dragi colegi, Spuneţi pensionarilor de ce i-aţi vândut!".

Ea a prezentat o listă cu primăriile PSD care ar fi urmat să primească bani de la buget şi a susţinut că PDL nu a acceptat această propunere pe care a etichetat-o ca şantaj. În replică liderul PSD Victor Ponta a afirmat că Roberta Anastase minte şi că nu a discutat despre bani cu nimeni din PDL, catalogând afirmaţiile acesteia drept un „spectacol jalnic şi sinistru".

Ponta susţine că lista fluturată de Anastase s-ar fi referit la amendamente ale PSD la Legea bugetului de stat votată în ianuarie 2010 fără legătură cu Legea pensiilor.

PDL a trecut la contraatac. Roberta Anastase şi Mircea Toader au susţinut că lista nu este din ianuarie ci din septembrie. Pe 15 septembrie, înainte ca Legea pensiilor să intre în plen,  Mircea Toader ar fi  avut o negociere cu „lideri reperezentativi ai PSD"   iar social-democraţii le-ar fi  cerut bani pentru colegii. În schimb, PSD ar fi trebuit să părăsescă sala la momentul votării punctului de pensie pentru a nu lungi dezbaterile. De aici, explicaţiile liderilor PDL devin neclare. Roberta Anastase a repetat obsesiv „că PDL nu a cedat şantajului".

În schimb, Mircea Toader care a participat la negocieri, susţine că nu spus nici  da nici nu, în faţa solicitării financiare. Surse din PDL afirmau că discuţiile s-ar fi purtat cu Valeriu Zgonea şi Mircea Duşa şi că PDL ar fi acceptat să ofere bani pentru primarii PSD.

Democrat-liberalii susţin că pe 17 septembrie ar fi primit pe e-mail de la grup o listă cu localităţile conduse de primari PSD care urmau să primească bani, suma totală fiind de 12.700.000 de lei. E-mail-ul nu a fost oferit presei, dar PDL susţine că se încheiea cu „mulţumiri" din partea unui lider PSD, fapt cel puţin ciudat dacă PDL nu ar fi cedat „şantajului".

Cum s-a „perfecţionat" sistemul de vot

Nu este pentru prima dată când, după ce Opoziţia părăseşte sala plenului, să se treacă la votul prin ridicarea mâinii, prin invocarea unor defecţiuni la sistemul electronic de vot. Mircea Toader a brevetat acest procedeu pe 2 martie 2010 după ce PSD şi PNL au părăsit sala la votul final privind legea funcţionarilor publici.

Legea era menită să păstreze 3000 de oameni ai PDL în serviciile deconcentrate. Cum în sală nu mai erau suficienţi parlamentari, deputaţii majorităţii au votat prin ridicare de mâini. Legea ANI a fost adoptată fără cvorum la votul final după ce o parte dintre deputaţi plecaseră în teritoriu.

Cartelele de vot, la control

Cartelele de vot ale deputaţilor vor fi verificate în cursul acestei săptămâni „bucată cu bucată", potrivit secretarului general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, convins că la Legea pensiilor a fost, de fapt, „o defecţiune de utilizare a cartelelor". „Este omeneşte să se defecteze şi sistemul ăsta, achiziţionat în 2005 şi care a expirat anul trecut în decembrie", a declarat el pentru „Adevărul".

El a precizat că în decembrie anul trecut sistemul a fost verificat şi s-a constatat că poate fi folosit în continuare. „Nu este cazul să fie schimbat, mai ales că este verificat periodic. În ziua respectivă s-a votat de mii de ori şi tocmai de-aia au apărut erori", a susţinut Barbu.

„Este suficient să ţii cartela mai sus cu un milimetru şi se defectează aparatul individual, care le strică şi pe celelalte de pe aceeaşi bandă din sala de plen pentru că sunt înseriate. Sunt frecvente şi defecţiunile generate de demagnetizarea unor cartele, de faptul că acestea nu fac contact. La Legea pensiilor nu a fost o defecţiune globală, ci doar de utilizare individuală. Au fost două-trei cazuri şi tocmai de aceea s-a luat această decizie", a continuat secretarul general al Camerei.

El susţine că a dispus ca sistemul, care în 2005 a costat cinci milioane de lei (peste 1,17 milioane de euro), să fie verificat amănunţit pentru înlăturarea neregulilor. ; Valentina  Deleanu

Filmul scandalului

15 septembrie - Legea pensiilor, în plen. Cartelele de vot sunt folosite până la ora 22.35, chiar la dezbaterea pe articole. Sistemul înregistra 115 prezenţi.

După câteva minute, liderul de grup al PDL, Mircea Toader, solicită ca plenul să voteze deschis, pe motiv că sistemul electronic nu funcţionează. „O să vă rog să vă exprimaţi prin ridicare de mână", a răspuns Roberta Anastase acestei solicitări. La votul final, Anastase „numără" 170 de voturi pentru şi 2 împotrivă.

19 septembrie
- posturile TV difuzează imagini din cadrul şedinţei. Înregistrările demonstrează că în sală erau aproximativ 80 de parlamentari la ora votului final.

20 septembrie - PNL depune contestaţie, iar Biroul Permanent decide ca plenul să se pronunţe asupra reluării votului.

