Dan Şova: Orarul la referendum nu este o problemă de constituţionalitate
0Senatorul PSD Dan Şova a declarat, joi, că, în opinia sa, magistraţii CC se vor pronunţa foarte rapid asupra sesizării PDL faţă de Legea referendumului, el arătând că orarul de desfăşurare a referendumului nu reprezintă o problemă de constituţionalitate.
„Eu cred că magistraţii CC se vor pronunţa foarte rapid. Nu aş vrea să intru în chestiuni tehnice, dar cred că datoria CC - şi am convingerea că se va întâmpla aşa - este să se pronunţe rapid. Sunt convins că ne va da o soluţie", a spus Şova.
El a precizat că orarul nu reprezintă o problemă de constituţionalitate.
„Acum trebuie să fim serioşi - orarul chiar nu e o problemă de constituţionalitate. Mai mult, acest orar respectă exact indicaţiile CC. Niciun text constiuţional - şi sunt sigur că nici magistraţii - nu s-ar fi opus dacă am fi stabilit două zile de referendum. Ar fi fost perfect constituţional, perfect legal", a spus Şova.
El a precizat că stabilirea unui interval cât mai mare de vot vizează consultarea cât mai multor cetăţeni.
„Eu cred că interesul lui Traian Băsescu nu este să piardă cu 90 la 10 şi să rămână un preşedinte ilegitim la Cotroceni. Eu cred că interesul lui e ca românii să vină la vot şi referendumul să fie valid. De fapt ăsta e interesul României şi să avem o lămurire. Singura problemă e că Traian Băsescu ştie, ca şi colegii de la PDL, că singura lămurire pe care o vor avea pe 29 iulie e că Traian Băsescu va ieşi din politică şi PDL va intra într-o opoziţie democratică firească după ce ai deţinut puterea şi ţi-ai bătut joc de oameni atâţia ani", a spus Şova.
PDL a depus, joi, trei contestaţii la Curtea Constituţională referitoare la modificările ordonanţelor privind referendumul şi atribuţiile CC şi la Legea care prevede că programul de vot la referendum se stabileşte prin hotărâre de guvern, a anunţat vicepreşedintele PDL Sever Voinescu.
„PDL a depus o contestaţie pe legea care aprobă ordonanţa privind competenţele Curţii Constituţionale, o contestaţie pe legea care modifică Ordonanţa 41 în sensul stabilirii programului de vot la referendum şi o contestaţie la Legea care modifică programul de vot", a precizat Sever Voinescu într-o conferinţă de presă.
El a spus că, miercuri, în Parlament au avut loc episoade stranii, fiind votată prima dată o lege care modifică OUG 41 privind referendumul şi stabileşte că programul de vot este între orele 07.00 şi 23.00 şi apoi a fost votată o lege în care se stabileşte că orarul de vot va fi precizat prin hotărâre de guvern.
„Toată această ambiguitate nu face decât să adauge cavalcadei care face referndumul greu de organizat, greu de urmărit", a adăugat Voinescu.
Curtea Constituţională va lua în discuţie în 24 iulie contestaţiile privind OUG 41 şi legea referendumului, iar în 19 septembrie se va judeca sesizarea privind atribuţiile CC.