Precedentele fraudei: între troc şi tradiţie

Aleşii cu experienţă pe băncile Parlamentului susţin că un scandal de proporţiile celui petrecut în ultimele zile la Cameră nu a mai avut loc. Chiar dacă contestări ale votului au mai fost, parlamentarii vorbesc despre o practică a înţelegerii când vine vorba de vot.

Deputatul PDL Gheorghe Albu susţine că în Parlament a existat întotdeauna între partide o „înţelegere informală" şi că la vot ar trebui să funcţioneze „un fel de Gentlemen's agreement".

„Nu este pentru prima dată când numărul celor prezenţi nu corespunde cu votul. S-a întâmplat şi pe vremea lui Adrian Năstase, şi pe vremea lui Bogdan Olteanu. Dar atunci funcţiona această înţelegere, potrivit căreia se ştia că, dacă se adună parlamentari, rezultatul nu putea fi decât unul singur", susţine Albu.

El susţine că această tradiţie se aplică şi în alte parlamente din Europa şi PDL a acceptat acestă variantă, fie că era în Opoziţie, fie că era la Putere. „Trebuie să înţelegem acest joc, nu să ne limităm la votul pe cartele de pontaj", a mai spus Albu.

Şi reprezentantul UDMR, Marton Arpad, susţine că nu este prima dată când votul este contestat, dar nu crede că este vorba de o practică a fraudării votului.

„Rezultatul este cel care a fost consemnat de preşedintele de şedinţă. Există procedura contestării votului. Au mai avut loc incidente", a spus Marton Arpad. El a amintit chiar contestarea votului la bugetul de stat pe 2009, când şedinţa era condusă de preşedintele Senatului Mircea Geoană, doar că, la acea dată votul a fost repetat.

Parlamentarii Opoziţiei acuză actuala Putere de introducerea unei practici în privinţa fraudării votului. „O asemenea fraudă nu a mai existat , dar în ultimul timp aceste practici au fost des folosite", susţine social-democratul Bogdan Niculescu Duvăz.

Deputatul PSD spune că atunci când nu exista un sistem electronic de vot parlamentarii ajungeau la o soluţie unanim acceptată în cazul în care existau suspiciuni. „Tentativele de fraudare a votului sunt frecvente de când Anastase a preluat şefia Camerei", susţine Puiu Haşotti (PNL).

"Astfel de situaţii s-au întâmplat şi pe vremea lui Adrian Năstase şi a lui Bogdan Olteanu."
Gheorghe Albu
deputat PDL

"O asemenea fraudă nu a mai existat, dar în ultimul timp aceste practici au fost des folosite."
Bogdan Niculescu Duvăz
deputat PSD

Băsescu anunţă un nou acord cu FMI în 2011

România va semna în 2011 un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, în condiţiile în care doar pentru acoperirea deficitului bugetar este nevoie de aproximativ 5,7 miliarde de euro. Anunţul a fost făcut ieri de preşedintele Traian Băsescu, în plenul reunit al Parlamentului, căruia i s-a adresat pentru prima dată de când a preluat cel de-al doilea mandat. El a susţinut că România are probleme în a obţine împrumuturi cu termen de scadenţă chiar şi pe trei ani.

Răfuială cu Guvernul

Băsescu a taxat în discursul său „excesele Guvernului în gestionarea cheltuielilor", afirmând că nivelul deficitului pe primul trimestru al acestui an a crescut la aproape 10% din cauza deciziilor echipei conduse de Emil Boc.

„Din păcate, la începutul anului s-au făcut excese, cum ar fi acordarea celui de-al treisprezecelea salariu sau a unor prime şi stimulente în ministere, dar şi creşterea cu peste 20% a cheltuielilor administraţiei publice locale", a spus preşedintele.

„Politizarea excesivă este duşmanul performanţei în administraţie. Înlocuirile periodice pe criteriile politice la toate nivelurile au făcut ca astăzi să avem instituţii slabe, incapabile să absoarbă bani europeni", şi-a continuat criticile şeful statului.

Potrivit lui Băsescu, România a depăşit vârful crizei economice, dar nu şi pe cel al crizei sociale. El a invocat un „optimism prudent" în privinţa relansării economice şi adăugând că pentru 2011 e prognozată o creştere economică de 2% din PIB.

Băsescu a mai vorbit şi despre necesitatea revizuirii Constituţiei, a „regândirii structurii Parlamentului", care ar trebui „modernizat" prin introducerea uninominalului pur. PSD şi PNL au boicotat mesajul prezidenţial, părăsind sala de şedinţă.

"Din cauza dezechilibrelor economice şi a lipsei de reforme structurale, nimeni nu împrumută România pe termen lung."
Traian Băsescu
preşedintele României

Cum s-a respins reluarea votului

Formaţiune    Voturi    Voturi     Abţineri        pentru    contra

PDL    2    111    4
PSD    2    -    -
PNL    27    2    -
UDMR    -    17    2
Minorităţi    -    15    1
Independenţi    1    9    1

Notă: 218 deputaţi din totalul de 333 au fost prezenţi.19 deputaţi nu şi-au exprimat opţiunea de vot

image
image
image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite